Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1998 (2. évfolyam, 2. szám)
Elite
începuturile familiei Hunedoreştilor 233 care, se pare, data din prima jumătate a secolului al XIV-lea106. Nici un fel de altă analogie din zonele indicate nu a mai fost citată, dar nici o alta din regatul Ungariei. Exemplul nu este singular în acelaşi spaţiu geopolitic. Dar şi celelalte exemple, datează, toate, dintr-o perioadă mult anterioară începuturilor marilor şantiere de refacere ale Hunedoarei. în aceste condiţii, ar fi extrem de riscant să punem iară rezerve temei pe ceea ce s-a scris despre cetate. Cu mare nedreptate, a rămas în afara consideraţiilor privind evoluţia cetăţii, raportul, aşa sumar cum a fost publicat, al cercetărilor arheologice întreprinse, între anii 1966-1967, de către Alexandru Bogdan şi Radu Heitel. Semnat de către primul, raportul demonstrează că cercetările au adus destul de puţine lucruri noi privind fazele cetăţii, în aşa fel încât o cronologie s-a asamblat în cea mai mare parte suprapunându-se pe vechile opinii de datare. Cel mai important lucru însă a fost descoperirea, pe cel de-al doilea nivel de construcţie apărut în săpături, posterior cetăţii de secol XIV, a unei monede bătute la 1442, de către regele Vladislav I107. Or, acea monedă indica, fără nici un fel de dubiu, că lucrările de fortificare nu au fost începute nici înaintea emiterii monedei respective, nici “în jurul anului 1442”, ci numai după anul respectiv. Acest câştig nu a fost niciodată exploatat la valoarea pe care o merita. Acceptarea fără rezerve a propunerilor istoricilor de artă, împreună cu acelea ale altor istorici, înseamnă să privim cetatea Hunedoarei ca pe un şantier continuu, după unele opinii, încă din preajma lui 1430, cu o defazare majoră pe la mijlocul deceniului cinci. Nimic nu argumentează solid finalizarea construcţiilor la o dată anumită. Adevărul este că tocmai prima fază, care ne-ar interesa aici, este cea mai puţin conturată. Pentru presupusa fază de construcţii care a urmat, pledează, într-o măsură însemnată, şi itinerariile personajului nostru, care itinerarii dovedesc cât de puţin a zăbovit la Hunedoara108. Suntem de asemenea de părere că din fazele mai târzii ale cetăţii devenite deja castel, s-ar putea defalca o însemnată perioadă de construcţie a văduvei lui loan de Hunedoara, care a rezidat efectiv acolo (până la moartea sa din anul 1482), şi nu neapărat una asociată de persoana regelui Matia Corvin, ale cărui construcţii şi interese au fost foarte departe de acelea ale strămoşilor săi. Revenind însă, credem că ar fi trebuit în timp demonstrat, în ce măsură, încă prea puţin însemnatul loan de Hunedoara a fost capabil să construiască practic o cetate nouă, înainte de a fi fost suficient de bogat şi prepotent pentru a-şi permite acest lucru. în intervalul 1435-1437 se fac referiri la peste două mii de florini de aur, împrumutaţi regelui de fraţii loan, ori pe care ar fi urmat să-i primească pentru 106 O.Velescu, op.cit. (vezi nota 77), p. 10. 107 Al. Bogdan, Contribuţii arheologice la cunoaşterea evoluţiei castelului Corvineştilor de la Hunedoara, în BMI, XXXIX, nr.2, 1970, p. 21. Pentru a concilia descoperirea sa cu cronologia cunoscută anterior, se “înghesuie” a doua feză până la 1446, a treia între 1446-1453, dar ultimele două sunt din ce în ce mai extinse şi imprecise: “a doua jumătate a secolului al XV-lea”, “etapa Bethlen” (p. 25). Ni se pare aproape o imposibilitate ca în secolul al XVI-lea să nu fi fost nimic adăugat ori măcar reparat. 108 A. A. Rusu, întregiri şi interpretări privitoare la itinerariile lui Iancu de Hunedoara, în AII "A.D.Xenopol" Iaşi, XXVII, 1990, p. 176.
