Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 35/2. Volum aniversar 1969-2019 (2019)

Istorie

Augustin Ţărău

că trenul va intra în curând în halta de la Pecica. De îndată au luat legătura cu comandantul gărzii naţionale române de acolo, locotenentul Raţiu, care în cel mai scurt timp a mobilizat elita românească a comunei, preoţi, învăţători şi gospodarii de frunte, apoi întreaga companie de gardişti şi fanfara spre a-i asigura oaspetelui francez o primire sărbătorească.

Trenul a oprit în haltă după miezul nopţii, la ora 1, în răsunetul uralelor entuziaste ale celor prezenţi: „Trăiască Franţa! Trăiască Excelenţa Sa domnul general Berthelot! Trăiască amicul Românilor şi înfăptuitorul României-mari!” Din tren a coborât un membru al suitei generalului, domnul Neagoe, care le-a comunicat că are să-l informeze pe general despre frumoasa primire ce i s-a pregătit, veste care desigur că-1 va bucura. Pesemne credea că Berthelot doarme şi n-ar fi vrut să-i deranjeze odihna, când se pomeni că mulţimea începe din nou să aclame frenetic. La fereastra compartimentului îşi făcuse apariţia însuşi generalul, salutând cu respect mulţimea adunată pe peron, după care trenul se puse în mişcare în sunetul fanfarei care-i acompania mersul către Arad76.

La Arad, fruntaşii CNR i-au pregătit generalului Berthelot, şi suitei sale, un dineu la restaurantul hotelului „Crucea Albă”. în faţa hotelului a fost aşteptat de grupuri de ţărani români veniţi din satele arădene să-şi exprime dragostea faţă de înaltul oaspete în mod organizat şi într-o perfectă disciplină. Din păcate, bunele lor intenţii au fost tulburate de contramanifestaţia pusă la cale de etnicii unguri ai oraşului cu concursul făţiş al autorităţilor provizorii maghiare.

Un grup destul de numeros, purtând un uriaş drapel maghiar, a blocat intrarea în hotel, încât generalul de abia s-a strecurat înspre sala restaurantului. Pe timpul cât delegaţia franceză a luat prânzul, acelaşi grup a răcnit cât îi ţineau plămânii „Imnul maghiar” şi „Cântarea lui Kosuth”, spre a acoperi vocile româneşti care intonau cântecul „Deşteaptă-te Române!”, după care a provocat o busculadă sub motivul că românii le-ar fi murdărit drapelul cu noroi. Ungurii nu s-au potolit nici când generalul a ieşit din hotel şi când automobilul, în care a urcat, încerca să plece către sediul CNR, casa avocatului Ştefan Cicio-Pop, ci l-au blocat minute în şir până când, în cele din urmă, a reuşit să se desprindă din mulţime77.

Situaţia a degenerat şi mai mult după încheierea manifestaţiei româneşti, atunci când grupurile de ţărani au început să se îndrepte către staţia de tren pentru a pleca fiecare în satele lor. Grupul de scandalagii maghiari tocmai se întorcea de la locuinţa fruntaşului CNR, Ştefan Cicio-Pop, pe care au supus-o unui tir de pietre, şi intenţionau acum să forţeze intrarea în cazarma cetăţii pentru a-şi procura arme, sub îndemnul „La arme în cazarmă!” Văzând ei grupurile românilor îndreptându-se spre gară, le-au atacat prin spate, din faţă acestea au fost întâmpinate cu focuri de armă trase de gardiştii maghiari trimişi de primărie. îngroziţi, mulţi ţărani au încercat să-şi scape pielea fugind pe străzile lăturalnice ce dădeau către malul Mureşului, dar şi aici au fost luaţi la ţintă de alţi gardişti şi poliţişti maghiari, care le ieşiseră în cale prin curtea din spatele clădirii primăriei. „Puşcau după bieţii Români ca după iepuri!” - avea să declare un martor ocular. A mai fost atacat apoi Seminarul ortodox, a fost bătut paznicul şcolii, au fost devastate cancelaria, direcţiunea şi locuinţa directorului, sub pretextul că românii ar fi ascuns aici arme şi muniţii, s-a deschis foc asupra locuinţelor unor prelaţi. Apoi a fost atacat cu focuri de mitraliere sediul gărzilor naţionale româneşti, din Piaţa Francisc, au fost dezarmaţi paznici şi a fost furată toată muniţia precum şi tot armamentul găsit. N-a scăpat de focurile armelor nici automobilul cu care generalul Berthelot se deplasa acum de la locuinţa avocatului Ştefan Cicio-Pop către sediul Episcopiei Ortodoxe a Aradului, şoferul maşinii fiind rănit78.

Bilanţul incidentelor a rămas controversat până în zilele noastre. în vreme ce presa maghiară vorbea doar de cinci morţi şi mai mulţi răniţi, cea românească relata despre 20 de

76 Ibidem, p. 2.

77 Idem, nr. 40 din 16/29 decembrie 1918, Arad, pp. 1-2.

78 Ibidem, pp. 1-2.

93