Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1998 (2. évfolyam, 1. szám)
Stat
118 Tudor Sălăgean mongolă, eforturile de absorbire a Transilvaniei în sistemul politic, economic şi confesional al Ungariei arpadiene au primit o lovitură cu atât mai puternică, cu cât acest dezastru a intervenit după o perioadă în care controlul regalităţii asupra acestei provincii atinsese (între anii 1225-1241) un punct culminant, ca urmare a înlăturării rezistenţelor interne, consolidării frontierei răsăritene şi, totodată, a dejucării proiectelor papalităţii de infiltrare în acest spaţiu. Atât caracterul devastator al invaziei propriu-zise, cât şi stăpânirea directă exercitată, pentru un timp, de către mongoli asupra provinciilor răsăritene ale regatului maghiar au afectat atât funcţionarea instituţiilor administrative, militare şi eclesiastice, cât şi reţelele economice şi raporturile sociale din aceste regiuni. Transilvania fusese, fără îndoială, una dintre provinciile cele mai greu lovite de către invadatori, iar sentimentul general de nesiguranţă s-a prelungit, aici, mult timp după neaşteptata retragere a acestora. Vechile structuri ale guvernării, zdruncinate din temelii, nu au mai putut fi reconstituite niciodată sub forma în funcţionaseră înaintea anului 1241. întreaga ordine socială a fost grav afectată; chiar şi drepturile de proprietate asupra pământului au fost puse în mod serios în discuţie. Sistemul de guvernare instituit de mongoli, în perioada în care aceste teritorii s-au aflat sub controlul lor, a fost bazat pe alte principii, a folosit alţi oameni, a urmărit alte obiective decât stăpânirea maghiară care evoluase, cu timpul, către forme specifice feudalismului occidental. Acest sistem îşi crease micii săi privilegiaţi, stabilise relaţii specifice cu comunităţile umane şi cu reprezentanţii acestora; din aceste relaţii, exponenţii aparatului administrativ regal şi ai nobilimii cu funcţii fuseseră, desigur, excluşi. în schimb, sistemul a putut stimula vechile structuri comunitare de tipul cnezatelor şi voievodatelor româneşti2. Aceste structuri, de tip tradiţional, par să fi opus o rezistenţă tenace în faţa eforturilor mai degrabă veleitare3 ale unor nobili temerari de a impune restabilirea autorităţii regale şi a ordinii de drept. Astfel se explică faptul că, până după 1246/1247, când au început să se facă simţite şi în această regiune efectele Conciliului de la Lyon4, Transilvania şi regiunile învecinate ei prezentau toate trăsăturile unor teritorii neguvemabile. La 2 In legătură cu problema ’’canesilor” menţionaţi de Rogerius, v. A. Decei, ”Canesii" călugărului Rogerius în Omagiu lui loan Lupaş, Bucureşti, 1943, p. 212-214; Şt. Pascu, Voievodatul Transilvaniei, voi. I, ed. a II-a, Cluj, 1972, p. 161-164. Nu este, cu siguranţă, întâmplător faptul că tocmai după acest interludiu mongol s-au reafirmat vechile instituţii ale autonomiilor comunitare: nu doar cele româneşti, ci şi secuieşti şi săseşti, poate chiar maghiare. 3 Astfel poate fi caracterizată şi acţiunea comitelui Paul de Zala, judele curţii regale, care trecuse Dunărea ’’înaintea altor nobili ai regatului”, redeschizând ocnele de sare din Transilvania şi încercând să-i nimicească ”pe tâlharii şi pe hoţii care se înmulţiseră peste măsură”. Documente privind istoria României, C, veac XI, XII şi XIII, voi. I (în continuare DIR, C, I), doc. 290 din 21 Ianuarie 1249, p. 335-337, 427N28; E. Hurmuzaki, N. Densuşianu, Documente privitoare la istoria Românilor (în continuare: Hurmuzaki, Documente), voi. 1/1, Bucureşti, 1887, p. 245-247. 4 Giuseppe Alberigo (ed.), Storia dei concili ecumenici, Brescia, 1990, p. 204-207; A. Melloni, 1 fondamenti del regime di cristianită al Lionese 1(13 luglio 1245), în ”Cristianesimo nella storia”, voi. XVm/1, febbraio 1997, p. 61-76; Ş. Papacostea, op. cit., p. 106-107.
