Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2001-2002 (5-6. évfolyam, 1-2. szám)
Recenzii
Recenzii 225 Concluzia legată de lipsa monedei occidentale de sec. IX - început de secol X în Transilvania nu sprijină opinia unei pătrunderi timpurii maghiare, în aceeaşi perioadă (p. 142). Vom adăuga faptul că aceeaşi concluzie produce şi analiza circulaţiei monedei arabe, tratată la un subcapitol anterior. Subcapitolul D este un produs de sinteză istoriografică. El rezumă ceea ce istoriografia românească a fost în măsură să reclădească pe o informaţie extrem de săracă, aproape numai cu ambiţia de a pune culori acolo unde erau doar neguri. Ca urmare, criticile care vor însoţi acele pagini sunt destinate în mod evident nu în primul rând autoarei noastre, cât unei istoriografii întregi. “Formaţiunile” (titlu deja comentat ceva mai sus) erau departe de a fi “delimitate teritorial”, iar trecerea pe care o aveau în vedere la “epoca medievală” (p. 143, pentru teritoriul lui Gelu se scrie corect, mai departe - p. 146, că nu poate fi delimitat) este, să o recunoaştem, un substitut pentru aproape orice sau nimic. Ne găsim din nou în faţa aceluaşi vechi şi preţios, dar în acelaşi timp contestat ori contestabil, Anonymus. Este greu să ne lăsăm convinşi că avem o cronologie nouă, potrivit aceluiaşi izvor, respectiv atacuri după 950 (p. 144), din moment ce personajele care le împlinesc au fost (după cronicar), rudele şi tovarăşii lui Árpád, prima căpetenie instalată în Pannonia. Există nuanţe noi în lectură, care ar putea fi încă verificate. în dreptul Bihariéi lucrurile se amalgamează în modul cel mai serios, în bună măsură şi datorită informaţiilor pe care Sever Dumitraşcu le-a publicat despre aşezare, nu însă şi despre cetate! Despre celelalte cetăţi, Satu Mare (total dispărută şi neidentificată pe teren), Medieşu Aurit şi Ortelec (p. 146), nu putem să nu facem observaţia că, în lipsa unor cercetări arheologice derulate sistematic şi publicate concludent, nu avem dreptul să le manevrăm în nici un fel de construcţie istorică cu fine nuanţări de cronologie ori funcţionalitate. Mai departe, folosirea clasificării lui Radu Heitel pentru încadrarea cetăţii de la Dăbâca, trebuia să reţină de la orice fel de particularizare teritorială (prezentă la p. 146), însăşi prin faptul că termenul german (Burgwal) este unul străin (dar aplicat unui spaţiu Central - Est-European extins, împreună cu alte derivate, ex. “Burgwalzeitliche Periode”). Tot acolo se interferează ideea (nouă) de prezenţă a unei “curţi nobiliare incipiente” (p. 146, nota 146), realitate instituţională şi materială istorică generală despre care abia dacă începem să cunoaştem ceva mai multe lucruri începând din secolul al XIII-lea. Şirul cetăţilor este aici mai generos decât în “prestatul” lui Menumorut, dar cu acelaşi caracteristici de obiective răscitate dar, în adevăr, nebuloase (Moigrad) sau, pur şi simplu nevăzute vreodată de istoriografie (Cuzdrioara, Chinari - despre care ştim doar că a fost sondată la 1961, fără să se obţină vreun element de datare, cf. A. Zrínyi, în Marisia, 6, 1976, p. 131, Dedrad) (p. 146). Cât priveşte fortificaţia de pământ de la Alba Iulia (p. 151, nota 456) este vorba despre o ficţiune consolidată de către Gheorghe Anghel, la care s-a renunţat (inclusiv principalul ei promotor!) după demonstraţia pe care Mircea Rusu a făcut-o în 1979, în legătură cu refolosirea castrului Legiunii a Xlll-a Gemina (Anuar. Inst. 1st. Cluj-Napoca, 22, 1979, p. 47-70). Din aceeaşi arătoasă reconstituire, cetatea de la Ortelec nu mai este cetatea de graniţă a lui Menumorut (p. 146), ci a lui Gelu (p. 147), iar Moreştiul apără “baza economică” a alcătuirii care posedă şi un “grânar” someşan, alături de foarte plauzibila sare. în “ţara” lui Glad a fost plasat eronat Chanadinus (p. 149), cel care l-a trădat în fapt pe Ahtum. Cu “ţara” lui Kulan sau Kean avem însă o suprapunere inexplicată şi inexplicabilă peste geografia “ţării” lui Gylas (p. 151). Este foarte greu de luat în considerare geografia teritoriului celui din urmă stabilită de Ion Toderaşcu (p. 155). Invităm şi pe autoare şi pe toţi cei care se vor mai ocupa de aceste perioade istorice să fie extrem de circumspecţi în a vorbi despre caracterul etnic al unor aşezări în general şi cele descoperite arheologic, în mod special. Fie şi numai pentru că, acelaşi folositor Anonymus, scrie că de pildă, în oastea lui Glad au luptat “Cumani, Bulgari atque
