Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 33/2. (2017)

Etnografie

un loc de frunte în nomenclatorul de produse al rentei feudale. Acest lucru se poate sesiza din conscripţiile urbariale din 1569 şi 1578 ale domeniului Satu Mare3. Merită de remarcat una dintre zonele viticole ale judeţului Satu Mare: Grădina Viilor din Cărei se află în partea sud-vestică a judeţului, la o altitudine de 130-140 m, având o supra­faţă de 120 de hectare. Din punct de vedere geografic se găseşte la întâlnirea a trei regiuni: zona nisipoasă a Nirului, câmpia râului Crasna şi câmpia râului Ier. Un document mai puţin cunoscut, este „Privilegiul, legea şi administrarea dealului viilor, date de contele Károly - domnilor proprietari”4, în anul 1714, în care se arată necesita­tea refacerii viilor din jurul oraşului Cărei, deoarece aceste vii aduc mari beneficii locuitorilor din oraş şi castelului grofului Károlyi Sándor. Viile s-au aflat într-o stare deplorabilă mai ales după 1700, probabil datorită războaielor purtate de Francisc Rákóczi în aceste părţi, împotriva austriecilor, în perioada 1703-1711. în acest an contele a donat din moşia lui 120 de hectare de pământ în scopul cultivării viţei de vie. Din privilegiul dat de el reiese că scopul donaţiei este atenuarea mizeriei poporului rezultată din repetatele războaie petrecute în vremea aceea precum şi de creşterea repetată a impozitelor. Fiecare locuitor al oraşului, dar şi străinii au putut ocupa parcele. în cazul plantării şi cultivării corespunzătoare a viţei de vie, timp de zece ani ai fost scutiţi de impozite. Soiurile de vie cultivate în zonă pe parcursul secolelor XVIII-XIX au fost: Malosa albă şi neagră, Bakator, Góhér, Erdei, Alföldi, Rajnai Rizling, Furmint, Burgundi, Fehér szőlő şi Boros szőlő. în marea majoritate soiurile altoite au fost aduse din judeţul Bihor, mai ales de la Săcuieni. Pe parcursul secolelor via din Cărei a fost afectată de două calamităţi. în data de 19 iunie 1865 din cauza unei inundaţii, o mulţime de case, situate în grădina viilor, s-au prăbuşit, iar pivniţele situate la altitudini mai mici au fost umplute cu apă. în anii 1885-1886 epidemia de filoxeră distruge în totalitate plantaţiile de vie din Cărei. în anul 1886 contele Károlyi a pus la dispoziţia statului 10 holde de pământ pentru creşterea puieţilor de soiuri americane în scopul replantării Grădinei Viilor din Cărei. De acum începe dominaţia soiurilor de producători direcţi: Othello, Nova, Konkord şi Delaware, acestea fiind rezistente la filoxeră şi necesitând relativ puţină îngrijire. Chiar dacă prin cultivarea acestor soiuri se obţine o recoltă considerabilă, se reco­mandă înlocuirea lor cu soiuri nobile, pentru că vinul lor este de calitate foarte slabă şi conţine alcool metilic, consumul lor fiind dăunător sănătăţii. Actualmente în Cărei se cultivă viţă de vie pe o suprafaţă de 120 ha. 70 % din plantaţii au cca. 50-70 de ani, restul (48 de hectare) sunt plantate recent, având în medie 10-12 ani. La începutul anilor 1980 s-a început introducerea soiurilor nobile în viile din Cărei. La aclimatizarea soiurilor noi trebuie avute în vedere condiţiile locale de sol şi condiţiile mi­­croclimatice. O trăsătură specifică a condiţiilor microclimatice locale sunt gerurile frecvente de primăvară târzie, mai ales gerurile de mai. De acest fenomen al naturii se leagă o tradiţie populară din Cărei. Pe peretele primei case din Grădina Viilor se găseşte o pictură cu portretul sfântului Orbán, protectorul Grădinei Viilor din Cărei. La 25 mai, de ziua numelui Orbán, dacă sfântul a adus ger, portretul lui este mânjit cu baligă, dacă nu, este împodobit cu flori. La schimbarea producătorilor direcţi cu soiuri nobile sunt avantajate cele hibride faţă ’David Prodan, op. cit., voi. II, p. 360. 4 „Károlyi Szőllő hegyről adatott Privilégiuma Törvénnyé és rendtartása Az Földes Uraknak, Anno 1714”. Este un coligat, cuprinzând de privilegiul amintit, procese verbale, acte administrative cu privire la viile din jurul Careiului, datate între anii 1749 şi 1805. Se află la Arhivele Naţionale din Satu Mare, Fond de carte veche şi manuscrise, inv. 478. Viticultura careiană şi tipologia beciurilor viticole sătmărene 296

Next

/
Oldalképek
Tartalom