Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 32/2. (2016)

Istorie

Ecourile Revoluţiei maghiare din 1956...

unde a ajuns vestea dărâmării statuii lui Stalin35. Au existat aşadar şi cazuri speciale pe parcursul revoluţiei, dar adevăratele consecinţe în România vor urma în perioada anilor 1956-1965. Mişcări de mari proporţii au avut loc precum: „Comitetul Naţional de Eliberare condus de loan Faliboga la Târgu Mureş, soldat cu trei condamnări la moarte, lotul preotului Kálmán Sass din Valea Lui Mihai soldat din nou cu 3 condamnări la moarte, în Ţara Oaşului avem gruparea poreclită de Securitatea, lotul „telefoniştii” sau „lotul Popescu zis Guvernatorul”. Această grupare îşi propunea să deterioreze liniile telefonice şi de cale ferată ale Armatei Roşii, pentru a intervenţia pe teritoriul Ungariei. Drept consecinţă, 21 de cetăţeni români şi maghiari au fost condamnaţi în total doar din acest lot, iar liderul grupării a primit pedeapsa de muncă silnică pe viaţă.

Tot în anul 1956, în armata română, în perioada revoluţiei ungare, s-au constatat nu mai puţin de 644 cazuri suspicioase, majoritatea minore, cu excepţia unuia ieşit din comun. Este cazul locotenentului Teodor Mărgineanu de la unitatea de tancuri Prundul Bârgăului, care a iniţiat pornirea unităţii spre Gherla ca să elibereze deţinuţii şi să se alăture revoluţiei cu armament militar. După ce a fost capturat, locotenentul a fost repede condamnat la moarte şi executat la Gherla36. Efortul lui Teodor Mărgineanu era unic în armată română, un gest nobil, dar, din păcate, zadarnic. Cert este că, fără ajutor internaţional, revoluţia din Ungaria nu avea şanse de succes. Iluziile care aşteptau o posibilă intervenţie americană în sprijinul revoluţiei şi al noului guvern Nagy erau aproape ireale, astfel că aceste teorii au avut viaţă scurtă. Comunitatea internaţională era mai preocupată în acele zile de evenimentele în desfăşurare la canalul Suez. Revoluţia maghiară a primit de fapt o singură dovadă de solidaritate. „Lumea liberă” solidariza cu eforturile maghiare împotriva URSS-ului, dar mai mult decât atât nu s-a putut realiza. Spaima şi posibilitatea declanşării unui al treilea război mondial erau reale. Astfel, orice fel de intervenţie din partea Occidentului era doar la nivel de propagandă, susţinută în primul rând pe posturile de radio: Europa Liberă, respectiv Vocea Americii37. Se poate afirma că revoluţia maghiară nu merita riscul declanşării unui război între Occident şi URSS, şi, din fericire pentru ambele tabere, Războiul Rece a continuat să rămână „rece”.

Pentru pedepsirea orice fel de simpatizare cu în sânge a revoluţia din Ungaria, Securitatea din România a trecut la acţiuni de represalii fără precedent. Potrivit unor date din rapoartele lor, doar în perioada octombrie 1956 - decembrie 1962 au fost arestate în România peste 28.000 persoane, dintre care între ianuarie 1957 - mai 1959 au fost pronunţate 9.978 condamnări, ceea ce reprezintă un număr masiv de victime. Dacă în general nu este vorba despre o perioadă foarte lungă de închisoare sau muncă silnică, s-au primit în schimb amenzi de până la 25.000 de lei, fapt ce reprezenta o pedeapsă financiară dură38.

După enumerarea acestor acţiuni de solidarizare, trebuie să ne oprim asupra unui aspect sinistru care va urma în perioada următoare revoluţiei. în România anilor 1956-1960 a început o lichidare a oricărei împotriviri „fără deosebire de naţionalitate”. Astfel, utilizând Securitatea, regimul lui Dej va încerca să anihileze orice „contrarevoluţionar” rămas nepedepsit pentru acţiunile sale pe perioada revoluţiei din

35 Corneliu Mihai Lungu, Mihai Retegan, op. cit., p. 130.

36 Cornelia Ghinea: ”Un caz de revoltă anticomunistă in armată”, în Analele Sighet, Voi. 8, Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 2000, p. 714-721.

37 Johanna Granville, op. cit, p. 45.

38 Bottoni Stefano, op. cit., p. 46.

246