Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2001-2002 (5-6. évfolyam, 1-2. szám)
Etnie şi confesiune
Aspecte ale politicii confesionale a Principatului calvin faţă de români 121 introducerea ceremonialului calvin pentru botez, cuminecătură, căsătorie şi înmormântare, acordarea divorţului după prescripţiile canonice prevăzute în corpusul alcătuit pentru Biserica maghiară de superintendentul Geleji, renunţarea la cultul sfinţilor, icoanelor şi al crucii, precum şi la unele superstiţii, disciplinarea credincioşilor şi organizarea ierarhică după modelul Bisericii maghiare. In funcţie de context, de frica autorităţilor sau din inconştienţa atât a preoţilor cât şi a enoriaşilor, fiecare dintre aceste prevederi a fost, până la un punct, aplicată. Constatăm astfel că, cel puţin în anumite momente, obligaţia ierarhiei ecleziastice româneşti de a fi sub ascultarea superintendentului maghiar nu a rămas la stadiul de simplă pretenţie, cu rostul doar de a satisface orgolii. La scurtă vreme după alegerea vlădicăi Simion Ştefan, episcopul maghiar i-a convocat pe protopopi pentru a le reaminti că el este adevăratul conducător al Bisericii româneşti, solicitându-le declaraţii în scris în acest sens, care cuprindeau şi angajamentul că vor aplica programul reformator. Cei mai mulţi s-au codit, solicitând “să fie amânată treaba aceasta până la ziua Sfântului Gheorghe, fiindcă se tem de preoţii de sub ascultarea lor că nu-i vor urma, chiar dacă vor iscăli (condiţiile), dar atunci după obiceiu se adună cu toţii şi dacă-i vor putea îndupleca şi pe aceia, atunci iscălesc şi ei”, iar cei care apucaseră deja să semneze “nu au cutezat să spună astfel de lucruri; dar cum le stă inima, ştie Dumnezeu şi sufletul lor”25. Nu ştim cum s-a sfârşit această tentativă şi ce s-a hotărât cu prilejul soborului mare întrunit la sărbătoarea Sfântului Gheorghe. Dar cu sau fără “reversal”, superintendentul a continuat să-şi exercite influenţa asupra protopopilor cărora, în august acelaşi an, le reamintea să respecte condiţiile “sub ameninţarea de pierdere a slujbei atât ei cât şi cei supuşi lor, să nu despartă pe cei însuraţi după obiceiul vechi de mai înainte, să predice obştei sărmane în limba ei, să înveţe catehismul etc., căci despre care vom auzi, că nu îndeplineşte acestea, va fi cu adevărat grea pedeapsa ce-1 aşteaptă”26. întreg deceniul cinci al secolui al XVlI-lea a fost marcat de grija de a se respecta cu stricteţe cel puţin anumite părţi ale programului de calvinizare, în special cele referitoare la săvârşirea Sfintelor Taine, la folosirea limbii române ca limbă de cult, la învăţarea catehismului, la acordarea divorţului şi la colaborarea cu superintendentul maghiar, împreună cu care trebuiau rezolvate toate problemele mai importante27. Amploarea fenomenului de acordare a diplomelor confirmaţionale pentru rezidenţii scaunelor protopopiale dovedeşte că s-a avut cel puţin în intenţie integrarea lor în efortul de convertire, deţinerea titlului de protopop fiind de acum în dependenţă de respectarea programului reformator. 25 1. Lupaş, op. cit., p. 221-222. 26 Ibidem, p. 228. Documentul este publicat şi în E. Hurmuzaki, N. Iorga (red.), Documente privitoare la istoria românilor, XV/2, Buc., 1913, p. 1109, cu o traducere defectuoasă (în continuare Hurmuzaki). 27 Pentru detalii vezi Anexele. De o altă natură dar cu acelaşi scop de a impune respectarea programului reformator este şi scrisoarea adresată la 19 septembrie 1662 de principele Mihai Apafi autorităţilor din Deva, cărora li se recomandă ca "Preoţilor români să nu le îngăduiţi nici un fel de ceremonie superstiţioasă, nici cu crucile, nici cu pomenile, nici cu deprinderea superstiţiilor, nici să nu-i lăsaţi să împlinească nici un fel de rit potrivnic cuvântului lui Dumnezeu şi obiceiului creştin, deoarece Belial nu poate locui împreună cu Christos.” 1. Lupaş, op. cit., p. 309.
