Virag, Paula et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 28/2. (2012)

Istorie

Szőcs Péter Levente

iezuit şi a clădirilor aferente, realizate la sfârşitul secolului al XVIII-lea, intrate recent în vizorul cercetătorilor6. Schiţele cuprind planul terenurilor din proprietatea iezuiţilor şi releveul clădirilor aflate pe aceste loturi, însoţite de descrieri şi note explicative exhaustive7. Documentele au fost realizate probabil imediat după desfiinţarea ordinului iezuit, în momentul în care toate clădirile şi posesiunile aparţinând ordinului au fost inventariate pentru a fi preluate de alte instituţii bisericeşti şi statale. Schiţele conventului din Satu Mare au fost realizate de Mihály Tomka, însă nu au fost datate. O schiţă asemănătoare a terenului şi a casei misiunii iezuite din Baia Sprie a fost realizată la data de 24 iulie 1774,8 motiv pentru care se poate presupune că şi cea de la Satu Mare a fost întocmită tot în jurul acestei date.

Importanţa schiţelor constă în faptul că, pe baza acestora, poate fi identificat cu exactitate locul clădirilor aparţinând conventului, precum şi aspectul lor din secolul al XVIII-lea. Cele mai importante construcţii sunt biserica şi conventul propriu-zis. Conform canonicului Ferenc Irsik, promotor de seamă al istoriei locale, la sfârşitul secolului al XIX-lea conventul de odinioară avea aspectul unei clădiri vechi, cufundate în pământ.9 Din datele conscripţiei realizate cu un secol în urmă (Fig. 1, A ,B ,C), cornişa clădirii era înălţată la 3 stânjeni (5,7 m) de la nivelul străzii, iar crucea turnului se afla la înălţimea de 7 stânjeni (13 m). în peisajul oraşului din secolul al XVIII-lea, caracterizat cu preponderenţă de case cu un singur nivel, dimensiunile conventului pot fi considerate chiar impunătoare. Clădirea era construită din material „solid” (solida materialia), nedefinit însă mai concret, şi era acoperită cu şindrilă. Realizatorii conscripţiei au găsit de cuviinţă să menţioneze doar atât în ceea ce priveşte structura clădirii, suficient pentru a o deosebi de construcţiile obişnuite din oraş, ridicate cu precădere din lemn şi acoperite cu paie. Astfel, cel mai probabil, materialul utilizat pentru ridicarea conventului era cărămida, fapt care indica în sine o exigenţă mai ridicată faţă de construcţie.

Clădirea era structurată pe două corpuri distincte şi avea două niveluri. La cele două niveluri, în partea mediană, se afla câte un coridor din care se deschideau spre stânga şi spre dreapta încăperile conventului. La nivelul inferior era amplasată bucătăria, sub care se aflau pivniţele (din care una avea capacitatea corespunzătoare depozitării a 60 de butoaie de mărime medie pentru păstrarea vinului), cămări şi alte încăperi pentru depozitare. Din cele 12 încăperi ale nivelului superior, conform notelor explicative, şapte serveau drept locuinţe pentru călugări şi săli de clasă pentru colegiu, iar alte două erau cămări. Aspectul exterior al clădirii era dominat de un portic cu o scară adosată faţadei principale dinspre stradă, având acoperiş independent, în formă de turn cu coif de inspiraţie barocă. Pe partea superioară a turnului se deschidea o galerie deschisă prevăzută cu arcade. Pe faţada exterioară nu se observă elemente ornamentale sau de divizare în registre decorative, în afara ancadramentelor simple, rectangulare, ale ferestrelor. Aspectul clădirii era însă dominat de structura impozantă a acoperişului, realizat la rândul său în două tracturi şi pe două niveluri, cu laturi arcuite în manieră barocă. Mobilierul clădirii a fost inventariat ceva mai târziu, în 178610, în momentul preluării acesteia de la călugării paulini. în camera călugărilor se găseau icoane, candelabre de bronz şi alte accesorii folosite în liturghie, precum şi materiale didactice, indicând faptul că aceste camere erau folosite şi ca săli de studiu.

Pe ambele laturi ale conventului existau construcţii de dimensiuni mai mici, realizate din lemn. Cea nordică (fig. 1, E) avea patru încăperi, era realizată din bârne şi acoperită cu şindrilă, servind drept şcoală elementară (schola latina et triviales). Conform conscripţiei, a fost folosită anterior ca moară. Clădirea amplasată în partea opusă era realizată în mod asemănător, având, însă, doar trei încăperi (Fig. 1, D). Servea drept internat pentru bursieri (rationistae), iar anterior fusese folosită ca locuinţă. în spatele clădirii D, pe latura sudică a conventului se extindea curtea cu fântână pe mijloc (F), un grajd pentru 10 cai şi anexa pentru trăsuri (G), în spatele construcţiilor fiind amenajată o groapa de gheaţă (H). Grădina uriaşă a conventului era delimitată de baza Dâmbului Cetăţii (Várdomb), azi strada Decebal, cu alei drepte, mărginite de copaci. Mai în spate era amenajată o livadă cu o uscătorie de fructe, o afumătoare (M) şi o clădire cu două niveluri, având la primul nivel o pivniţă, iar la cel superior un depozit de cereale (K, I). Tot în grădină, pe culmea Dealului Toboşarilor (Doboló domb), denumit astfel şi în schiţă (L), se afla o filagorie dărâmată. Dealul reprezintă cheia amplasării exacte a conventului, deoarece mai târziu pe culmea acestuia a fost ridicată biserica Calvaria.

6 Arhiva Naţională a Ungariei (MOL), Budapest, Térképtár (Colecţia de hărţi), cota: SI 2. Div. 9. No. 65:1-2, (fig. 1 şi 2). La cota următoare se află conscripţia alodiilor din Kisfalud şi Szeg, posesiuni ale conventului din Satu Mare: S12. Div. 9. No. 66.

7 Ibidem, S 12 Div 9 No 65:a-b.

8 Ibidem, SI2. Div. 9. No. 111.

9 Irsik, op. át.

10 Publicat în Documenta Artis Vaulinorum, II, Budapest, 1976, p. 384-385.

44