Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1998 (2. évfolyam, 1. szám)
Stat
122 Tudor Sălăgean noua demnitate de ’’duce al Transilvaniei” {rex primogenitus illustris regis Hungarie, dux Transsilvanus)11. b) ’’Ducatul transilvan”. în calitatea sa de rege asociat, tânărul prinţ moştenitor şi-a organizat, cu timpul, o curte întrutotul similară aceleia regale: nu numai ca model de organizare, ci şi din punctul de vedere al atribuţiilor efective. Această structură organizatorică a transformat Ungaria într-un stat bicefal. In cadrul ei, nu numai regii erau doi, ci şi curţile, nobilii, armatele. Nici chiar Biserica, a cărei împărţire în arhiepiscopiile de Strigoniu şi Calocea data din alte vremuri, răspunzând altor necesităţi, nu a putut scăpa acestei partiţii. In 1262, în momentul încheierii primei păci - de la Pojon (Bratislava) - dintre prinţul moştenitor şi tatăl său, arhiepiscopul Smaragdus de Calocea era menţionat în calitate de cancelar al curţii lui Ştefan, în vreme ce Filip de Strigoniu figura în calitate de cancelar al regelui Bela al IV-lea17 18. Tânărul rege Ştefan a reuşit să îşi subordoneze, într-o foarte mare măsură, în calitatea sa de deţinător efectiv al puterii şi de moştenitor al Coroanei, structurile eclesiastice aflate în teritoriile pe care el le controla. Episcopului Filip de Yaţ îi fusese, astfel, încredinţată demnitatea de cancelar al curţii soţiei lui Ştefan (o principesă cumană), în vreme ce magistml Benedict, prepozitul Sibiului, a devenit vicecancelaml lui Ştefan însuşi19. Logica care îi impusese regelui Bela instituirea unei asemenea bicefalii, asupra pericolelor căreia el trebuie să fi fost prevenit de pe vremea în care el însuşi se ridicase împotriva tatălui său Andrei al II-lea, era, dealtminteri, simplă: pentm a ţine sub control evoluţiile potenţial periculoase din Răsărit, în condiţiile în care el însuşi se arăta preocupat de conflictele cu Austria şi Boemia, împărţirea Ungariei în două devenea cea mai bună soluţie. Astfel, fiului său îi revenea întreaga responsabilitate asupra celor ce se petreceau la frontiera răsăriteană; se putea realiza, în acelaşi timp, o mult mai eficientă mobilizare a resurselor materiale şi umane ale unui regat atât de întins, pe care afirmarea nibilimii şi tendinţele ei anarhice îl făcuseră tot mai dificil de guvernat. Aşa cum era, însă, de aşteptat, această divizare a regatului avea să ducă la o concurenţă tot mai deschisă între cele două părţi ale sale şi, în cele din urmă, la sângeroasele războaie civile dintre 1262 - 1267. Amândouă aceste războaie s-au încheiat, în cele din urmă, cu victorii ale lui Ştefan, înzestrat cu calităţi militare de excepţie. La capătul primului conflict (1262), pacea încheiată la Pojon consfinţea nu numai o partajare a Ungariei în două părţi distincte, ale căror relaţii reciproce erau strict reglementate, ci şi o modificare a titulaturii lui Ştefan: el se va intitula, începând de acum, nu ”întâiul născut al regelui Ungariei”, ci ’’regele cel tânăr al Ungariei, duce al Transilvaniei, domnul Cumanilor” (iunior rex Hungáriáé, dux Transilvanus et Dominus Cumanorum), această ultimă demnitate rezultând din amintita sa legătură matrimonială. De acum înainte, subordonarea sa faţă de regele Bela, tatăl său, se va transforma într-o 17 Această titulatură apare în documentele dintre 1257-1262. 18 DIR, veacul XHI, C, Transilvania, voi. 11 (1251-1300), doc. 39, p. 44-49, 5 decembrie 1262; Knauz, p. 476-480; Hurmuzaki-Densuşianu, 1/1, p. 300-303. 19 Ibidem.
