Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1998 (2. évfolyam, 1. szám)
Stat
132 Tudor Sălăgean voievodale şi al rivalităţii ei cu regalitatea67; ea a avut un rol de o importanţă majoră în constituirea sistemului politic al lui regnum Transilvanum. întreaga evoluţie a acestui regim, de la constituirea până la prăbuşirea sa, a fost determinată de modalităţile de rezolvare a complexului ghem de tensiuni şi interese în miezul căreia ea (nobilimea) se afla, de raporturile stabilite între membrii săi şi de opţiunile lor în privinţa rezolvării fragilului echilibru dintre conştiinţa apartenenţei la Regatul Ungariei şi aspiraţiile autonomiei regionale. Pentru că, în ansamblul ei, această elită politică, din rândurile căreia s-au ridicat principalii promotori ai autonomismului provincial, nu putea dori cu adevărat o separare completă de Ungaria. Ea dorea mai curând instituirea unei formule care să-i protejeze interesele provinciale şi să o apere de ameninţarea concurenţei şi a intruziunii marilor oligarhi din câmpie, fără a-i răpi însă avantajul apartenenţei la un stat puternic, singurul care putea garanta poziţia ei dominantă în provincie. Acţiunea acestei nobilimi a fost, în consecinţă, ambivalenţă. Ea a fost aceea care, în epoca atotputerniciei oligarhilor, a sprijinit cu tărie instituţiile autonomiei; tot ea a fost, însă, cea care, pentru a evita inconvenientele alianţei răsăritene şi riscurile declanşării războiului civil, l-a determinat pe Ladislau Kán să încheie mai întâi (în 1310) compromisul cu regele Carol Robert, pentru a-1 abandona apoi, în momentul în care mptura dintre voievod şi rege luase proporţii nedorite. Ladislau Kán însuşi a fost dealtfel, mai mult decât oricare dintre predecesorii săi, unul dintre cei mai tipici exponenţi ai nobilimii din Transilvania şi, totodată, principalul reprezentant al intereselor ei. Prima sa apariţie pe scena politică a provinciei, în calitate de vicevoievod, coincide, deloc întâmplător, cu ce dintâi ’’adunare generală a nobililor din statul transilvan” (generali convocatione nobilium Regni Transilvani), ocazie cu care era menţionată, pentm întâia oară, şi funcţia judiciară a nobililor în cadrul voievodatului68. Nu trebuie să considerăm că Ladislau, care prezidase această adunare în numele voievodului Roland, era un simplu locţiitor al acestuia în provincie; la acea oră el era deja, după toate probabilităţile, adevăratul conducător al Transilvaniei, impus - sau, cel puţin, recunoscut - prin reprezentanţii săi, de întreaga nobilime locală. Contrar aparenţelor şi unor concluzii istoriografice mult prea grăbite, poziţiile lui Roland Borsa în Transilvania nu au fost niciodată prea puternice. Marile proprietăţi ale familiei sale erau situate în afara voievodatului, cu precădere în comitatele Bihor şi Arad, şi nu avem cunoştinţă ca el să fi dobândit domenii situate la răsăritul acestora, nici măcar în perioada în care a fost titularul funcţiei voievodale. Prezenţa sa efectivă în Transilvania a fost, dealtfel, sporadică. Izvoarele ni-1 arată - cu excepţia apariţiilor sale la curtea regală - în mijlocul moşiilor şi cetăţilor sale, singurele care-i puteau oferi o protecţie eficientă în acele vremuri agitate. La 1 august 1284, deşi deţinea deja titlul de voievod, Roland Borsa prezida, împreună cu 67 Ş. Papacostea, op. cit., p. 148. 68 DIR, C, Xm/II, doc. 338, p. 300-301; Ş. Papacostea, op. cit., p. 148. Partajarea puterii legislative între regalitate şi ’’stări” datează, în regat, din aceeaşi epocă a domniei lui Ladislau Cumanul; adunările care se desfăşoară cu începere din 1277 dezbat nu doar probleme de politică generală, ci şi chestiuni de interes public (d’Eszlary, op. cit., p. 227-235).
