Porumbăcean, Claudiu et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 31/2. (2015)

Istorie

Viorel Ciubotă

referitoare la Maramureşul românesc (stânga Tisei) a fost publicată abia în anul 2012 deoarece, din cauza unei greşeli a arhivarului episcopiei, documentul a fost arhivat la actele referitoare la anul 1745, fund descoperit doar în urma unui efort susţinut de cercetare6.

Episcopul Mihail Olsavszkv (1743-1767) a fost unul dintre cei mai mari episcopi pe care i-a avut episcopia din Mukacevo, cu un rol extrem de important în crearea condiţiilor necesare pentru canonizarea acestei eparhii şi scoaterea ei de sub tutela episcopiei catolice de Eger. Foarte abil din punct de vedere diplomatic el a obţinut o serie de succese majore în direcţia întăririi materiale şi spirituale a eparhiei.

Cea mai importantă activitate pe care a efectuat-o, din punctul nostru de vedere, a fost, fără îndoială, vizitaţiile canonice pe care le întreprinde printre românii transilvăneni între anii 1745-1748, dar şi cele pe care le face în propria eparhie: 1749 vizitează comitatele Zemplen şi Sáros, în 1750 Zemplen şi Sáros, 1751 comitatele Abaújvár, Szabolcs, Satu Mare şi Maramureş, în 1752 Abaújvár, Sáros, Szépes şi Bereg, iar în 1752 comitatul Ung7.

Protocoalele vizitaţiei reprezintă o sursă nepreţuită de informaţii privind populaţia, bisericile şi veniturile lor, preoţii şi situaţia lor materială, cărţile de cult, cimitirele, inventarele bisericilor etc.

Revenind la vizitaţia pe care episcopul o efectuează în comitatul Maramureş, menţionăm că ea s-a desfăşurat cândva în lunile iulie-august 1751 începând în localitatea Sighetu Marmaţiei, care era sediul comitatului Maramureş, dar şi sediul Vicariatului Greco-Catolic al Maramureşului, şi sfârşind teoretic în localităţile Kuzniţa şi Lisiceve aflate în partea de sud-est a comitatului. Mai notăm că s-au păstrat din acelaşi an încă două versiuni sintetice ale situaţiei parohiilor şi preoţilor. Prima este intitulată Inclyti comitatus de Maramoros R<evedere>ndorum ritus graeci unitorum presbyterorum rutheno-valachorum uti et Ecclesiarum Cathalogus. Anno D<omi>ni 1751 die21 ianuarii conscriptis”, iar a doua Catalogus Ecclesiarum et R<evere>ndorum parochorum in I<nclyti> comitatu Maramoriensiensi, venerabilis ritus graeci existentiam Anno Domini 1751 conscriptus8.

Prima este mai completă şi datează din ianuarie 1751 având probabil menirea să constituie un fel de informare asupra situaţiei de pe teren pentru episcopul Mihail Olsavszky. Ea cuprindea în primul rând numele parohiilor şi protopopiatelor, numele preoţilor, situaţia acestora din punct de vedere al căsătoriei şi unde au fost sfinţiţi. S-au notat mai ales aceia care erau sfinţiţi în Moldova, probabil în vederea plătirii unei sume drept pedeapsă (birsagium), parohiile vacante.

Maramureşul era împărţit în anul 1751 în următoarele protopopiate: Protopopiatul Domeniului Superior (13 parohii, 18 biserici şi 18 preoţi), Protopopiatul Cosăului (16 parohii, 19 biserici şi 28 preoţi, din care 12 bigami şi 3 sfinţiţi în Moldova), Districtul Sighet (28 parohii, 29 biserici şi 32 preoţi, din care 7 sfinţiţi în Moldova şi 5 bigami); Protopopiatul Superior (22 parohii, 28 biserici şi 46 preoţi, din care 9 sfinţiţi în Moldova, 5 bigami, 1 trigam), Protopopiatul Inferior (29 parohii, 31 biserici, 49 preoţi, din care 11 sfinţiţi în Moldova, 6 bigami), Protopopiatul Verhovina (24 parohii, 31 biserici şi 26 preoţi, din care 3 bigami, 2 trigami şi 2 sfinţiţi în Moldova), Protopopiatul Dolha (6 parohii, 6 biserici şi 6 preoţi).

Deci un total de 7 protopopiate având 138 de parohii, 162 biserici şi 205 preoţi9.

6 Episcopia greco-catolică de la Mukacevo Documente, II, Satu Mare, 2012, p. 183-213; Hadjega V., Dodatki k istorii Rusinov i ruskih ţerkvei v Maramoroşii (studii istoricino-arhivni) în ’’Naukovii zbirnik t-va”, Prosvita-Ujgorod, 1922, p. 140-226.

Arhiva de Stata Regiunii Transcarpatia, fond 151, opis l,dos. nr. 1199, 1289, 1290, 1327, 1328. şi Ovidiu Ghitta, La visite pastorale de l évéque Manuel Olsavszky dans les comitats de Satu Mare et de Maramureş (1751), în ’’Church and Society in Central and Eastern Europe”, Cluj-Napoca, 1998, p. 238-253.

8 Arhiva de Stat a Regiunii Transcarpatia, fond 151, opis 1, inv. nr. 1288 şi 1303.

5 Ibidem, inv. nr. 1303. în secolul al XVII-lea au existat probabil doar 3 protopopiate cum reiese dintr-un document

46