Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1999 (3. évfolyam, 1-2. szám)
Etnie şi confesiune
34 Ana Dumitran, Botond Gádor Dacă ipoteza noastră este corectă, atunci a fost aplicată cu deosebire cea de-a doua modalitate de recompensare a convertirii şi, în mod firesc, aceasta ar fi trebuit să fie destinată cu deosebire preoţilor, în special celor deţinători ai unui grad de cultură mai ridicat care, prin învăţătura răspândită de la amvon, erau în măsură să lumineze sufletele şi să le atragă spre adevărurile profesate de Reformă. Constatăm însă că numărul preoţilor înnobilaţi de cei trei principi zeloşi susţinători ai prozelitismului este foarte mic în comparaţie cu cel al laicilor, iar dacă disecăm şi mai mult lucrurile, în măsura în care statistica lui Puşcariu o permite, încercând să aflăm motivaţiile pentru care au fost înnobilaţi acei preoţi, vom constata că predomină de departe eroismul lor militar şi nu preocupările confesionale, aşa cum o demonstrează următorul tabel: Totalul înnobilărilor şi reconfirmărilor acordate preoţilor de principii Transilvaniei 121 Numărul preoţilor înnobilaţi de principii Bethlen, Rákóczi I, Apafi şi de soţiile lor 97 Merit cultural 7 Merit cultural şi militar 10 Merit militar 43 Meritul nu a putut fi precizat 37 Calitatea de “merit militar” a fost stabilită pe baza descrierii blazoanelor şi a menţionării explicite a eroismului celor care au obţinut armaliile, iar cea de “merit cultural şi militar” o justificăm prin prezenţa pe steme a unei combinaţii de simboluri care atestă atât calitatea sacerdotală cât şi pe cea militară a deţinătorilor. “Meritul cultural” se referă la acele “servicii” intelectuale excepţionale pentru acele timpuri, cum ar fi traducerea sau editarea cărţilor de cult, o activitate pastorală de excepţie, calităţi cărturăreşti deosebite însuşite prin frecventarea unei şcoli importante şi, nu în ultimul rând, convertirea la Calvinism. Desigur, în acest caz denumirea de “merit cultural” devine improprie dacă titlul nobiliar este acordat exclusiv pentru schimbarea confesiunii, fără a mai fi probate şi alte calităţi profesionale ale candidatului, ceea ce este puţin probabil, în condiţiile în care acesta, fiind preot, urma să se înregimenteze în politica prozelitistă şi să depună, dacă nu depusese deja înainte de înnobilare, destul de mult zel pentru răspândirea învăţăturilor calvine între enoriaşii săi. Din păcate însă stereotipia textului armaliilor pe care le cunoaştem, la care nu este exclus să se adauge şi stereotipia însemnelor heraldice, nu lasă să se întrevadă motivaţiile reale pentru care au fost conferite. Ceea ce este sigur este doar faptul că beneficiarii lor nu s-au distins în mod obligatoriu pe câmpul de luptă. Din acest punct de vedere, este regretabil faptul că nu cunoaştert\ conţinutul diplomei de înnobilare a preotului loan din Alămor, conferită de Gheorghe Rákóczi I la 16 martie 16434, cu doar şapte luni înainte de confirmarea în scaunul vlădicesc a lui Simion Ştefan, act prin care 4 loan Cavaler de Puşcariu. op. cit., voi. I, p. 55.
