Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2001-2002 (5-6. évfolyam, 1-2. szám)
Recenzii
234 Recenzii Lángi József, Mihály Ferenc, Erdélyi falképek és festett faberendezések 1., Állami Műemlék-helyreállitási és Restaurálási Központ, [Budapest], [2002], 115 p. Lángi József şi Mihályi Ferenc sunt doi experimentaţi specialişti, cu o foarte •bogată activitate în conservare şi restaurare de patrimoniu - din Ungaria actuală, Ucraina subcarpatică, Slovacia, şi mai recent, Transilvania - primul în cea a decoraţiilor parietale pictate, iar cel de-al doilea în cea a lemnului pictat. Lucrarea referitoare la frescele şi mobilierul pictat din Ardeal constituie cartea de vizită a programului care se desfăşoară din anul 1997 în Transilvania, prin colaborarea mai multor instituţii, în scopul inventarierii patrimoniului pictat (fresce, tavane casetate, amvoane, strane etc.), încă prezervat de edificiile administrate acum de comunităţile maghiare. Intenţiile acestui program, anunţate şi cu alte ocazii, sunt expuse în Introducere (p.4-5): stabilirea stării de conservare şi a ordinii în care să se intervină de urgenţă; întocmirea unei documentaţii care să fie utilă comunităţilor atunci când decid lucrări de reparaţii; furnizarea de surse pentru cercetare şi orientarea altor specialişti din punctul de vedere al restauratorului. Cel din urmă deziderat constituie şi principalul motiv pentru care acest prim volum publicat cu sprijinul Centrului de Restaurare - Conservare din Budapesta ne-a reţinut atenţia. Introducerea are menirea de a oferi şi precizări despre metodele de lucru şi organizarea informaţiilor, despre condiţiile şi totodată, limitele, în care este nevoită să se desfăşoare cercetarea, concepută ca una de teren, dar şi de arhivă sau bibliotecă. Am reţinut aici din conţinutul unei fişe care se întocmeşte unui monument: un scurt istoric; vechimea şi împrejurările apariţiei frescelor şi mobilierului; dimensiunile şi amplasarea lor în economia construcţiei; descoperitorul; constatări privind tehnica de execuţie; încadrări stilistice şi legături între ateliere; analogii; inscripţii de orice fel, medievale, dar şi mai târzii; schiţe; descrierea stării de conservare, cu tipul degradărilor şi cauzele lor; studiul comparat al deteriorărilor realizat cu ajutorul informaţiilor mai vechi; propuneri de conservare specializată şi referinţe pentru execuţii adecvate în cazul refacerilor; fotografii şi schiţe. Materiale prin care au fost cunoscute pentru prima oară o serie din înzestrările vechi ale monumentelor şi care le-au surprins în alte stadii de conservare, sunt astăzi confruntate cu originalele, orientând adesea la dispunerea sondajelor care să verifice dimensiunile unei picturi sau ajută la indentificări ale scenelor prea degradate. Sunt reutilizate vechile şi foarte valoroasele desene, schiţe, acuarele şi fotografii ale lui Huszta József, Balogh Jolán, Debreczeni László, Storno Ferenc şi se consemnează istoria orală aplicată la monument. Evident, toată această muncă de inventariere este limitată de lipsa unor instrumente de lucru competente care să o orienteze spre edificiile deţinătoare de artă plastică veche sau să faciliteze atribuirile cronologice. Literatura de specialitate şi lista monumentelor istorice s-au dovedit baze de pornire sau puncte de referinţă prea limitate pentru cercetarea lor. Cifrele sunt foarte sugestive: s-a apreciat că înafara celor 250 de biserici intrate în program, ar mai trebui incluse alte 150. Programul a luat ca referinţă pentru includerea în repertoriu a unui monument, deţinătorul de astăzi, nu creatorii lui sau inventarului ori beneficiarii din diferite epoci. Autorii au constatat însă unilateralitatea demersului lor datorită legăturilor dintre creaţiile artistice deţinute de diferitele comunităţi etnice sau confesionale ale Transilvaniei, a extensiunii mai largi a unor forme de cult sau a circulaţiei meşterilor, aspecte care depăşesc barierele etnice. S-a remarcat deja existenţa reprezentărilor cu Sfinţii Regi maghiari sau a unor artefacte cu inscripţii în limba maghiară în biserici ortodoxe, precum tavanul pictat de la Leşnic. Ar fi de exemplificat şi cu alte realităţi, spre exemplu cu cea a bisericilor catolice devenite ortodoxe.
