Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 34/2. (2018)
Radu Milian: Aspecte ale învăţămăntului românesc bihorean în contextul Marii Uniri
maghiare în grădiniţe; 1882 - obligativitatea cunoaşterii limbii maghiare în preparandii. Nici un învăţător nu mai putea primii diplomă dacă nu cunoştea limba maghiară; 1886 - introducerea obligativităţii limbii maghiare în şcolile medii; 1891 - legea azilelor de copii, prin care se introduce obligativitatea înscrierii copiilor la grădiniţe, la vârsta de 3 ani, unde instrucţia se făcea exclusiv în limba maghiară, însă legea nu s-a mai aplicat datorită neînţelegerilor dintre culte; 1893 - legea salarizării. Potrivit legii, şcolile confesionale şi comunale trebuiau să întregească salariul învăţătorilor, ridicându-1 la 600 fl. anual pentru un învăţător „ordinar” (definitiv) şi la 400 fl. pentru un învăţător ajutător. Comunele care nu puteau întregi salariul, puteau face apel la stat. în schimbul ajutorului, şcoala era transformată în şcoală comunală sau de stat, cu limba de predare maghiară; 1904 - crearea noţiunii de „şcoală ilicită”; 1907 legea Apony; 1913 - legea electorală; 1917 - zona culturală. în anul 1876, începe acţiunea de înfiinţare a şcolilor comunale. Statul maghiar înfiinţează astfel de şcoli atât în zonele unde nu existau şcoli confesionale, dar şi unde existau, mai ales în satele mixte, pentru a-i atrage pe copiii români. Toate fondurile disponibile erau dirijate spre acest scop. Prima mare lovitură la adresa românilor este legea Trefort (articolul de lege XVIII/1879, elaborat de ministrul cu acelaşi nume. Proiectul prezentat parlamentului maghiar prevedea printre altele ca în termen de 6 ani, limba maghiară trebuie să fie introdusă în toate şcolile elementare urmând ca toţi învăţătorii să-şi însuşească această limbă. Proiectul a fost votat cu toată opoziţia deputaţilor români şi în ciuda tuturor protestelor. Paralel se încearcă maghiarizarea numelor, trimiţându-se circulare prin protopopiate şi şcoli, îndemnând elevii şi profesorii să-şi schimbe numele, pentru a da dovadă de „patriotism, curaj şi fuziune cu patria maghiară”. în anul 1904, sub guvernul Tisza, se introduce în discuţia camerei proiectul de lege Berzeviczy, propus de Ministrul cultelor şi instrucţiunii cu acelaşi nume. Potrivit acestuia, în învăţământul primar urmau să se introducă 17 ore de Limba maghiară săptămânal, rămânând doar 15 pentru celelalte obiecte. Conducătorii bisericilor din Ungaria, au fost invitaţi în mai 1904 la o consfătuire la Budapesta. Episcopii români au respins categoric proiectul. Oricum, guvernul Tisza a căzut şi odată cu el şi proiectul. în schimb, creşte exigenţa la examenele de atestat (în ceea ce priveşte însuşirea limbii maghiare)1. Ofensiva împotriva şcolii româneşti este criticată nu numai în adunări populare, ci şi în programele politice naţionale, dar şi în manifestaţii politice de amploare, cum ar fi mişcarea Memorandum-ului. Apogeul politicii de maghiarizare forţată prin şcoală a fost atins de legile lui Appony, ministrul al învăţământului în anul 1907. Legile doreau desfiinţarea şcolilor confesionale româneşti, sârbeşti şi slovace; înlocuirea lor cu şcoli de stat în limba maghiară. El aduce în parlament două proiecte de legi. Unul pentru salarizarea învăţătorilor, iar celălalt stabileşte raportul de drept şi salariile învăţătorilor de la şcolile comunale şi confesionale. Potrivit acestora, învăţătorul era declarat oficiant public, fiind obligat să jure credinţă statului maghiar. Edificiile şcolare, fundaţiile de sprijin, tot venitul şcolii, trebuie predat statului. în schimbul acestora, statul se obliga să pună, pe cât e cu putinţă în posturi, învăţători de religia majorităţii locuitorilor. Salariul unui învăţător era fixat la 1.000 de coroane. Comunităţile puteau cere ajutor de la stat, dar în acest caz pierdeau şcoala, care devenea şcoală de stat, cu limba de predare maghiară. De asemenea, se cerea predarea unor materii în limba maghiară (Maghiara, Istoria, Aritmetica, Geografia şi Constituţia), după planul de învăţământ şi numărul de ore elaborat de stat. Registrele şcolii trebuiau redactate în ungureşte. Statul putea interveni în numirea învăţătorilor şi în cazul abaterilor politice. Românii au făcut eforturi uriaşe pentru a-şi menţine şi dezvolta învăţământul în limba naţională împotriva centralismului şcolar excesiv1 2. Aspecte ale învăţământului românesc bihorean în contextul Marii Uniri 1 Radu Milian, învăţământul confesional în Transilvania dualistă, în „Crisia”, nr. XXXIIXXXIII/2002-2003, Oradea, pp. 192-196. 2 Ibidem. 136
