Ciubotă, Viorel (szerk.): Mala Kopanya. Micromonografie (Satu Mare, 2009)
Introducere
Introducere Perioada cuprinsă între sec. I î.e.n - I e.n. este considerată perioada cu cea mai mare dezvoltare a culturii dacice în arealul Carpatic. Această perioadă se caracterizează prin expansiunea Romei în regiunile Dunării de Jos şi a Dunării Mijlocii, înfiinţarea de noi comunităţi etnoculturale, schimbarea hărţii etno-politice a Bazinului Carpatic şi, în primul rând, formarea statului dacic. Toate aceste evenimente importante, au avut o influenţă directă asupra istoriei populaţiei din Regiunea Tisei Superioare, nu numai în perioada de trecere în era noastră ci şi asupra întregii perioade romane. Pe baza datelor privind evenimentele istorice şi a indicatorilor cronologici, aproximativ în anii 60 î.Hr., după înfrângerea celţilor din Regiunea Dunării Mijlocii a avut loc o expansiune a dacilor în Regiunea Tisei Superioare. Au fost înfrânţi celţii şi au fost cucerite şi înglobate teritorii ocupate de aceştia şi de diferite triburi înrudite. în zona Tisei Superioare, atacul de bază a fost lansat asupra oppidumului de la Galish-Lovachka. Dovadă a încetării bruşte a activităţii centrului de putere celtic sunt sutele de unelte, arme, bijuterii descoperite, pe care locuitorii oppidumului nu au reuşit să le îngroape sau să le salveze. Cea mai mare parte a populaţiei din Regiunea Tisei Superioare la începutul erei noastre trăia în aşezări deschise în zona de câmpie. Câteva sate erau situate în munţi şi la poalele munţilor. Condiţiile de mediu din zonele de munte sugerează faptul că activitatea economică de bază în aceste aşezări a fost creşterea animalelor. Aşezările din zonele de câmpie, cu suprafeţe de 1 - 2 hectare, erau amplasate de-a lungul unor râuri mici şi în lungul cursurilor de apă şi erau înconjurate de păşuni şi terenuri fertile. (Kotigorosko 2008, p. 168). O parte a populaţiei din regiunea Tisei Superioare locuia în aşezări fortificate/ cetăţi, care au fost construite odată cu dezvoltarea culturii dacice: Zemplin (Slovacia), Mala Kopanya, Solotvino - Cetate, Biserica Albă (Ucraina) şi Onceşti-Cetăţuie (România) (fig. 1). Aceste monumente se pot data în faza târzie ale epocii Laténe şi în fazele de început al epocii romane. Ele oferă deseori indicii pentru rezolvarea problemelor importante ale istoriei etno-politice a zonei de nord-est al bazinului Carpato-Dunărean. în plus, materialele descoperite în cetăţi oferă indicii pentru stabilirea relaţiilor şi influenţelor reciproce între 7
