Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2001-2002 (5-6. évfolyam, 1-2. szám)
Etnie şi confesiune
Aspecte ale politicii confesionale a Principatului calvin faţă de români 125 neînţelegerile sale cu protopopul vinţean loan Zoba fiind şi ele puse pe seama filocalvinismului celui din urmă cât şi la aceea a vlădicăi grec Ioasaf - nerespectarea principiului electiv putând fi interpretată ca un pretext invocat în sprijinul unei lupte duse de fapt împotriva unui agent sigur al Ortodoxiei. Calvinismul a constituit cu siguranţă fondul pe care s-au desfăşurat aceste evenimente. Sătul de persecuţii, Sava Brancovici a putut spera, într-un moment de naivitate, că dispariţia de pe scena politică a principelui Mihai Apafi va elibera Biserica românească de consecinţele unei politici confesionale antiortodoxe, uitând că promotorii acestei politici erau şi superintendentul şi Dieta. Sprijinul pe care Biserica Reformată l-a dat împrocesării sale a fost însă mai degrabă consecinţa solicitării prealabile a forurilor care, pe nesimţite, preluaseră controlul şi conducerea Bisericii româneşti40. Autoritatea de care s-a bucurat în cadrul lor protopopul loan Zoba este incontestabilă, iar antipatia acestuia faţă de vlădică este uşor de bănuit şi de explicat. Lider al unui grup care dorea să vadă înfiinţată şcoala şi reluată activitatea tipografică - acţionând deci în acord cu programul reformator - şi care se dovedise capabil să pună în funcţiune în Biserica românească resorturi specifice atunci unei Biserici protestante, loan Zoba a putut fi privit de promotorii prozelitismului ca un colaborator credibil, el fiind, cu siguranţă, un adevărat reformator. In această ipostază, protopopul din Vinţ a contribuit activ la destituirea lui Sava Brancovici, reuşind însă performanţa de a lăsa impresia că totul a fost o problemă internă a Bisericii româneşti. Actul emis la Bucureşti în 23 august 1680, prin care era confirmată sfinţirea urmaşului în scaunul bălgrădean, mitropolitul Iosif Budai, conţine o interesantă suprapunere a realităţilor din Ardeal cu cele din spaţiul extracarpatic: Sava Brancovici apare depus “de cel ce domneaşte acolo craiul Ardealului, împreună cu tot sfatul ţărăi”, la fel ca în cazurile similare care se petreceau în Ţara Românească şi Moldova, deşi Dieta nu a avut nici o contribuţie la evenimentul din 1680, prezenţa braţului secular prin reprezentanţii Tablei judiciare explicându-se prin specificul “ordinei de zi” a sinodului general şi având rostul de a pune în aplicare sentinţa care urma să fie pronunţată. Dar adăugarea contribuţiei “protopopilor besearecii noastre carii sânt acolo” confirmă participarea deliberată a Bisericii româneşti la desfăşurarea procesului, voinţa sa liber exprimată - “ca nişte oameni slobozi” - de a se debarasa de un arhiereu considerat nevrednic41. Diplomaţia mitropolitului ungrovlah, deosebit de abilă, constă în aceea că nu i-a inclus în lista celor care au contribuit la înlăturarea vlădicăi Sava şi pe reprezentanţii Bisericii Reformate maghiare. De altfel, ceea ce a stârnit protestul arhiereilor ortodocşi nu a fost nevinovăţia lui Sava Brancovici sau statutul său de martir al ortodoxiei, ci modul necanonic în care a fost judecat, în cadrul unui tribunal în care rolul principal l-au jucat subalternii săi, câtă vreme acest drept îl avea numai patriarhul. în această răsturnare a valorilor trebuie căutată adevărata 40 Este semnificativ faptul că, deşi acuzatorul este însuşi superintendentul - probabil în calitatea sa de “superior'- al vlădicului judecata s-a făcut în "săborul cel mare a păstorilor besearicilor celor româneşti din Ardeal”, sentinţa de destituire fiind dată cu votul unanim al celor 101 participanţi (vezi textul laS. Micu. op. cit., 11. p. 245-248). 41 Vezi Anexa XVII, nota 155.
