Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 32/2. (2016)

Istorie

Norbert Lőrincz

tivelor de revoluţie declanşată prima dată cu trei ani înainte în Berlinul de Est în 1953, reluată de polonezi în 1956, continuată şi finalizată de apoi de unguri. în România, contrar cu situaţia din Ungaria, partidul comunist şi-a consolidat puterea, iar Securitatea a menţinut cu o mână de fier controlul asupra populaţiei, reuşind astfel de la bun început să minimalizeze orice tentativă de solidarizare cu Revoluţia din Ungaria.

Ecourile mişcării s-au manifestat sub cele mai diferite înfăţişări, în mod surprinzător, în aproape toate regiunile ţării, nu numai în zonele locuite şi de maghiari. Categoric, cel mai rapid au reacţionat marile centre universitare din România: Timişoara, Cluj, Bucureşti, Braşov şi Iaşi. De asemenea, în Satu Mare, populaţia s-a solidarizat cu evenimentele din Ungaria, dar într-o manieră mult mai ’’paşnică”, temându-se de represiunile securităţii. De exemplu, istoricul Ioana Boca, în cercetările sale, precizează că numărul românilor condamnaţi (doar în zilele revoluţiei şi la începutul următorului an) pentru acţiuni legate de evenimentele din Ungaria, se ridică la peste 130 de persoane, aceste condamnări având loc în Cluj, Timişoara, Iaşi, Braşov şi Bucureşti29.

La Cluj, în centrul universitar Victor Babeş, încă din primele zile au apărut inscripţii şi foi volante. S-a iniţiat chiar o ieşire în stradă împreună cu studenţii de la Universitatea Bolyai, ieşire care până la urmă nu a avut loc datorită informaţiilor falsificate potrivit cărora studenţii maghiari ar avea alte scopuri pentru organizarea acestui protest („răpirea Ardealului...”). S-a ţinut însă la 24 octombrie 1956 o şedinţă studenţească la Institutul de Arte Plastice, în urma căreia au fost arestaţi şi condamnaţi doi studenţi din anul VI. La Universitatea Bolyai şi la Institutul Teologic Protestant studenţii s-au manifestat purtând panglici de doliu şi ieşind la Cimitirul Hăzsongârdi de Ziua Morţilor (1 noiembrie), motiv pentru care, mai târziu, au fost condamnaţi 35 studenţi şi cadre didactice tinere în mai multe loturi30. Este interesant de remarcat şi ceea ce scrie Szilágyi Domokos31. Poet de origine sătmăreană, în scrisoarea adresată familiei sale, Szilágyi Domokos a precizat următoarele: „...Máskülönben a temetőben is több volt halottak napján a szekus, mint a gyászoló-...Pe de altă parte la cimitir au fost mai mulţi securişti decât persoane îndoliate de Ziua Morţilor”32 La sfârşitul anului 1956 a fost arestat un grup de studenţi şi tinere cadre didactice de la Universitatea Victor Babeş şi Institutul de Medicină, în frunte cu asistentul Raoul Volcinschi, care a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă33. Un număr relativ mare de manifestări spontane s-au putut înregistra şi în mediu rural, despre care relatează rapoartele trimise la Bucureşti de către Comitetele regionale ale PMR.

în timpul revoluţiei Ungare, am avut de-a face cu o serie de evenimente spontane, ca o consecinţă a evenimentelor de peste graniţă, mai ales în comunele care aparţineau de Cluj şi în fosta Regiune Autonomă Maghiară cum ar fi: Bonţida, Şintere, Valea Medrii, Băişoara, Niriş, Reteag, Ciceiu Mihăieşti, Nimigea, Someşul Rece, Muncel, Vălişoara, Tilău34. Ieşiri publice şi „vociferări” au fost semnalate aşadar şi la Târgu Mureş, respectiv în zona Secuiască la 28 octombrie, un caz unic înregistrându-se la Fântânele,

29 Transindex, p. 413.

30 Ibidem, p. 413-414.

31 Szilágyi Domokos (1938 - 1976), poet. Şcoala generală şi-a efectuat-o în Satu Mare, iar în anul 1956 era student la Cluj, la Facultatea de Litere.

32 Bárdi Nándor, op. cit, p. 186.

33 Ibidem.

34 Corneliu Mihai Lungu, Mihai Retegan, op. cit., p. 129.

245