Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2001-2002 (5-6. évfolyam, 1-2. szám)
Etnie şi confesiune
132 Ana Dumitran La acelaşi nivel al discursului teologic trebuie să aşezăm şi atitudinea faţă de căsătorie. Redusă la limita sacralităţii de teologia protestantă, această Taină a Bisericii pravoslavnice şi în special reversul său, divorţul, au stat în atenţia autorităţilor ardelene pe parcursul întregului secol XVII, atât a celor ecleziastice68 cât şi a celor politice69. Motivaţia interesului lor trebuie căutată în carenţele reale pe care lumea românească le avea în acest domeniu, determinate pe de o parte de obiceiul răpirii mireselor, lejeritatea moravurilor, brutalitatea vieţii casnice şi endogamie - toate surse generatoare de căsătorii necanonice -, iar pe de altă parte de statutul precar al ortodoxiei în Transilvania, acesta fiind responsabil de incapacitatea ierarhiei ecleziastice româneşti de a-şi exercita eficient jurisdicţia asupra enoriaşilor, litigiile lor matrimoniale intrând astfel în competenţa clerului inferior şi a forurilor laice. Aspectul care trebuie subliniat aici se referă la modalitatea de percepţie a căsătoriei, mai exact la faptul dacă aceasta a mai fost receptată ca Taină în lumea românească, sau influenţa calvină a desacralizat-o, cum se declara în rapoartele misionarilor catolici contemporani, care oricum priveau lucrurile din perspectiva propriului drept matrimonial70. Uşurinţa cu care era acordat divorţul în lumea românească, nu numai în cea transilvană ci şi dincolo de Carpaţi71, lasă să se înţeleagă mai degrabă că prozelitismul calvin a încercat o restrângere a lui şi o întărire a instituţiei căsătoriei decât acea liberalizare invocată de iezuiţi prin prisma rigidităţii tridentine. Nivelul discursului teologic a ţintit deci, în primul rând, spre o reală evanghelizare, în cadrul căreia înlăturarea superstiţiilor şi învăţarea preceptelor fundamentale ale credinţei creştine au ocupat un loc central. Mijloacele de acţiune preconizate au fost şcoala, catehismul şi predica. A existat însă o mare discrepanţă 68 Programul reformator s-a concentrat asupra a două aspecte referitoare la căsătorie: modul de încheiere a ei (fiind vizate, pe lângă disciplinarea şi asumarea responsabilă a consecinţelor întemeierii unei noi familii, atât respectarea gradelor de rudenie cât şi ceremonia propriu-zisă, care trebuia epurată de gesturile cu valoare simbolică, apreciate ca superstiţii) şi divorţul (a cărui acordare tinde să fie limitată la vina de adulter şi părăsirea îndelungată a domiciliului conjugal). 69 Dieta întrunită la Alba Iulia în 11 martie 1646, prin articolul 4, lua măsuri împotriva oficialilor care acordau divorţul pentru bani, mai ales între români, Szilágyi S., op. cit., X, p. 439. Prin articolul 13 al Dietei întrunite tot la Alba Iulia în 12 februarie 1651 se prevedea pedeapsa cu moartea pentru protopopii români care comiteau ilegalităţi cu despărţirile, ibidem, XI, p. 127. Alte prevederi dietale din 1639 şi 1640 au servit la alcătuirea articolului 4, titlul 8 din partea I a Constituţiilor Aprobate, prin care erau vizaţi atât preoţii valahi care încheiau şi desfăceau căsătorii în mod ilegal, cât şi protopopii, dacă nu se dovedeau destul de vigilenţi să împiedice astfel de abuzuri. Constituţiile Aprobate ale Transilvaniei (1653), ed. L. Marcu, Cluj-Napoca, 1997, p. 59. 70 Pentru exemplificări vezi rapoartele misionarilor Antonio Possevino, în Călători străini despre Ţările Române, II, Buc., 1970, p. 566; Szini István, Erdélyi és Hódoltsági Jezsuita Missziók, 1/2, 1617-1625, ed. Balázs M., Fricsy Á., Lukács L., Monok 1., Szeged, 1990, p. 439; Francesco Leone de Modica ín A. Veress, op. cit., X, p. 32; Modesto a Roma ín Relationes missionariorum de Hungária et Transilvania (1627-1707), ed. 1. Gy. Tóth, Roma - Bp., 1994. p. 282, 322, 334; Damokos Kázmér ín ibidem, p. 298-304, 385-388, 391-392; Andreas Freyberger, Relatare istorică despre unirea Bisericii româneşti cu Biserica Romei făcută în anul 1701 şi despre cele ce au urmat în problema unirii până în noiembrie 1702, ed. I. Chindriş, Cluj-Napoca, 1996, p. 39. 71 Pentru exemplificări vezi însemnările lui Anton Verancsics în Călători străini..., I, p. 419; Johann Sommer, ibidem, II, p. 260-261; Alessandro Guagnini, ibidem, II, p. 300; Paolo Bonici, ibidem, V, p. 24; Niccolö Barsi, ibidem, V, p. 79.
