Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2003-2004 (7-8. évfolyam, 1-2. szám)
Adrian Andrei Rusu: Românii din Regatul Ungariei şi cetăţile medievale. (Privire specială asupra secolelor XIII-XIV)
100 Adrian Andrei Rusu Deci, ar trebui să reconsiderăm, într-un fel oarecare şi atribuirile etnice făcute până acum. Un alt caz special este acela al cetăţii de la Breaza. Situată în inima Făgăraşului, ea a fost privită mereu ca o posibilă piesă politică la un scenariu care implica geneza Ţării Româneşti. Vom pomi de la constarea că, şi aici, nici o cronologie sigură nu este posibil de racordat în istoriile care se circumscriu acestui eveniment, el însuşi foarte ipotetic. Ultima dată se afirmă că există doar două piese metalice care pot susţine o astfel de cronologie: un pinten de secol IX, care este datat corect, dar nu are nici o relaţie sigură cu cetatea care este categoric mai târzie, ci poate fi pierdut, eventual, întâmplător pe ruinele unor vechi amenajări dacice; şi un vârf de săgeată de secol XIV70, în a cărei cronologie nu credem nu pentru faptul că vârful respectiv nu a fost publicat, ci pentru că vârfurile de săgeţi nu pot avea asemenea cronologii precise. în altă parte, s-a scris chiar că ceramica prezentă este databilă şi în secolul al XV-lea. Apoi, planimetria cetăţii este una dintre cele mai tipice pentru o cetate care funcţionează în regim privat, respectiv în care două ramuri ale uneia şi aceleiaşi familii stăpânitoare, şi-au împărţit incinta, ridicându-şi fiecare un donjon separat. Situaţii asemănătoare avem, numai în Transilvania, la Sibiel (cea mai apropiată) Cematu de Sus sau Colţeşti. Prezenţa unei capele în cetate este, de asemenea, foarte specifică unui monument privat, mai posibil (dar nu neapărat obligatoriu) unui stăpân catolic. Cercetările arheologice nu au confirmat distrugerea aşezământului, ci doar părăsirea sa. în aceste condiţii, conexarea cetăţii de la Breaza vreunui scenariu politic timpuriu (secolul al XlII-lea) major este de pus la îndoială. Rămân neelucidate formele particulare şi foarte performante de construcţie, ca şi continuitatea vieţii cetăţii până în secolul al XV-lea. Nimic de la Breaza nu a fost trecut automat în Ţara Românească. Turnurile ei nu au fost imitate. Spre surprinderea noastră, cetatea nu a fost discutată ca o piesă politică posibilă din „ducatul” Făgăraşului, care a fost concesionat lui Vladislau-Vlaicu, din anul 136971. Este destul de limpede că în acea clipă nu exista încă nici o cetate în localitatea omonimă. Dacă aşezăm informaţiile în ecuaţie alături de cele ale Ţării Haţegului, unde existaseră fortificaţiile de la Boiţa şi Piatra Roşie72, înaintea celei regale de la Subcetate-Haţeg, pare destul de uşor de imaginat o formulă generalizată de control regal al „ţărilor” româneşti. 70 Th. Nägler - P. Beşliu-Munteanu, Repertoriul fortificaţiilor medievale din piatră aflate în partea central sudică a Transilvaniei (secolele XIII-XVI), in voi. In memoriam Radu Popa, Cluj-Napoca, 2003, p. 390. 71 întreaga discuţie rezumată la A. Lukács, Ţara Făgăraşului în evul mediu. Secolele XI1I-XV1, Bucureşti, 1999, p. 171-175. 72 Despre ele vezi R. Popa, Observaţii privind zidurile cu mortar din cetăţile dacice hunedorene, in Sargetia, 13 (1977), p. 277-284.
