Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1998 (2. évfolyam, 1. szám)
Elite
Adunarea generală a stărilor Transilvaniei din mai 1355 67 al curţii regeşti, tocmai la reglementarea voită, anume la moştenirea pe linie directă, fără implicarea colateralilor şi la aplicarea mai fermă în acest fel a dreptului de retract succesoral deţinut de suveran prin dominium eminens. De-acum încolo, prin "stingerea neamului" pe linie masculină (defectum seminis), adică prin lipsa fiilor într-o familie, regele ajungea mult mai frecvent să moştenească domenii. Acestea puteau apoi să fie donate din nou, pentru crearea de noi vasali fideli, adică pentru întărirea puterii centrale. O parte din judecăţile de mai sus pot fi doar presupuneri sau ipoteze, dar este clar că între 1330-1340 şi circa 1400 sistemul proprietăţii în Regatul Ungariei a suferit o serie de modificări: în timp ce înainte de 1330-1340 proprietăţile funciare donate au putut fi moştenite de fii şi de rude colaterale (fraţi, veri) şi, natural, de urmaşii acestora, în jurul anilor 1400 şi ulterior lucrurile erau radical schimbate, în sensul că moşiile donate s-au putut moşteni numai în linie directă, din tată în fiu15. Perioada de schimbare treptată a sistemului de moştenire corespunde în principal domniei lui Ludovic I, iar această schimbare nu s-a putut înfăptui într-un an sau doi, ci a durat mult, în funcţie şi de particularităţile provinciale. "Reforma" însă, chiar şi eşalonată în timp, a avut loc. De aceea, se presupune că, sub Ludovic I şi Sigismund de Luxemburg, formula legată de titlul de danie nouă a avut înţelesul special menţionat mai sus. Până la începutul secolului XVI, la Tripartit, vechiul sens al noţiunii de titulo nove donationis pare să se fi pierdut şi să fi rămas doar ideea de confirmare a unei stăpâniri mai vechi, cu un înţeles restrictiv, de excludere a unora de la moştenire. Preocupările regelui Ludovic I privind regimul proprietăţii funciare vor continua şi după 1355. De exemplu, la 1366, acelaşi suveran va condiţiona nobilitatea de existenţa actului de donaţie regală pentru orice moşie (a diplomei) şi, cel puţin în anumite zone, de apartenenţa la catolicism. Prin aceasta, elita românilor - în general, fără acte de donaţie pentru pământurile sale şi de confesiune răsăriteană - a fost împinsă treptat pe calea nemaiacceptării sale oficiale între stări. Adunarea generală a Transilvaniei din mai 1355 nu reflectă deocamdată direct un astfel de proces. Un alt aspect important este titulatura acestei adunări din 1355. In fiecare din documentele păstrate, adunarea Transilvaniei are alt nume, este numită în chip diferit: în documentul nr. 307 (din DRH, voi X), din 23 mai, apare ca "adunarea noastră generală, a comunităţii nobililor din zisele părţi ale Transilvaniei"; în documentul nr. 308, din 23 mai, i se spune "adunarea noastră generală ţinută cu toţi nobilii din părţile Transilvaniei"; documentul nr. 309, din 23 mai, o numeşte "adunarea noastră generală a comunităţii nobililor şi nenobililor din aceste părţi ale Transilvaniei, a saşilor, secuilor şi a celorlalţi oameni de orice fel"; documentul nr. 310, din 24 mai, aminteşte "adunarea noastră generală cu toţi nobilii şi cu oamenii de orice stare din zisa parte a Transilvaniei"; documentul nr. 311, din 25 mai, are în atenţie "adunarea noastră generală a tuturor nobililor din partea Transilvaniei"; în fine, documentul nr. 312, din 26 mai, vorbeşte despre "adunarea noastră generală cu toţi prelaţii, baronii, nobilii, secuii, saşii, românii şi ceilalţi oameni de orice stare şi treaptă, aşezaţi şi aflători în zisele părţi ale Transilvaniei". Socotind lucrurile în mod gradat, conform mărturiilor păstrate, am putea înţelege iniţial că la această adunare 15 Engel Pál, op. cit., p. 141.
