Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 32/2. (2016)

Istorie

Ioniţă G. Andron. Amintiri din timpul ocupaţiei...

teptând revenirea la patria mamă. Familia Andron a fost în dese ori şicanată, chiar arestată, de noile autorităţi, mai ales din cauza faptului că loan Andron, tatăl său, era preot greco-catolic în Racşa, cu o influenţă foarte ridicată în rândul localnicilor.

Poate cel mai interesant pasaj din această lucrare memorialistică este cel referitor la evenimentele trăite la Cluj în perioada studenţiei la Academia Teologică Română Unită. Ioniţă G. Andron a fost studentul acestei instituţii începând cu anul universitar 1940/1941, iar până la atacurile din martie 1944 asupra studenţilor români de la Academia Teologică, a fost martorul mai multor incidente asemănătoare, descrise amănunţit în acest material.

Din cauza acestor evenimente, Ioniţă G. Andron, împreună cu fratele său Mircea, se reîntorc pe meleagurile natale, relatându-i tatălui său cele petrecute la Cluj. în text sunt reproduse mai multe scrisori din corespondenţa sa, care vin să argumenteze cele susţinute de Andron.

în continuare, Ioniţă G. Andron se referă la alte momente cruciale din istoria comunităţii, precum deportarea evreilor, actul de la 23 august, perioada detenţiei din Penitenciarul din Satu Mare, domiciliul forţat sau eliberarea Ţării Oaşului.

Din aceste considerente, am decis să prezentăm integral acest manuscris (cu foarte mici intervenţii de ortografie) pentru a nu rupe cursivitatea textului, dar mai ales datorită modului în care Ioniţă G. Andron consideră să relateze cele întâmplate, acest fapt fiind poate şi motivul pentru care acest material nu a apărut niciodată în formă completă.

Redăm în continuare textul integral al manuscrisului semnat de Ioniţă G. Andron, cu menţiunea că anexele realizate de Ioniţă G. Andron vor fi incluse în text şi nu la final, în momentul la care se face referire la ele.

Introducere

Nu pot intra în subiectul propus fără a mă opri puţin nu atât asupra vâltoarei în care s-a găsit România în anii 1938-1940, cât mai ales asupra vâltoarei sufletelor familiei părintelui Andron loan din Racşa, mai ales în vara anului 1940, cea mai zbuciumată din viaţa ei.

Trăiam şi noi înalta tensiune a ţării, simţind parcă cum se apropie tăvălugul războiului.

Din primăvara lui 1938, Ţara Oaşului era zonă militară, ea constând de fapt - în caz de un atac din partea Ungariei - într-o importantă linie de apărare având poziţie bună ca o adevărată fortificaţie naturală, prelungită de sub dealurile care coboară spre valea Someşului, pe la apus de Seini, cu linia de cazemate, care trecea peste câmpia someşană pe sub Codru, spre Oradea.

în această perioadă, şi anume în vara lui 1939, s-au sădit în poiana Comja peste zece mii depuieţi de brazi care, dispuşi în litere enorme, formau numele marelui nostru poet Eminescu, la centenarul naşterii sale*.

Iniţiativa a avut-o marele şi inimosul general Georgescu Pion, care îşi avea cartierul la Seini.

Generalul Pion cu întreaga sa familie a fost şi la noi în Racşa de Paşti, în primăvara 8

8 Vezi pe larg, Claudiu Porumbăcean, ’’Generalul Georgescu Pion - ctitorul monumentului Mihai Eminescu de pe dealul Comja lângă Seini”, în Acta Musei Porolossensis, seria Istorie-Etnografie, Ed. Porolissum a Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, nr. XXXVI, 2014, p. 269-279.

208