Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1998 (2. évfolyam, 1. szám)
Societate
Iluminatul artificial în Transilvania - sec. XI-XVI 73 istoric, fie el scris sau de natură arheologică. Această realitate impune recurgerea la analogii - nu întotdeauna fericite, la sugestii venite dinspre etnografie - adesea forţate, deci la interpretări şi încheieri incomplete şi insuficient argumentate. Problematizarea temei iluminatului medieval din Transilvania implică dintro perspectivă globală aspecte extrem de variate în ceea ce priveşte cercetarea - elemente legate de cultura materială (medieval timpurie şi clasică), de viaţă cotidiană şi de implicaţiile ei sociale, aspecte de natură artistică, economicămeşteşugărească (producţia şi circulaţia pieselor, mobilitatea meşterilor, a modelelor sau chiar a “modei” etc.) şi comercială (comenzi de piese, preţuri, cantităţi şi calităţi de produse vehiculate). în acelaşi sens pot fi surprinse aspecte legate de mentalul şi spiritualitatea omului medieval, abordate prin prisma simbolistică şi a decorului pieselor de iluminat precum şi prin cea a teologiei luminii. Perspectiva din urmă este cu atât mai incitantă pentru spaţiul transilvan, cu cât ea trebuie raportată la un interesant comparatism - lumea răsăriteană, ortodoxă, contrapusă celei apusene, catolice. Varietatea tematicii problemelor dezvoltate de iluminatul artificial impune o delimitare precisă a obiectivelor urmărite de studiul de faţă. Acestea se structurează pe repertorierea principalelor mijloace şi dispozitive (corpuri) de iluminat şi pe încercarea unor abordări extinse la viaţa cotidiană şi la analiza implicaţiilor sociale ale iluminatului artificial precum şi la raportarea, în măsura în care sursele o permit, la simbolistica şi imaginarul medieval (laic şi eclesiastic). Problema surselor de lumină, deci a iluminatului, trebuie considerată ca fiind una de o importanţă aparte în contextul istoric al evoluţiei civilizaţiilor şi aceasta din perspectiva simplei şi poate banalei realităţi, că jumătate din existenţa umană se desfăşoară, teoretic, în întuneric natural. Majoritatea existenţei spaţiale şi temporale a Europei preindustriale poate fi astfel considerată ca fiind una “întunecată”, având în vedere înţelesul propriu al termenului. în oraşe şi sate lumina provenea în general doar de la ferestrele caselor - iluminatul natural diurn, iar noaptea de la flacăra vetrei3. Firesc, mărturiile documentare şi materiale ale lumii medievale atestă atât utilizarea surselor de lumină naturale - aştrii, “intermediate” şi abordate în cercetare prin prisma accesoriilor arhitectonice “aferente”: uşi, ferestre, orificii practicate în acoperiş sau sub cornişă, cât şi cunoaşterea şi folosirea celor artificiale - flacăra comună a vetrei, torţele, lumânările, lămpile cu ulei etc. Deşi tematica iluminatului natural nu constituie obiectul studiului nostru, considerăm utilă menţionarea problematicii extrem de variate şi de interesante pe care aceasta o presupune: studiul modalităţii de acoperire a ferestrei anterior apariţiei sticlei de geam (respectiv în ce context putem accepta ipoteza folosirii în acest scop a băşicii de porc sau a stomacului de oaie, a hârtiei unse cu ulei sau a comului)< cercetarea procedeelor de confecţionare a sticlei de geam, analiza formelor, respectiv a poziţionării ferestrelor într-o construcţie sau, într-un plan mai complex, a rolului vitraliului în intermedierea luminii (în contextul simbolistică 3 N. J. G. Pounds, Hearth & Home. A history of material culture, Indiana Univ. Press, 1989, p.189.
