Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1997 (1. évfolyam, 1-2. szám)
Elite
82 Ioan-Aurel Pop autorităţile laice ale Regatului Ungariei - şi fără instruire prealabilă şi persuasiune34, au determinat, la nivelul duratei lungi, eşecul întregii întreprinderi de încadrare a românilor în credinţa occidentală. Evident, în aceste condiţii, şi percepţia celor vizaţi era corectă: convertirea nu se făcea de dragul credinţei, ci al unei supuneri mai eficiente, al strângerii mai multor dări, al gloriei lumeşti şi, mai ales, al prosperităţii şi extinderii Regatului Ungariei35. Românii de pe ambele versante ale Carpaţilor, în a doua jumătate a secolului XIV, nu s-au opus catolicismului ca atare, ci dominaţiei Regatului Ungar, care îmbrăca dublu aspect: politico-militar şi confesional. Revenind la măsurile regale din 1366, constatăm că acestea se încadrează într-o atmosferă generală din epocă, că ele nu sunt singulare sau izolate. Pe de altă parte, ele nu se pot corela strict, în sensul că degradarea cnezilor neposesori de acte scrise la condiţia oamenilor comuni (sau asimilarea în justiţie cu nobilii a celor cu diplome regale) se referă la voievodatul Transilvaniei, pe când condiţionarea nobilităţii de apartenenţa la catolicism şi strângerea preoţilor cu familiile şi averile lor sunt măsuri locale, fără legătură directă cu Transilvania şi, probabil, în cazul celei din urmă, fără legătură cu preoţii români. Este astăzi tot mai evident că aceste acte, indiferent de aria lor de cuprindere şi de intenţiile iniţiatorilor lor, nu s-au putut aplica în momentul emiterii lor decât parţial sau în mică măsură. în finalul domniei celui de-al doilea Angevin, statul ungar (şi mai ales Transilvania) - în ciuda uriaşului efort de catolicizare şi uniformizare - a continuat să rămână un mozaic de etnii şi de religii şi confesiuni, în care catolicismul era îmbrăţişat abia de circa o treime din populaţie. Românii se numărau mai departe în rândul celor aproape două treimi de nemaghiari şi necatolici. De aceea, şi după domnia lui Ludovic I au mai rămas cnezi proprietari de cnezate, fără acte de donaţie regală sau cnezi întăriţi cu drept cnezial şi care se considerau drept nobili; au mai rămas posesori români de pământ necatolici (în fapt, majoritatea nobililor români mărunţi au rămas ortodocşi); de asemenea, biserica ortodoxă a românilor din Ungaria, în ciuda privaţiunilor şi presiunilor, şi-a continuat existenţa. Cu timpul, chiar o parte din elita românilor s-a adaptat noilor împrejurări, s-a pus în slujba regalităţii şi a statului, a apărat cu armele regatul, s-a catolicizat spre a urca treptele onorurilor şi dregătoriilor sau spre a-şi conserva statutul superior. 6. Concluzii Totuşi, măsurile luate sau intenţionate de Ludovic 1 în Regatul Ungariei rămân simptomatice. Ele marchează o direcţie de pragmatism politic şi confesional în 34 Ibidem, p. 92. 35 Ioan-Aurel Pop, Church and State in Eastern Europe during the Fourteenth Century: Why the Romanians Remained in the Orthodox Area, în “East European Quarterly”, XXIX, 1995, nr. 3, p. 284.
