Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 32/2. (2016)

Istorie

Claudiu Porumbăcean - Mihaela Sălceanu

os prezentată de Remus Vârnav într-un excelent studiu, în momentul în care arhiva în cauză se afla în custodia Muzeului Ţării Oaşului cu intenţia achiziţionării sale, fapt neconcretizat la acea dată2. în colecţia de manuscrise am găsit un material dactilografiat de Ioniţă G. Andron3 intitulat Amintiri din timpul ocupaţiei hortisto-fasciste (sept. 1940 - oct. 1944), la care sunt ataşate şapte fotografii care vin să susţină cele afirmate de autor în acest manuscris4. După cum reiese din titlul documentului, autorul relatează cu lux de amănunte desfăşurarea evenimentelor premergătoare Arbitrajului de la Viena din 30 august 1940 şi în perioada următoare, până la eliberarea Ţării Oaşului de sub ocupaţia maghiară5. De asemenea sunt relatate întâmplări trăite de autor, atât pe meleagurile Racşei natale, dar şi în perioada cât s-a aflat la studii teologice în Cluj Napoca. Chiar dacă o parte din manuscris a fost publicat fragmentat în două lucrări postume6, sunt şi informaţii inedite, mai ales referitoare la evenimentele din martie 1944 petrecute la Cluj. De altfel, intenţia cu care a gândit aceste pagini memorialistice, denotă umanitatea extraordinară a autorului, sine ira et studio, după cum reiese şi din citatul următor7:

„O fac cu strângere de inimă şi dacă aş întrezări fie chiar şi o umbră de răzbunare din partea acelora care eventual ar citi aceste rânduri - împotriva maghiarilor - le-aş arde de pe acum. Le scriu numai şi numai pentru a nu se uita, încadrându-mă în vechea vorbă a neamului meu, că „Românul iartă dar nu uită", venindu-mi în minte cuvintele marelui nostru şi totodată unul dintre titanii umanismului românesc Nicolae lorga, care, în acel crud şi dureros septembrie 1940, în zilele imediat următoare ocupării Ardealului de Nord, când încă sângele martirilor nu se răcise, când încă fumegau locaşurile de închinare şi gospodăriile incendiate de către „cuceritori” scria în finalul unui articol:

„Statul Român va face ce crede. Din partea noastă nu avem decât un sfat, a nu se clinti un fir de păr din capul unui cetăţean maghiar al României. E cea mai teribilă pedeapsă ce putem da chinuitorilor şi asasinilor”.

Ioniţă G. Andron a structurat materialul documentar în mai multe capitole. După o scurtă introducere în care aminteşte de opera generalului Georgescu Pion, care a sădit cu 10.000 de puieţi de brad numele lui Mihai Eminescu pe Dealul Comja, autorul prezintă starea de spirit existentă în zonă în preajma evenimentelor din august 1940 şi speranţa localnicilor că Ţara Oaşului va rămâne în teritoriul României. Descrie apoi, în amănunt, intrarea armatei horthyste dinspre Mujdeni spre Oraşu Nou, fapt surprins cu aparatul său de fotografiat, urmând imediat instalarea noii administraţii, sediul plasei fiind mutat de la Negreşti la Oraşu Nou.

Un alt capitol intitulat Racşa vatră de neam, prezintă drama românilor din Racşa, care trăiau cu speranţa că tot ceea ce se întâmplă este ceva vremelnic, aş-2 Remus Vârnav, „Arhiva scrisă de Ioniţă G. Andron (1917-1989). Despre manuscrise, proiecte culturale şi corespondenţă”, în Remus Vârnav (coord.), op. cit., p. 69-136.

3 Până în prezent nu am reuşit să datăm exact manuscrisul.

4 Muzeul Judeţean Satu Mare, Secţia Etnografie (în continuare, MJSM), Colecţia Ioniţă G. Andron, nr. inv. 35.631,38 file.

5 Nu insistăm asupra Arbitrajului de la Viena din 30 august 1940, subiectul fiind tratat în foarte multe lucrări de specialitate, atât la modul general, cât şi particular, cu studii de caz elocvente.

6 Ioniţă G. Andron, Racşa. Vatră de neam românesc, Baia Mare, Ed. Gutinul, 1996, p. 59-90;

Ioniţă G. Andron, Racşa. Oameni şi locuri, Baia Mare, Ed. Gutinul, 1996, p. 103-106.

7 MJSM, Colecţia Ioniţă G. Andron, nr. inv. 35.631, f. 13.

207