Porumbăcean, Claudiu et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 31/2. (2015)

Istorie

Szőcs Péter Levente

ieşirea cavaleriei inamice, cum era anticipat, ci pentru intrarea acesteia. Datorită insuficientei activităţide recunoaştere, curuţii nu ştiau că în noaptea premergătoare acţiunii lor, un contingent considerabil al cavaleriei germane a ieşit din cetate în direcţia Baia Mare pentru obţinerea de provizii. în momentul în care curuţii atacau oraşul şi au ajuns în preajma porţii cetăţii, cavaleria imperială se întorcea, luând prin surprindere atacatorii care, de altfel, deja erau dispersaţi, jefuind casele nepăzite17.

Atacul a eşuat datorită turnurii neaşteptate, dar s-a dovedit încă o dată că, din cauza lipsei de disciplină şi de organizare, armata curuţilor era foarte vulnerabilă. în urma atacului, oraşul Satu Mare a fost ars până la temelii, locuitorii refugiindu-se fie în cetate, fie la Viile Satu Mare. Astfel, controlul garnizoanei s-a redus doar la interiorul fortificaţiilor, adică la cetatea propriu-zisă, lipsind teritoriul de manevră şi proviziile oferite de oraşul Satu Mare, amplasat pe aceiaşi insulă a Someşului. Mintiul, aflat pe malul opus al râului, a fost ars încă din 16 august 170318, la începutul asediului, chiar de către garnizoană, pentru că s-a coniderat că el nu poate fi apărat şi, astfel, exista riscul să ofere adăpost atacatorilor. După atacul eşuat din septembrie 1703, principele Rákóczi a evitat ciocnirile directe cu garnizoana, mizând pe epuizarea rezervelor acesteia. A retras armata curuţilor în tabăra fortificată cu şanţuri dinspre Vetiş şi a încercat să blocheze incursiunile inamice. Acest scop a fost atins doar parţial, întrucât doar unele dintre raiduri au fost interceptate cu succes, altele trecând însă de blocadă. De exemplu, în 7 mai 1704, soţia lui Alexandru Károlyi, Krisztina Barkóczy, relatează într-o scrisoare adresată soţului său că ’’nemţii din Satu Mare” au devastat Medieşu Aurit şi au capturat 300 de vite, reîntorcându-se nevătămaţi în cetate19. Până la urmă, garnizoana a rezistat 17 luni, cedând cetatea la 1 ianuarie 1705, după ce muniţiile şi proviziile s-au epuizat. Apărătorii ei au obţinut liberă trecere pe teritoriile controlate de Habsburgi20.

în decembrie 1704, încă în timpul tratativelor purtate pentru cedarea cetăţii, Alexandru Károlyi îşi exprima speranţa că în curând va fi preluată cetatea Sătmarului şi aceasta va servi drept magazie strategică21. A doua zi după preluarea cetăţii de către curuţii, principele Rákóczi îl informează pe Alexandru Károlyi despre planurile sale în următoarea perioadă şi în noul context. în acest sens, îi comunică lui Károlyi că intenţionează să-l numească pe el comandantul suprem al forţelor din regiunea Tisei Superioare, iar comandantul cetăţii Satu Mare, în persoana lui Ferenc Galambos, îi va fi subordonat. Totodată, principele dispune ca locuitorilor oraşului să le fie interzis să-şi construiască case în cetate, pentru că vrea ca să fie păstrat caracterul militar al acesteia. în vederea estimării lucrărilor necesare, vor fi trimişi ingineri la Satu Mare22. Aceste scrisori mărturisesc preocupările conducătorilor revoluţiei în ceea ce priveşte cetatea. Fortificaţia era importantă, chiar dacă starea construcţiilor era destul de deteriorată din cauza neglijării lor de-a lungul deceniilor, dar şi a asediului îndelungat. Orice fel de funcţionare presupunea investiţii considerabile pentru reparaţii. Cetatea mai trebuia înzestrată şi cu o garnizoană suficientă pentru pază, dar şi aprovizionată corespunzător.

17 Ibidem.

18 Bagossy, Szatmár-Németi története, p. 223.

19 Barkóczy Krisztina levelei férjéhez, Károlyi Sándorhoz, I, 1698-1711 (Scrisorile lui Krisztina Barkóczy către soţul ei, Alexandru Károlyi, voi. 1,1698-1711), red. de Zoltán Fogarassy - Ágnes Kovács, Debrecen, 2011, p. 62-63.

20 Bagossy, Szatmár-Németi története, p. 225.

21 Károlyi Sándor levelei feleségéhez (1704-1724), (Scrisorile lui Alexandru Károlyi către soţia sa, 1704-1724), voi. I, red. Ágnes Kovács, Debrecen, 1994, doc. nr. 23, p. 22-23: „Ha mi újságaim érkeznek, közlöm Édesem veled, de nem reménlek ebben az esztendőben igen jókat az várak vételin kívül. Adja Isten, legyen hasznára az országnak is, Szathmár várát nem hogy rontanák, de még magazinumnak fordítják.”

22 A nagy-károlyi gróf Károlyi család oklevéltára (Documente din arhiva familiei contelui Károlyi de Cărei), voi. V, red. Kálmán Géresi, Budapest, 1897, doc. nr. CXXVI, p. 165: „... meg kell tiltani, hogy engedelem nélkül senki az városba házat ne kezdjen építtetni, mert oly szándékba vagyok, hogy formális reguláris város legyen belőle, melyre is az ingenireket fogom expediálni.”

40