Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1999 (3. évfolyam, 1-2. szám)
Instituţii
104 Sándor Pál-Antal legal, de a fi aleşi cei ce ocupau funcţii administrative şi judecătoreşti legate de autonomia judiciară etc., iar pe de altă parte, de a apăra interesele comunităţii şi a veghea ca drepturile şi eventualele privilegii ale comunităţii să fie respectate. Viaţa autonomă a fiecărui district ori comunităţi a îmbrăcat trăsături proprii în cadrul creat de condiţiile istorice. Secuii fiind o populaţie cu sarcini militare, şi organizarea lor reflectă această caracteristică. Secuii aşezaţi în partea de sud-est a Transilvaniei, numită “pământul secuiesc” (terra Siculorum), s-au organizat în unităţi teritorial-administrative numite “pământuri” {terrae), cum era de exemplu “pământul secuilor din Sepsi” (Siculorum terrae Sebus), sau, după organizarea bisericească romano-catolică, “districte”, “diocese” {districtus diocessis)2. Odată cu cristalizarea organizării teritoriale a secuilor s-au creat şi organele lor autonome, numite de la sfârşitul secolului al XIV-lea scaune {sedes). Menţionăm că sub denumirea de “scaun” sa înţeles orice instituţie de dezbatere ori de judecată a vreunei autorităţi. Această denumire, la saşii ardeleni şi la secui, s-a extins de timpuriu şi asupra unităţilor administrativ-teritoriale respective. Aceste scaune secuieşti erau: Odorhei, Mureş şi Ciuc, Sepsi, Kezdi, Orbai şi Arieş. Pentru serviciile militare secuii au primit privilegii, fiind socotiţi oameni liberi, cu autonomie teritorială, subordonaţi numai regelui prin împuternicitul acestuia, corniţele secuilor. Autonomia lor s-a exercitat prin instituţiile “naţionale”, adică ale întregii obşti a secuilor: adunarea obştească generală, numită “adunarea naţională” şi scaunul de judecată de apel de la Odorheiul Secuiesc. Sfera lor de activitate a fost largă. Ea s-a extins asupra problemelor militare, judecătoreşti, administrative, fiscale, economice, sanitare etc. Pe lângă instituţiile “naţionale” secuieşti, scaunul era forul care dirija orice manifestare publică pe teritoriul administrativ. El era autoritatea de drept a secuilor în manifestările publice sau private de interes comun. Deşi formarea scaunelor a avut loc în secolul al XIV-lea, primele atestări documentare s-au păstrat de la începutul secolului al XV-lea3. Mult timp, până la sfârşitul veacului al XVI-lea, au existat şapte scaune secuieşti: Odorhei în valea superioară a Tâmavei Mari, Mureş pe valea Mureşului şi a Nirajului , Sepsi pe şesul dintre Olt şi Râul Negru, Orbai, în partea stângă a Râului Negru, Kezdi, în partea de sus a văii Râului Negru de sub arcul Carpaţilor, Ciuc- Giurgeu-Casin, în văile intramontane ale cursului superior ale râurilor Mureş şi Olt, Arieş, în valea Arieşului. Pe la sfârşitul secolului al XVI-lea scaunele Sepsi, Kezdi şi Orbai s-au unit sub denumirea Trei Scaune. Data unirii celor trei scaune nu se poate stabili, constituind probabil rezultatul unui proces mai îndelungat. între timp, câteva teritorii, care din punct de vedere geografic şi economic au format unităţi aparte, au devenit aşa-numitele scaune filiale: în 2 Lajos Szádeczky, A székely nemzet története és alkotmánya (Istoria şi constituţia naţiunii secuieşti), Budapest, 1927, p. 30. 3 Ibidem, p. 31.
