Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2001-2002 (5-6. évfolyam, 1-2. szám)
Recenzii
224 Recenzii 176, aşezări cu caracter preurban - p. 83, o ireală regăsire a mănăstirii greceşti Sf. loan Botezătorul şi un la fel de ireal “episcopat al Banatului” - p. 84, pătrundere adâncă a influenţei bizantine, oglindită prin “numeroase descoperiri”, dar relaţiile directe şi palpabile nu pot fi găsite decât în Banat, la sfârşitul sec. XII — începutul sec. XIII - p. 94 etc.). Există şi inovări pe care ar trebui să le avem mult mai serios sprijinite: cele mai bune raporturi “dintre teritoriile Transilvaniei şi Imperiu” s-au înregistrat în timpul domniei regelui Bela al III-lea al Ungariei (p. 95). Contradicţiile se văd încă limpede şi în discuţia privitoare la circulaţia monetară bizantină din Ungaria de sud - sud-est. Cu toate că monedele se aglomerează în zona Csongrád - Békés şi cu toate că este citată sugestia de localizare a scaunului episcopal al lui Hyeroteu, formulată de către Al. Madgearu, tot acolo, autoarea consideră centrul religios de la Cenad ca fiind unul de o mare influenţă (p. 80-81). Iese în schimb la lumină un grup de monede bizantine de început de secol XI, în Transilvania estică — sud-estică (p. 86-87), care este foarte greu de asociat vreunui scenariu istoric. Cu atât mai interesant este faptul că, în acelaşi areal, monedele bizantine continuă să circule mai pregnant, până la sfârşitul secolului al Xll-lea (p. 110). Acum soluţia autoarei este doar una economică (exploatările de sare), cu o timidă sugestie către controlul unor alogeni războinici. Sigur ne lipseşte ceva: dacă au fost ei acolo, în postură de tăietori de sare controlaţi de militari de alt neam, unde au dispăruţ după ce au venit secuii? în fapt un scenariu corect nu există, şi autoarea face foarte bine că nu se grăbeşte să ne ofere unul mai ipotetic decât atât. La fel de bine ar fi dacă “golul” odată sesizat nu va fi umplut rapid cu vreo soluţie patriotică, dar nefericită. Vom scrie doar că totul ar putea fi modificat ori ar fi putut arăta altfel dacă nu ar fi existat acolo laborioasa activitate general-arheologică a lui Székely Zoltán, în vreme ce, în judeţele alăturate, dezinteresul pentru relicvele numismatice a fost manifest. Cu un respect nedisimulat pe care îl purtăm valorii informaţiei numismatice, ne vine extrem de greu să acceptăm unele din generalizările propuse (pătrundere de monedă, circulaţie monetară etc.) care sunt extrase din grupuri care, doar în cele mai fericite situaţii, ating, până în a doua jumătate a secolului al Xl-lea, 20-30 de monede. Dintr-un calcul matematic foarte simplu, rezultă că descoperirea unei singure monede suplimentare, răstoarnă esenţial toate proporţionalităţile sugerate. Trebuie să marcăm, poate împreună cu autoarea, că ne aflăm într-o etapă de cercetare incipientă, care este departe de a putea fi transmisă ca un scenariu pe care am putea clădi solid alte capitole de istorie. Am îngroşa chiar, în mod preventiv, această atenţionare. Capitolul al III-lea se ocupă de numismatica maghiară timpurie a Transilvaniei. Autoarea ni-1 introduce printr-o sintagmă secundară originală: “între comerţ, jaf şi credinţă” (p. 113). Ultima componentă (reluată la p. 143) este, după noi, destul de insolită pentru secolul al X-lea. Exista acolo, foarte sintetic (p. 113-117), o prezentare a ultimelor opinii istoriografice relative la avansul ungurilor în viitoarea lor ţară. Mai puţin reuşită este introducerea discuţiei despre monedele arabe, unde nuanţările (moneda arabă ea însăşi o marfa — p. 119) sau chiar corectivele (rolul expediţiilor militare piratereşti ale arabilor şi vikingilor, similitudinea dintre “kuna” rusească şi valoarea unor dirhemi africani este prea frapantă, de 2,73 g — p. 121, pentru a nu ne duce cu gândul la posibilitatea translaţiei dintre cele două sisteme monetar-valorice, iar supralicitarea rolului negustorilor “ruşi” în comerţul din secolul al X-lea, nu reprezintă decât moştenirea lăsată de istoriografia rusească şi sovietică, pentru disimularea rosturilor “varegilor”-vikingilor creatori de stat şi economie superioară peste masa foarte primitivă a slavilor de est) pot fi mai numeroase. Oricum, ceea ce este meritoriu este că, cel puţin până în prezent, o asemenea prezentare nu a fost încă scrisă în istoriografia românească.
