Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1997 (1. évfolyam, 1-2. szám)
Recenzii
160 Recenzii banul Dalmaţiei şi Croaţiei, banul de Macsva, banul de Severin, banul Bulgariei, voievodul Rusiei, vistiernic, comis, stolnic, paharnic, conetabil, uşier, toţi marii slujbaşi ai reginei), prelaţii (între care episcopii de Cenad, Transilvania, Oradea), cancelarii (mari şi mici, secreţi, corniţele capelei), apoi comiţii tuturor comitatelor (cei transilvani separat între p.246-252), castelanii şi stăpânii cetăţilor, membrii curţii regale, listele ierahiei marilor demnitari din fiecare domnie. Volumul al doilea nu este decât un consistent indice care conţine familiile nobiliare care au avut purtători de demnităţi. Fie şi numai din înşirarea cuprinsului, medievistul care se ocupă de Transilvania şi vecinătăţile ei, poate înţelege cu uşurinţă că este şi va fi un instrument de lucru indispensabil pentru tot ceea ce se va mai scrie referitor la perioada 1301-1457. Parcurgerea atentă a paginilor ne dovedeşte că investigaţia autorului informează doar asupra unor personaje ori realităţi care sunt încă ascunse în documente inedite ori cvasinecunoscute istoriografiei româneşti, invitându-ne să facem pasul următor, acela de a scrie noi pagini de interpretare. La volumul de lucru învestit, observaţia nu trebuie luată, nicidecum drept o critică, ci, dimpotrivă drept o extraordinară facilitate pentru viitor. Autorul se dovedeşte a fi fost extrem de atent la istoriografia românească pe care o utilizează sistematic şi, în majoritatea cazurilor, cu selecţia critică cea mai corectă, mai ales atunci când are de trimis către cetăţi din teritoriul de astăzi al României. Mai mult decât atât, găsim adesea puncte de vedere destul de ferme legate de localizarea unor fortificaţii. Vom cita exemplele de ia Caransebeş-Turnu Ruieni, Jdioara-Lugoj, Gureni-Grădeţ etc. Comiţii şi castelanii sunt, totdeauna când este posibil, indicaţi ca aparţinători de familia unui demnitar anume. Se aplică aici principiul slujbelor acordate pro honore, principiu medieval descoperit şi demonstrat tot de către Engel Pál, într-un volum mai vechi. Faţă de arhondologia lui Wertner Mór (1906-1907), care i-a servit ca model şi inspiraţie la titlu, Engel Pál stabilieşte şi biografiile politice ale personajelor sale. Singurul lucru care mai rămâne în afară, pentru Transilvania cel puţin, este administraţia scaunelor şi a oraşelor săşeşti, la nivelul juzilor regali, nu la acela al organelor alese. Apar mereu corecţii la lucruri ştiute (ex. originea poloneză a episcopului Matei de Alba Iulia, în loc de italiană), ipostaze şi funcţii necunoscute pentru personaje originare din Transilvania (ex. loan Cînde de Rîu de Mori este, la 1450, guvernator al prioratului ioanit de la Vrana), surprize legate de ingerinţele regatului ungar peste Carpaţi (ex. castelan de Argeş la 1427) şi multe altele. Notele de subsol sunt dedicate unor precizări diplomatice, stabilirea unor falsuri, justificărilor şi corecţiilor cronologice. Lucrarea este, probabil, la limita superioară a informării documentre, cu o sintetizare pe măsură. Metodologic, este sigur vorba despre o culme a istoriografiei pozitiviste. Orice mărunt fapt istoric, orice context istorico-geografic, dobândeşte o dimensiune politico-administrativă foarte solidă, mereu controlabilă ori încadrabilă. Deşi este necesară, suntem convinşi că o continuare cronologică (până la prăbuşirea Regatului Ungariei), nu se va naşte curând, iar realizarea ei, tot de către un singur autor, ni se pare de neegalat. Adrian Andrei Rusu
