Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2001-2002 (5-6. évfolyam, 1-2. szám)
Societate
8 Radu Lupescu de cercetare generoasă. Cartea are şi o parte introductivă, care se referă la evoluţia domeniului în secolul al XV-lea. Din păcate, introducerea conţine multe erori şi greşeli de interpretare, fiind o superficială analiză a domeniului în perioada premergătoare stăpânirii lui de către Gheorghe de Brandenburg6. Aceasta este, de fapt, şi principala cauză a reluării subiectului în lucrarea de faţă. După Iosif Pataki, Ioachim Lazăr a fost cel care a mai reluat problema domeniului Hunedoarei, însă nu a depăşit rezultatele lui Pataki. Articolele sale sunt în principal nişte rezumate după cartea lui Pataki7. Mai recent, Pál Engel şi Adrian A. Rusu s-au referit la anumite aspecte ale domeniului, marcând începutul unor reinterpretări privind în special componenţa ei în faza sa iniţială8. Asupra acestor interpretări o să revin mai jos. Antecedente. Hunedoara în secolele XI-XIV Primele ştiri despre Hunedoara sunt relativ târzii, datând dintr-o perioadă când aceasta nu mai era centru de comitat. Tăcerea izvoarelor scrise este compensată într-o oarecare măsură de mai multe descoperiri arheologice care oferă primele date mai sigure privind existenţa Hunedoarei. Pe teritoriul de astăzi al oraşului au fost descoperite mai multe elemente componente al centrului de comitat arpadian. Este vorba în primul rând despre o cetate de pământ aflată în vecinătatea castelului, pe muntele Sânpetru. Este o cetate de pământ timpurie, folosită cel târziu până în a doua jumătate a secolului al XIIT-lea. Nu este exclus să fi fost o cetate dacică reutilizată în evul mediu9. Alături de cetate a existat şi o aşezare al cărei urme până în prezent au rămas nedescoperite, dar cimitirul acestei comunităţi este foarte bine documentat. Necropola se află pe Dealul Comorii (Kincses-hegy), şi a fost săpată de Ernő Kővári, iar mai apoi de Márton Roska10 11. în total au fost dezgropate 21, plus 54 de morminte, datate pe baza monedelor în intervalul domniilor lui Ştefan cel Sfânt (1001-1038) şi Solomon (1063-1075)". Mormintele, care reprezintă numai o parte a necropolei, datează în primul rând aşezarea şi nu cetatea. Deci avem de-a face cu 6 Dintre acestea amintesc doar câteva. Autorul afirmă că cei doi fraţi loan puteau să întreţină din veniturile domeniului 50 de lăncieri (p. XIII). De fapt cei doi fraţi aveau obligaţia de a ţine în arme cei 50 de lăncieri pentru care regele Sigismund le-a zălogit districtul Comiat, în 1437. Este eronată şi presupunerea autorului conform căreia loan de Hunedora ar fi anexat anumite districte timişene de domeniul Hunedorarei şi respectiv că domeniul s-ar fi mărit cu circa 95 de aşezări (p. XJV). Aceste transformări ale domeniului au avut loc abia în timpid regelui Matia. 7 I. Lazăr. Castelul şi domeniul Hunedoarei în prima jumătate a secolului a! XVI-lea, în Sargetia, XIXII (1974-1975), p. 357-361; idem, Castelul şi domeniul Hunedoarei în epoca lui Matia Corvinul (1458-1490), în Sargetia, XXI-XX1V (1988-1991), p. 133-150. 8 Engel P., Magyarország világi archontológiája. 1301-1457, 1, Bp., 1996, p. 330; A. A. Rusu, loan de Hunedoara şi românii din vremea lui, Cluj-Napoca, 1999, p. 37-44. 9 R. Popa, La începuturile evului mediu românesc. Ţara Haţegului, Buc., 1988, p. 58. 10 Kővári E., Árpádkori sírok Vajdahunyadon, în Dolgozatok az Erdélyi Nemzeti Múzeum Erem- és Régiségtárából, II (1911); Roska M., Árpádkori temető Vajdahunyadon, ín Dolgozatok az Erdélyi Nemzeti Múzeum Érem- és Régiségtárából. IV (1913) nr. I. p. 166-198. 11 Catalogul monedelor: Ana-Maria Velter, Transilvania în secolele V-XII, Buc., 2002, p. 346.
