Virag, Paula et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 28/2. (2012)

Istorie

Clădirile conventului iezuit din Satu Mare

Biserica iezuiţilor nu a fost construită pe deal (cu toate că, după unele presupuneri vehiculate de istoria locală, aici ar fi fost amplasată biserica cetăţii), însă locaţia sa exactă nu poate fi identificat nici pe baza schiţelor. Aspectul bisericii şi a celorlalte două clădiri aflate în proprietatea conventului a fost redat pe o altă filă (fig. 2.), care, din nefericire, nu oferă nici un punct de reper identificabil astăzi. Conform notelor explicative, acestea erau amplasate în apropierea conventului, poate chiar pe partea cealaltă a străzii Toboşarilor (Doboló) (azi Mihai Eminescu). Biserica (A) a fost sfinţită cu hramul „Tuturor Sfinţilor”, avea trei altare şi o sacristie adosată absidei, iar la subsol o criptă. Conform conscripţiei, avea o lăţime de 5 stânjeni (9,5 m) şi o lungime de 12 stânjeni (22,8 m), iar înălţimea turnului era de 9 stânjeni (17 m). A fost ridicată, după cum am menţionat anterior, din material „solid”, în acelaşi timp subliniindu-se că acoperişul de şindrilă şi grinzile de lemn ale pereţilor sunt vechi şi se află într-o stare deplorabilă. în jurul bisericii exista un cimitir înconjurat de un gard zidit şi acoperit cu şindrilă (socotită tot învechită). Navei de formă patrulateră i-a fost ataşată o absidă cu închidere poligonală. Conform descrierii, la colţurile navei şi ale absidei, precum şi în partea mediană a pereţilor navei erau adosate contraforturi. Fiecare perete era străpuns de câte două ferestre arcuite. Uşa de intrare a bisericii era amplasată în partea mai îngustă a navei, în faţa sa fiind alipit turnul cu două niveluri. Deasupra turnului se poate observa o galerie deschisă cu arcade, care se încheie cu un coif baroc prevăzut cu glob şi cruce. Despre bisericile din incinta cetăţii s-au păstrat foarte puţine date.11 Nici una dintre ele nu a funcţionat mult timp, şi toate au dispărut fără urme. La rândul său, biserica iezuită a rezistat puţin: starea sa avansată de deteriorare din ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea a determinat credincioşii să schimbe locaţia slujbelor religioase în sălile primăriei, până la ridicarea, pe locul catedralei actuale, a noii biserici parohiale, sfinţite în 1798.

Cele două clădiri din apropierea bisericii merită şi ele atenţie, deoarece ambele sunt considerate edificii păstrate din fosta cetate. Clădirea B, unde erau cazaţi călugării, era formată din trei părţi: două din material „solid”, însă aflate într-o stare de deteriorare accentuată (acestea proveneau din fosta cetate); a treia, o construcţie mai nouă, a fost ridicată din lemn, evaluatorii caracterizându-i în acel moment starea de conservare ca fiind una mediocră. Acoperişurile de paie ale tuturor celor trei clădiri au fost găsite în stare deplorabilă. Renovarea a fost considerată inutilă atât în privinţa clădirii B, cât şi a clădirii C, în ambele cazuri fiind propusă mai degrabă demolarea.

Localizarea edificiilor menţionate, precum şi întreaga topografie din secolul al XVIII-lea a teritoriului cuprins între străzile Al. I. Cutşa (Eötvös, iar mai devreme Kápolna), Decebal (Várdomb, fosta Régi Sóhá% — str. Oficiului Vechi de Sare) şi M. Eminescu (S firmái, iniţial Dobolo)u poate fi reconstituită cu ajutorul unor hărţi şi schiţe ale zonei respective.11 12 13 O reprezentare cartografică a acestei părţi de oraş a fost realizată la trei decenii după plecarea iezuiţilor, în anul 1803 (fig. 3). Colţul stâng al hărţii este rupt, iar din acest motiv nu se pot identifica eventuale documente descriptive aferente documentului şi nu se pot stabili nici condiţiile de editare. Schiţa color este însă un reper foarte important în înţelegerea raţiunii de construire în zonă. Ca punct de pornire fixăm din nou culmea rotundă din incinta fostei cetăţi. în jurul acesteia, şanţurile de odinioară ale fortificaţiei sunt reprezentate în albastru, indicându-se, astfel, că erau umplute ocazional cu apă, chiar şi după aproximativ o sută de ani de la demolarea cetăţii. De la colţul viitoarei pieţe centrale, prima clădire se află pe strada Capelei {Kápolna, vechea str. Sóháp / Oficiul de Sare, mai târziu Eötvös), actuala stradă Al. I. Cuza, care traversa şanţul cetăţii pe un pod şi se îndrepta spre o capelă mică, cu hramul Sf loan Nepomuk. în acest loc s-a format o piaţă largă, rectangulară, îngustată prin construcţii ulterioare şi prin dezvoltarea frontoanelor clădirilor de pe str. Al. I. Cuza. Odată cu schimbarea dimensiunilor stradale, capela Sf. loan Nepomuk a ajuns să se situeze în mijlocul intersecţiei şi a fost demolată în 1860. Din acest punct pornea în direcţia râului Someş fosta strada Doboló {a Toboşarului — denumire preluată de la Dealul Cetăţii, care a devenit mai târziu str. Sfirmái), actuala stradă M. Eminescu, care urma iniţial o curbă lină. Pe această stradă era amplasat edificiul rectangular al conventului iezuit, identificabil relativ uşor pe hartă. Din 1770, clădirea a fost modificată doar la nivelul acoperişului, care a fost unificat între cele două corpuri, menţinându-şi însă structura pe două niveluri. Strada Decebal (în acea vreme Várdomb) se întoarce într-un arc uşor prin spatele fostului convent şi a

11 P. Kovács, op.át, p. 175.

12 Referitor la schimbarea denumirii străzilor, vezi Bura László, Öt évszázad utcanevei. Szatmárnémeti (1500-1700) (Satu Mare. Denumiri de străzi în cinci secole, 1500-1700), Satu Mare, 2007.

13 Cele trei schiţe prezentate în lucrare (fig. 3, 4 şi 5) se păstrează în colecţia de planuri a Arhivei Episcopiei şi a Capitlului Romano- Catolic de Satu Mare. Mulţumesc lui Szilveszter Terdik pentru că mi-a atras atenţia asupra acestor documente şi lui Lajos Várady pentru permisiunea de a le publica.

45