Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1998 (2. évfolyam, 1. szám)
Opinii
Atitudinea lui Szamosközy faţă de români 163 uitată nici prezenţa în ţară a detaşamentelor de mercenari care ascultau de Mihai Viteazul sau de generalul Basta, fiind cunoscută faima foarte proastă pe care soldaţii o aveau în zonele rurale şi în oraşe din cauza violenţelor, abuzurilor de aprovizionare şi a încartiruirilor6. Constatăm astfel că, atât la nivel colectiv, cât şi la nivelul indivizilor, Transilvania avea toate motivele să fie puternic marcată de regimul românesc (de ocupaţie din perspectiva stărilor). Reconstruind acest segment de mentalităţi, atitudinea lui Szamosközy faţă de români devine inteligibilă. Pentru opera istorică a lui Szamosközy şi pentru problema alterităţii, perioada domniei lui Mihai Viteazul este cea mai relevantă. De altfel, acest lucru este vizibil la un nivel mai larg, anume acela al întregii cronistici maghiare contemporane. Până la cucerirea Transilvaniei, atitudinea cronicarilor este una destul de neutră faţă de domnitorul muntean (cu excepţia tocmai a lui Szamosközy, la care distingem o uşoară ostilitate), căci până la intrarea în Alba Iulia Mihai Viteazul nu reprezenta un pericol7. Ba chiar se credea că el fusese pus de împărat doar să detroneze pe principele-cardinal filoturc şi filopolon şi să întroneze un principe habsburgofil8. Anticipând puţin perioada domniei lui Mihai Viteazul în Transilvania, observăm că meritul victoriilor antiotomane repurtate în vara anului 1595 pe teritoriul Ţării Româneşti este, în viziunea lui Szamosközy, evident al ardelenilor, fapt care trebuie corelat cu propaganda la care am făcut referire mai sus9. Descriind vizita lui Mihai Viteazul în Transilvania la invitaţia principelui, în lunile decembrie 1596-ianuarie 1597, tonul cronicarului este foarte normal, el menţionând fastul cu care a fost primit domnitorul şi planurile politice comune făcute împreună cu principele10. Dar când se referă la cancelarul Jósika, îl cataloghează drept "ficior de târfa român" ("egy oláh kurva fiának"), invective la care ar trebui adăugat faptul că cronicarul putea avea faţă de cancelar anumite resentimente, el fiind cel care l-a înlocuit în funcţia de cancelar pe protectorul său executat; era unul dintre cei mai controversaţi oameni politici ai momentului, era ambiţios (viza chiar tronul ţării), era apropiat al principelui şi avea unele simpatii pentru Habsburgi. Comparativ, este interesant de menţionat atitudinea lui Szamosközy faţă de italieni, cu ocazia luptei de la Giurgiu (1595) aceştia fiind catalogaţi drept lăudăroşi11; această opinie despre italieni era larg răspândită în epocă. Bătălia de la Şelimbăr (1599) marchează schimbarea atitudinii cronicarului faţă de Mihai Viteazul; acesta ar fi înşelat pe Andrei Báthory, convingându-1 că la 6 Ibidem, p. 272-273. 7 Makó Mária, Cronicari maghiari din secolele XVI-XVII despre Mihai Viteazul, în Viaţă privată, mentalităţi colective şi imaginar social în Transilvania, Oradea-Cluj, 1995-1996, p. 232, 236. 8 Ibidem, p. 235. 91. Crăciun, op.cit., p. 105-106. Pentru varianta maghiară (latină) a textului vezi Szamosközy István, Történeti maradványai. 1542-1608. Kiadta Szilágyi Sándor, Budapest, 1880 (Monutnenta Hungáriáé Historica, XXX). Vezi şi Magyar Nyelvit Kortársi Feljegyzések Erdély Múltjából. Szamosközy István Történetíró Kézirata. XVI. század eleje. Magyar Nyelvtudományi Társaság, Budapest, 1991, 318 p. 101. Crăciun, op.cit., p. 109. 11 Ibidem, p. 105-106.
