Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2003-2004 (7-8. évfolyam, 1-2. szám)
Ioan Drăgan: Dispariţia cnezului proprietar a mijlocul scolului al XV-lea
108 loan Drágán şi extensiunea teritorială a acestor formule arată cu claritate faptul că ele i-au fost impuse oficialităţii maghiare în jumătatea de est a regatului de o realitate aparte şi persistentă, pe măsura luării în stăpânire în profunzime a teritoriului cucerit odinioară. Istoriografia română este de acord, în majoritate, cu faptul că în secolele XIV-XV, când informaţia documentară devine relativ abundentă, instituţiile româneşti originare sunt în decădere, chiar în extincţie. în aceste secole asistăm la un proces, tot mai accelerat, unidirecţional, de confruntare şi asimilare între modelul instituţional promovat de statul ungar şi cel românesc, în restrângere şi adaptare permanentă. Aşa se face, că districtele româneşti au adoptat treptat formulele comitatense, adunările şi scaunele de judecată româneşti au fost influenţate de cele ale nobilimii, modul de stăpânire cnezială a pământului a cedat cu timpul în faţa celui nobiliar general din regat etc. La mijlocul secolului al XV-lea asistăm la încheierea evoluţiei istorice a cnezilor proprietari originari, adică a acelor cnezi care stăpâneau pământul şi supuşii în virtutea dreptului românesc, după obiceiul recunoscut de comunitatea locală şi acceptat tacit de oficialitate. De clarificarea acestui proces depinde o serie de probleme majore ale istoriei Transilvaniei medievale: progresul feudalismului maghiar şi particularităţile sale ardelene, lichidarea clasei politice româneşti şi eşecul constituirii unei stări în nume etnic, formarea şi specificul nobilimii româneşti etc. Etapele acestui vast şi îndelungat proces de deposedare sau de transformare a clasei feudale româneşti din regatul ungar constituie o problemă istoriografică încă parţial soluţionată. Cercetările din urmă în problema dispariţiei cnezului proprietar, ale noastre şi ale altora, se apropie mai mult de concluziile lui Nicolae Densuşianu decât cele mai recente ale lui Ştefan Pascu; de aceea, ni se pare potrivit să subliniem din nou principalele aspecte şi etape ale acestui proces istoric important. Istoricii români consideră că o primă etapă a acestui proces s-a petrecut ca urmare a cuceririi şi colonizării neamurilor maghiare în Transilvania, urmată de colonizarea secuilor, saşilor şi teutonilor, având ca rezultat aservirea sau alungarea românilor şi a cnezilor lor, acolo desigur unde aşezările noilor veniţi nu sunt constituite în adevăratele „terra deserta”. Pe domeniile obţinute de nobili s-au constituit prin colonizare sau roire sate dependente, inclusiv româneşti. în aceste zone cnezimea e constatată de timpuriu ca o categorie socială dependentă1. Pentru vastele teritorii rămase în cadrul domeniului regal, controlat prin sistemul cetăţilor regale, al cărui domeniu îl constituiau, primele secole nu au adus, se pare, modificări esenţiale în funcţionarea societăţii româneşti. Formulele politico-administrative din documente: terra, possessio, districtus 1 O sinteză recentă in Istoria Transilvaniei, I, (până la 1541), Cluj-Napoca, 2003, p. 243-246.
