Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 34/2. (2018)
Virgiliu Z. Teodorescu: Odiseea monumentului din Satu Mare dedicat cinstirii memoriei luptătorului pentru Unirea cu ţara, Dr. Vasile Lucaciu
Virgiliu Z. Teodorescu itage. The combined information available on the Internet expose the interested reader to a variety of inaccurate interpretations. As we are now nearing the CENTENARY OF THE GRAND UNIFICATION, evoking such a creation and personality is an honoring moral obligation in order to know what to transmit to our successors as a relay of lofty sentiments of piety. Keywords: battle, monument, reverand, politician, dedication „Străbunii noştri ne-au conservat limba şi pământul strămoşesc; generaţiunea care se duce a făcut Unirea, Independenţa şi mult lucrat-a pentru libertate. Acum este rândul nostru: nouă ne este dat a completa unitatea naţională, a întării libertatea şi a face ca egalitatea să ne fie un nume nou”. Vasile Lucaciu Veacul al XIX-lea a accentuat stările de natură antagonică în teritoriile cotropite şi încorporate în stăpânirea statelor străine. Locuite predilect de români, aceştia au ajuns slugi la cei care se comportau ca oprimatori. Modul de comportare a celor ce-şi arogau calitatea de stăpâni a generat o diversitate de acţiuni prin care revendicau dobândirea drepturilor de care beneficiau cei din naţiunile privilegiate. Experienţa dobândită de cei desconsideraţi a impus reacţia sintetizată la 3/15 mai 1848 la Blaj unde fermitatea glasurilor impusese voinţa unanimă: „Vrem să ne unim cu Ţara!”. Anii ultimelor decenii au accentuat starea de încordare, năpăstuiţii având din rândurile lor susţinători combativi implicaţi până la jertfire întru apărarea celor care, prin gradul de formare în anii în când au frecventat o diversitate de forme de învăţământ, au cunoscut şi a alte moduri de viaţă. Plaiurile maramureşene şi sătmărene au avut în personalitatea lui Vasile Lucaciu un asemenea consecvent apărător care, fie din incinta Sf. Lăcaş enunţa călăuzitoare poveţe mobilizatoare, fie prin articolele redactate şi publicate ca şi prin conferinţele enunţate, ajungând să fie un permanent călăuzitor, un antemergător. Nu s-a limitat numai la vorbe, faptele prin care a dat contur unor aşezăminte au fost demne exemple pentru slujitorii cultului dar şi pentru enoriaşi. Pentru regimul oprimator devenise, de fapt, din primele momente ale afirmării o persoană incomodă. Tacit recunoscându-i-se calităţile intelectuale şi capacitatea de mobilizator al năpăstuiţilor întâi s-a încercat scoaterea sa din mediul românesc printr-o stratagemă menită a-1 atrage spre înalte funcţii în ierarhia administraţiei de stat. Refuzul de a-şi părăsii enoriaşii a generat măsuri coercitive, instanţele juridice sancţionând formulări considerate jignitoare la adresa regimului. Ele au fost de natură materială cu importante amenzi dar şi cu perioade de întemniţare pentru cele considerate jignitoare la adresa stăpânirii, în acest context momentul elaborării textului Memorandumului, conducerea delegaţiei care s-a deplasat la Viena pentru a-1 preda la Cancelaria împăratului a constituit prilejul pentru organele oprimatoare de a declanşa un proces menit nu numai de a fi sancţionate persoanele implicate ci şi de a fi exemplu prin hotărârile adoptate pentru ca în viitor să nu mai fie declanşate asemenea tentative. Erau anii ultimului deceniu al secolului al XIX-lea când opinia publică internaţională avea prilejul să cunoască şi să reacţioneze operativ la ceea ce se petrecea în Europa. Ca atare, samavolniciile din conglomeratul statal Austrio - Ungar au promovat dure acuze, impunând ca duritatea sancţiunilor să fie stopate. Au urmat însă alte multe imixtiuni menite a-i diminua puterea de acţiune. Declanşarea ostilităţilor militare care au generat anii marilor sacrificii umane şi materiale ale Primului Război Mondial l-au determinat să treacă „la fraţi” în România alăturându-se celor care acţionau pentru a se implica în acţiunile celor din tabăra Antantei. Discursurile sale au fost un exemplu de respect al voinţei înaintaşilor şi de clarviziune a modalităţilor de înfăptuire a unităţii naţionale a românilor. Finalizarea acestei acţiuni prin parcurgerea firescului drum din anul 1918 cu respectivele trepte 27 martie/9 aprilie când 237
