Ciubotă, Viorel (szerk.): Mala Kopanya. Micromonografie (Satu Mare, 2009)
1. Cercetarea aşezării
populaţiile din Regiunea Tisei Superioare în ultimele secole î.Hr., şi de asemenea pentru cercetarea procesului formării culturii materiale din epoca romană. 1. Cercetarea aşezării Cea mai mare şi cea mai puternică aşezare fortificată din regiune a fost cetatea de la Mala Kopanya, descoperită şi pusă în circuitul ştiinţific de arheologul amator local - I. Mihălik (Mihălik 1893, p. 410-418). Potrivit opiniei omului de ştiinţă român G. Bichir ea poate fi identificată cu Setidava lui Ptolomeu (Bichir 1996, p. 191). Monumentul este situat pe munte (pe creasta vulcanică a raionului Hust-Rokosovo), pe malul drept al râului Tisa (fig. 2). înălţimea platformei cetăţii de la nivelul apei este de 85 m. Stâncile abrupte ale muntelui oferă o protecţie în partea de est, sud şi sud-vest. Poalele estice sunt spălate de Tisa, partea de sud şi sud-vest sunt mai domoale. Solul din câmpia de lângă cetate conţine mult pietriş. Ţinând cont de nivelul ridicat al Tisei, acum două mii de ani în urmă, şi de structura solului, este foarte posibil ca râul din partea de sud-vest ajungea până la poalele muntelui, oferind o protecţie naturală din acest sens (fig. 3). Suprafaţa totală a cetăţii este de 5 hectare. Ea ocupă ambele platouri ale muntelui de la nord la sud. Pentru apărare a fost construit un sistem format din patru valuri de pământ. Primul val, cel principal, apără sudul platoului, trece pe marginile stâncilor abrupte. Pantele muntelui sunt întrerupte de mai multe terasamente construite din pământul luat din apropiere, care conţine un număr semnificativ de descoperiri arheologice. înălţimea terasamentelor este de 0,4 - 2,2 m, lăţimea de 3,5 - 20 m. Intrarea centrală este foarte bine fortificată. Valul se compunea din straturi de pământ amestecat cu pietriş, pietre şi era placat cu plăci de andezit. Sistemul a fost consolidat pe ambele părţi cu o palisadă. Un val suplimentar a fost construit pentru a apăra panta de est a muntelui (cu înălţime de până la 4 m). Cea mai impresionantă a fost partea nordică a aşezării care se unea cu şaua, unde înălţimea crestei era de 15 - 20 m. Pentru o apărare mai sigură, în partea nordică a muntelui au fost construite două valuri suplimentare care formau o barieră deosebit de întărită. Ele se întind sub formă de două linii arcuite la o distanţă de 60 m. în partea de est valurile ajung la pante, iar la vest 8
