Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2001-2002 (5-6. évfolyam, 1-2. szám)
Etnie şi confesiune
122 Ana Dumitran Datorită evenimentelor cu grave repercusiuni social-economice şi politice care s-au abătut asupra Transilvaniei în ultimii ani ai deceniului şase al secolului XVII, această strictă observare a ierarhiei ecleziastice româneşti a suferit şi ea o temporară decongestionare, iar reactualizarea sa în deceniul opt, chiar dacă limbajul uzitat a rămas la fel de agresiv28, s-a manifestat asupra unei Biserici cu o reală predispoziţie spre reformă, fapt care i-a afectat considerabil sfera de acţiune. Astfel, deşi acuza de tiranie la adresa politicii confesionale promovate faţă de români în timpul domniei principelui Mihai Apafi a continuat să fie proferată29, ea se dovedeşte parţial îndreptăţită, cel puţin pentru anumite momente, caracterizate de un real spirit de toleranţă faţă de Biserica românească30. O altă cale de impunere a programului calvinizator a constituit-o vizitaţia canonică, atât a ierarhilor Bisericii româneşti, pentm care s-a prevăzut însă obligativitatea de a fi secondaţi de persoane de încredere sau de reprezentanţi ai oficialităţilor politice şi religioase maghiare31, cât şi cea întreprinsă din ordinul şi cu personalul acestora din urmă32. Nu în ultimul rând, deşi într-o măsură mult mai 28 Prin decretul din 14 iunie 1674 Mihai Apafi îl însărcina pe superintendentu! Tiszabécsi Gáspár “să aibă grijă de toate bisericile româneşti cele de sub stăpânirea noastră, şi să le ocârmuiască după cunoştinţa sufletului său, îndreptând greşelile dintr-însele”, iar “carele se va împotrivi voii, orânduielii şi poruncii cei după scriptură, de pedeapsă nu vor scăpa”. T. Cipariu, Archivu pentru filologia şi istoria, Blasiu, 1870, p. 575; şi Al. Grama, Institutiunile calvinesci în biserica románéscă din Ardélu, fasele lor în trecut şi valórea în presente. Studiu istorico-canonicu, Blasiu, 1895, p. 250. Vezi Anexa XV. 29 Rebelii Ladislau Csáky şi Cristofor Páskó, într-o scrisoare trimisă la 21 august 1681 domnului muntean Şerban Cantacuzino, se angajau ca, în schimbul sprijinului politic solicitat, să asigure în Transilvania “religionem orthodoxam vulgo Valachicam ab antiquo solitis ceremoniis, eos uti cum libero exercitio secundum canones patriae, et si quae contra voluntatem eorum in suis terminis oppressa forent, coram regno pristinae libertati restitui efficiemus”, A. Veress, op. cit., XI, p. 189. 30 Pentru destinderea atmosferei confesionale şi adoptarea unei viziuni mai puţin depreciative faţă de Biserica Ortodoxă vezi G. Murdock, Calvinism on the Frontier .... p. 137-139. 31 La 5 august 1639, cu prilejul vizitaţiei canonice pe care se pregătea să o facă vlădica Ghenadie Bradi, principele Gheorghe Rákóczi 1 anunţa oficialităţilor Bistriţei că “i-am îngăduit prea milostiv să poată lua cu dânsul de aici din Bălgrad un ungur care ştie bine româneşte şi priceput în legi şi să poată fi cu el [...] pentru îndreptarea cu mai bunăorânduială a stărilor nepotrivite [...]”. A. Veress, op. cit., X, p. 63. La 4 martie 1643 superintendentu! Geleji, nemulţumit de lipsa de entuziasm a protopopilor în aplicarea programului reformator, se gândea să-I lase pe vlădica Simion Ştefan, ceea ce a şi făcut, “să meargă măcar o dată între cei de sub ascultarea mea, trimiţând împreună cu el pe popa Gheorghe şi pe Molodiţ, fără de cari să nu vorbească nimic cu nimenea, ci adunând preoţii români la fiecare protopopie, să-i sfătuiască a primi condiţiunile şi articolele, căci fără ştirea şi îngăduinţa lui la nimic nu ajung, şi să le dea poruncă să nu atace pe protopopi, căci aceia sunt la un înţeles cu el”, 1. Lupaş, op. cit., p. 222. La 21 mai 1647, confîrmându-1 în funcţia de “protopop suprem peste preoţii din toată Ţara Făgăraşului” pe Ştefan din Berivoi, principele Gheorghe Rákóczi I aminteşte că antecesorul său, Gabriel Bethlen, “văzând purtarea credincioasă şi vrednicia vlădicului român cu numele Ghenadie Gheorghe, i-a încuviinţat lui prin o scrisoare deosebită dreptul de inspecţie asupra acestui ţinut aşa însă ca la numirea protopopilor din Ţara Făgăraşului, precum şi la vizitaţiile canonice şi în alte trebi bisericeşti să purceadă într-un gând şi o înţelegere cu dregătorii noştri din Făgăraş”, ibidem, p. 237; vezi şi Anexa 111. 32 La 14 iunie 1674 superintendentului Tiszabécsi Gáspár i se permitea de către principele Mihai Apafi să viziteze bisericile româneşti, în virtutea obiceiului instituit de “predecesorii noştri [...] care în decursul domniei lor având grijă, înainte de toate, de lucrările ce se ţin de mărirea lui Dumnezeu, între altele au observat şi acel uz general ca pentru bisericile româneşti din această patrie şi spre
