Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1999 (3. évfolyam, 1-2. szám)
Instituţii
68 Ciprian A. Dincă Personalitatea episcopului Petru este poate elementul central. Pregătirea şi experienţa acumulată ca vice-cancelar al „regelui tânăr“ Ştefan (1266-1270) a constituit o importantă premisă. Calităţile sale transpuse într-o activitate dinamică şi diversă (politico-militară, administrativă, de construcţie, spirituală)69 au jucat un rol important. Avansul pe care îl cunoaşte în timpul său domeniul funciar episcopal70, fapt ce solicită o intensă implicare în dinamica diplomatica, ca beneficiar şi emitent, are un impact pozitiv. Prezenţa sa îndelungată în fruntea episcopiei, în contextul caracterului personal al organizării cancelariei, oferă stabilitate şi continuitate practicii scrisului episcopal. Dintr-un alt punct de vedere, tocmai acest stadiu relativ avansat al scrierii documentare episcopale oferă o imagine asupra societăţii transilvane. Amplificarea recunoaşterii utilităţii actului scris71, impulsul dat emiterii locale de acel „divisio regni“ de la jumătatea secolului XIII fac din cancelaria episcopului un for adiacent celui capitular72, fapt argumentat şi de preponderenţa documentelor „in temporalibus“, de tip litterae testimoniales. Puţinele acte in spiritualibus73 arată orientarea spre o creştere a eficienţei în administrarea chestiunilor bisericeşti, deşi oralitatea continuă să deţină primatul. Sub impactul coroborat al acestor factori putem presupune că în perioada celor aproape 40 de ani ai prezenţei episcopului Petru în fruntea diecezei se produce o transformare importantă. Dintr-un emitent absolut extraordinar (30 acte ante 1270) episcopul ajunge prezent relativ frecvent în practica diplomatică în calitatea triplă de autenti fi câtor (în listele cu demnitari), beneficiar şi emitent, fapt ce a impus organizarea activităţii scripturale sub forma unei cancelarii. în general, această translaţie se exprimă prin abandonarea practicii redactării documentului, emis în situaţii deosebite, de către un membru al curiei episcopale (termenul apare doar mai târziu), de regulă capelanul acestuia, şi cooptarea a doi, puţin probabil trei, de asemenea apropiaţi ai episcopului, însărcinaţi cu redactarea documentului, ce apar în documente ca oameni de încredere — procuratores — şi notari sau cancelari ai episcopului. Este cert că atât timp cât actele emise de episcop au fost o raritate, nu a existat nevoia organizării acestei activităţi74, fapt ce-i conferă episcopului Petru poziţia de „fondator“ al cancelariei episcopale transilvane. 69 Gy. Györffy, Die Kanzleien der Árpádén Dukale, în Landesherrliche Kanzleien...“, p. 331, afirmă caracterul regal al cancelariei, „regelui tânăr“. 70 Fără a lansa o discuţie paralelă, afirm progresul cantitativ şi calitativ al domeniului episcopal în această perioadă. 71 Zs. Jakó, CDTrans, p. 34. 72 Tipic este, DIR, C, II, 457; CDTrans. I, nr. 541. 73 Ca şi în cazul episcopilor de Cenad, V. K. Juhász „Das Chanad Temesvárer Bistum im Mittelalter Münster, 1930; o serie de episcopi transilvani, începând cu sfârşitul secolului XII au fost apropiaţi practicii scrierii documentare: Paul, Wilhelm, Adrian - cancelari regali, Rainaldus, fost prepozit de Oradea, era normand de origine. 74 O serie de probleme sunt de primă importanţă: relaţiile cu capitlul privind practica diplomatică; studiu paleografie comparativ pentru determinarea mai multor probleme (existenţa actelor emise, „manu propria“ de Petru, actele emise de arhidiaconul loan etc.), studiu sfragistic etc.
