Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1998 (2. évfolyam, 1. szám)
Stat
Regnum Transüvanum 121 acţiune deplină, putând să ia toate măsurile pe care le considera necesare, fără a mai fi nevoit să tolereze intruziuni din partea nimănui. In această situaţie, măsurile regalităţii nu s-au lăsat aşteptate. In 1246, noul episcop Gali al Transilvaniei va obţine din partea regelui scutirea posesiunilor sale de judecata voievodală14. Era o măsură de limitare a autorităţii voievodului, dar şi de eficientizare a procesului de restabilire a ordinii de drept. Obţinând numeroase alte privilegii şi scutiri, episcopia a descoperit o cale de a se consolida, de a prospera chiar, o cale de care a ştiut să profite. în 1248, după succesul acţiunii diplomatice care viza atragerea Haliciului în sistemul de protecţie antimongol şi după instalarea (probabilă) a Ioaniţilor la Severin, regele Bela al IV-lea şi-a făcut el însuşi apariţia în Transilvania, poate pentru prima oară în perioada de după marea invazie. Prezenţa sa este menţionată în teritoriile secuieşti15, situate la frontiera cea mai expusă a regatului; deşi izvoarele nu ne fac cunoscute măsurile luate aici, putem presupune, având în vedere politica generală a regalităţii din această perioadă, că secuii vor fi obţinut cu acest prilej o confirmare şi o întărire a autonomiei lor. La rândul său, voievodul Transilvaniei, Laurenţiu, demnitarul căruia îi revenea cel mai important rol în restabilirea ordinii de drept în provincie, beneficia de prerogative mult mai largi decât acelea ale predecesorilor săi din perioada anterioară invaziei. în 1248, el acorda, în premieră pentru un deţinător al acestui titlu, o întreagă serie de scutiri şi privilegii oaspeţilor germani din Vinţ (Wynch) şi Vurpăr (Burgbergh)16. Ca urmare a acestor măsuri de consolidare, se poate aprecia că, odată cu primii ani ai celui de-al 6-lea deceniu lucrurile reintraseră într-o anume normalitate. O normalitate care nu mai semăna însă cu aceea din perioada anterioară marii invazii, şi care nu va mai semăna cu ea niciodată. Teama permanentă că dezastrul s-ar putea repeta oricând, încercarea de reconstituire a unui sistem de guvernare devenit anacronic, şi, pe de altă parte, constatarea practică a imposibilităţii funcţionării lui au împiedicat o relansare similară aceleia din deceniile care urmaseră celei de-a IV-a Cruciade. întreaga istorie a secolului al XIII-lea este, dealtfel, dominată de această îndelungată confruntare dintre partizanii revenirii puterii centrale la vechiul ei statut de unică stăpânitoare a pământului şi adversarii lor, orientaţi cu faţa spre viitor, promotori ai iniţiativei nobiliare, ai 'privatizării” domeniului regal şi a funcţiilor militare şi administrative. Evenimentele din 1241-1242 nu făcuseră, din acest punct de vedere, decât să provoace o amplificare firească a crizei, să creeze o stare de lucruri pornind de la care drumul înapoi nu mai era posibil. Anii 1250-1257 au reprezentat astfel, pentm Transilvania, o perioadă de stagnare, de aşteptare, de indecizie, care a luat sfârşit doar după încredinţarea sa, de către regele Bela al IV-lea, primului său născut, Ştefan, pentru care a fost creată 14 DIR, C, I, doc. 283, p. 327-328; Zimmermann-Werner, I, p. 72-73. 15 La Gurghiu (Gurgen), în 23 februarie 1248. DIR, C, veac XI, XII şi XIII, voi. I, doc. 287, p. 334; Zimmerrnann-Werner, I, p. 76. 16 DIR, C, I, doc. 289, p. 334-335; Zimmermann-Werner, I, p. 77.
