Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1998 (2. évfolyam, 2. szám)
Elite
232 Adrian A. Rusu Virgil Vătăşianu remarca amploarea construcţiilor, apoi faptul că, din prima fază, aparţinătoare familiei urmaşilor lui Voicu, cetatea avea noutăţi (coridorul de apărare susţinut de contraforturi înalte, sprijinite de arce semicirculare) care nu fuseseră întâlnite încă în Transilvania, dar considera aceste lucrări încheiate “curând înainte de anul 1446”. Faza următoare, de castel, a fost finalizată, după acelaşi autor, “prin anul 1453”97. László Gerö observase şi el caracterul novator al celei de-a doua cetăţi hunedorene, fără să insiste asupra datărilor98. Pentru Géza Entz, construcţia a început după 1430 şi trebuie să fi fost încheiată la 1456. Bazându-se pe concluziile arhitectului István Möller99, el considera că defalcarea etapelor de construcţie comandate de loan, faţă de acelea ale fiului său Matia, sunt date de materialul de construcţie diferit. în primul caz a fost piatra, apoi s-a folosit cărămida. Tot potrivit acelaşi restaurator citat, loan ar fi realizat două etape importante şi diferite: în primul rând o reclădire a fortificaţiilor, apoi o creştere a confortului, tradusă prin dezvoltarea unui palat, în a cărui sală de festivităţi, pe unul dintre stâlpi, se găseşte o inscripţie cu numele stăpânului şi anul 1452100. în anul 1987, după ce se concluziona că Hunedoara a fost cea mai tipică cetate “baronială” din regatul Ungariei, construită în cursul celei de-a doua treimi a secolului al XV-lea, se relua aceeaşi cronologie101. S-a mai luat în considerare şi solicitarea de indulgenţe de pelerinaj la capela cetăţii (capellam ... in castro), care la 1443 era dedicată Sfintei Fecioare, iar apoi Sfântul* loan Botezătorul, în 1450102. Dacă într-adevăr a fost vorba despre una şi aceeaşi capelă, atunci schimbarea hramului s-ar lega cel mai bine de o resfinţire cauzată de o radicală reamenajare. Dar, şi în această privinţă părerile sunt împărţite, căci Oliver Velescu nota ideea existenţei unei prime biserici, lângă cetate, biserică care a rezistat încă multă vreme, până a nu dispărea complet în cursul secolului al XVII-lea103. Pentru a concretiza şi mai mult aspectul, ne vom referi la una dintre ultimele micromonografii ale cetăţii, respectiv aceea a lui Gheorghe Anghel. Autorul, istoric al fortificaţiilor, şi nu de artă, este de părere că demarajul şantierului a început doar din vremea voievodală (post 1441)104. Imediat în continuare, iese la lumină o apreciere făcută la adresa celor patru turnuri circulare, aşezate pe incinta exterioară: ele reprezintă o noutate, adusă de stăpânul cetăţii din Italia ori Europa Centrală105. Din păcate, consideraţiile autorului citat se opreau aici. După ştiinţa noastră a fost invocată o singură analogie boemă (Welhartitz), 97 V. Vătăşianu, Istoria artei feudale în ţările române, Bucureşti, 1959, p. 271-272. 98 L. Gerö, Magyarország várépítészet, Budapest, 1955, p. 253, 99 I. Möller, A vajdahunyadi vár építési korai, ín vol. Magyarország műemlékei, III, Budapest, 1913, p. 77-104. 1(X*G. Entz, Erdély építészete a 14-16. Században, p. 102. 101 Magyarországi művészet 1300-1470 körül, I, Budapest, 1987, p. 58, 661, 684-685. 102 P. Lukcsics, XV. századi pápák oklevelei, 11, Budapest, 1938, p. 208, 278. 103 O. Velescu, op. cit. (vezi nota 77), p. 11. 104 Aceeaşi cronologie va fi reluată şi de către I. Lazăr, op. cit. (vezi nota 67), p.133. 105 G. Anghel, Fortificaţii medievale de piatră din secolele XIII-XVI, Cluj-Napoca, 1986, p. 129-130.
