Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1997 (1. évfolyam, 1-2. szám)
Recenzii
Recenzii 161 Engel Pál, A temesvári és moldovai szandzsák törökkori települései (1554-1579), Szeged, 1996, 187 p + 1 h. (Dél-Alföldi évszázadok 8). Volumul este destinat celor care doresc să cunoască mai bine şi să folosească topografia Banatului de la începuturile epocii premoderne. El se bazează pe izvoare turceşti de impozitare (deftere), care, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, au oglindit situaţia aşezărilor din Banatul turcesc. în el lipsesc deci sangeacul Lipovei şi sudul Mureşului, până la Haţeg, districtele Lugojului, Caransebeşului şi Severinului, cu valea Nerei şi Orşova. în scurta introducere de la început, autorul defineşte teritoriul de care se ocupă, apoi face câteva consideraţii privitoare la evoluţiile demografice (foarte perturbate deja din secolul al XV-lea, datorită turcilor), despre uriaşul gol documentar-scris care acoperă Banatul secolelor XV-XVI11. Se trec în revistă defterele cunoscute până în prezent şi modul în care au fost valorificate. Printre altele, se fac trimiteri bibliografice către Archívum Ottomanicum, revistă care conţine studii importante despre românii bănăţeni sub dominaţia turcă. în contiuare sunt împărtăşite problemele cauzate de transcrierea arabă, operaţiune care trebuie să fie întregită cu vocale. Lucrul este demn de notat, căci de aici rezultă un anume relativism al formei toponimelor. Identificările, la fel de dificile, se bazează mai ales pe lucrări cartografice din secolul al XVIII-lea, puse la punct de către militari. Economia lucrării mai conţine un îndreptar în folosirea repertoriului, apoi repertoriul localităţilor, în ordine alfabetică, prescurtările bibliografice (unde se vede că, din păcate, istoriografia română nu l-a servit deloc pe autor, cu toate că, trebuie să o scriem răspicat, el este unul dintre cei mai informaţi şi serioşi medievişti), apoi lista localităţilor aşa cum apar în deftere şi, la sfârşit, o hartă extrem de utilă pentru localizarea aşezărilor. Printre altele, atragem atenţia asupra menţionării unor mănăstiri ortodoxe, care par a fi, în majoritate, sîrbeşti, mănăstiri care trebuie obligatoriu confruntate cu listele cunoscute până în prezent. Adrian Andrei Rusu loan Aurel Pop, Instituţii medievale româneşti. Adunările cneziale şi nobiliare (boiereşti) din Transilvania în secolele XIV-XV1, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1991 (255p. + Résumé + ilustraţii) Lucrarea a apărut la abia doi ani după ce Ştefan Pascu publica ultimul volum, al IV-lea, din Voievodatul Transilvaniei şi a marcat intrarea cercetării istoriei medievale a acestei provincii într-o etapă nouă, eliberată de constrângeri ideologice şi autorităţi. Deşi evită pe cât posibil polemica explicită, ea cuprinde în sine jaloanele unei noi înţelegeri a istoriei Transilvaniei, sintetizând şi dezvoltând principiile şi acumulările unei părţi a istoricilor români, dornice de a pune pe alte baze teoretice discursul istoric, viciat vreme îndelungată de felurite partizanate şi dogme. Este şi motivul principal pentru care am socotit potrivit ca prezentarea ei să nu lipsească din sumarul primei reviste de medievistică ardeleană. Alegerea subiectului reprezintă, apoi, în sine, un act de temeritate, căci adunările obşteşti ale cnezilor, nobililor şi boierilor exprimă formele şi măsura supravieţuirii şi afirmării, în cele din urmă politice, a poporului român din regatul medieval maghiar. După o introducere scurtă, cu trimiteri expeditive la bibliografia de bază a temei, primul capitol se referă la Românii din Transilvania şi adunările de stări. Pe baza analizei
