Szőcs Péter Levente (szerk.): Călătorii peste granită de la Szabolcs la Carei (Satu Mare, 2011)
Natural values of the Carei Region
ca de exemplu o pasăre de pradă, o barză sau un carnivor mai mare. Este o specie caracteristică pajiştilor şi stepelor, hrănindu-se în principal cu seminţe, flori, insecte şi rădăcini. Solurile moi, argiloase şi nisipoase sunt substraturi ideale pentru construirea vizuinelor. Populaţia de popândăi a cunoscut un declin semnificativ în ultimele decenii din cauza transformării pajiştilor de stepă în terenuri arabile, a promovării cultivării mecanizate a pământului şi a abandonării păşunatului care contracara creşterea exagerată a ierburilor înalte. Totuşi, pe câmpia Careiului există şi azi o populaţie semnificativă, care a fost recunoscută şi prin înfiinţarea unei arii protejate de importanţă europeană în această zonă. în apropierea satului Sanislău se întinde Mlaştina Vermeş, o mlaştină eutrofa înfiripată în spaţiul de interdune continentale din Câmpia Nirului, care este reprezentată de relieful cu nisipuri, modelat încă din pleistocenul superior. Această rezervaţie botanică are o vegetaţie bogată în specii relictare, un fragment de vegetaţie rar. în structura covorului vegetal al ţării. Totodată acest loc a fost q staţiune remarcabilă de cuibărit pentru avifauna regiunii. în prezent mlaştina prezintă o vegetaţie intrazonală care încă păstrează zestrea floristică iniţială şi autenticitatea structurii vegetaţiei. Semnificaţia sa deosebită constă în faptul că mlaştina conservă unele relicte glaciare: Calamagrostis neglecta, Carex appropinquata. Inmlăştinirea de la Vermeş mai adăposteşte şi unele specii rare în flora ţării: o plantă carnivoră, laptele câinelui, vioreaua de baltă, bumbăcăriţa, nufărul alb, plosnicioasa, salcia de nisipuri. Teritoriul prezintă şi importanţă faunistică. Aici este singurul punct din ţară în care a fost găsită cuibărind becaţina comună. în desişul vegetaţiei palustre cuibăresc specii de raţe, stârc roşu, buhaiul de baltă, stârc de noapte, lişiţă, erete de stuf, lăcar de mlaştină, iar în marginea mlaştinii, în pădurea limitrofă, şorecar comun. Tot în pădure s-a identificat un efectiv bogat, cu o densitate destul de mare de grangur, specie la care efectivul a scăzut simţitor în toată ţara şi chiar în Europa. Această zonă înmlăştinată are şi o herpetofauna bogată. Pădurea “Frasin” de la Urziceni se află la marginea Câmpiei Careiului, spre nisipurile din nord-vestul ţării. După unii autori, această staţiune este în realitate un golf colmatat al fostei Mlaştini Ecedea. Această pădure cu exces de umiditate (fiind traversată de un curs natural) adăposteşte o floră cu totul remarcabilă, pădurea având două nivele: arbori 58
