Virag, Paula et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 28/2. (2012)

Istorie

Clădirile conventului iezuit din Satu Mare1

Szőcs Péter Levente

Istoria iezuiţilor din Satu Mare a fost clarificată de profesorul László Bura, în urma cercetărilor efectuate pe tema istoriei învăţământului şi a bisericilor din oraş2. Călugării iezuiţi au fost prezenţi pe aceste meleaguri începând cu anii 1580, dar s-au stabilit definitiv în cetatea Sătmarului doar după anul 1630. în urma donaţiei regelui Ferdinand al Il-lea şi a lui Pázmány Péter, arhiepiscop de Strigoniu, s-a înfiinţat atunci în cetatea Sătmarului un colegiu susţinut de iezuiţi, pe lângă care s-a ridicat şi un convent pentru călugări. Ca urmare a păcii semnate la Linz, în anul 1646, călugării ordinului au fost nevoiţi să părăsească din nou Satu Mare, pentru că cetatea ajunsese sub stăpânirea principelui Gheorghe Rákóczi I, susţinător convins al protestantismului şi, ca atare, adversar decis al prozelitismului catolic promovat de iezuiţi. Ajunsă mai târziu în posesia lui Gheorghe Rákóczi al Il-lea, cetatea Sătmarului a revenit regelui doar în 1660, iar călugării iezuiţi s-au întors în anul 1662. De atunci şi până în anul 1773, anul desfiinţării ordinului, prezenţa călugărilor în Satu Mare a fost permanentă, exceptând o mică întrerupere în perioada răscoalei curuţilor.

Deşi locaţia din secolul al XVII-lea a conventului, a bisericii şi a colegiului iezuit nu este cunoscută, este totuşi cert că amplasamentul acestora era în interiorul cetăţii. Din nefericire, despre clădirile existente în incinta cetăţii dispunem doar de informaţii răzleţe. Asediul din timpul răscoalei curuţilor conduşi de Francisc Rákóczi al Il-lea, iar mai apoi demolarea fortificaţiilor au determinat distrugerea clădirilor din interior. Probabil în această perioadă a dispărut şi biserica din lemn a cetăţii, construcţie despre care relatează un izvor recent publicat3. Locul cetăţii, care şi-a pierdut funcţionalitatea militară după pacea de la Satu Mare (1711), a fost ocupat treptat de construcţii civile. Pe amplasamentul acesteia au fost ridicate în primul rând clădiri ale instituţiilor statului: poşta, Oficiul de Sare şi cel Vamal, locuinţele de serviciu ale funcţionarilor, dar şi câteva case de locuit ale orăşenilor. Iezuiţii şi-au ridicat conventul, împreună cu un colegiu şi o şcoala primară de băieţi, în partea vestică a cetăţii de odinioară, în apropierea unei movile artificiale, numită Dealul Toboşarilor (Doboló domb) sau mai târziu al Cetăţii (Várdomb). Conventul cuprindea locuinţele călugărilor, colegiul şi şcoala primară, iar în apropiere erau amplasate biserica, azilul săracilor şi alte clădiri cu funcţii gospodăreşti.

Istoria locală a păstrat memoria clădirilor aparţinând conventului şi colegiului, situate pe lotul ocupat azi de Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” şi biserica Calvaria4. Ulterior desfiinţării ordinului iezuit, conventul şi colegiul au fost preluate de călugării paulini, iar după ce şi acest ordin a fost desfiinţat în anul 1786, clădirile au ajuns în administrarea fondului regal pentru învăţământ. Clădirea conventului a servit ca sediu episcopal din 1804, anul înfiinţării Episcopiei Romano-Catolice de Satu Mare, şi până în 1851, când episcopul Hám János şi-a mutat reşedinţa în aripa terminată a palatului actual5. Vechiul convent a fost demolat în jurul anilor 1910, pentru a face loc clădirii Gimnaziului Superior Regal Romano-Catolic (azi Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”). Din fericire, aceste informaţii sumare pot fi completate de conscripţiile şi schiţele conventului

1 Această lucrare este versiunea revizuită, completată şi tradusă în limba română a studiului „A szatmárnémeti jezsuita rendházról”, publicată în volumul „... Könyvek által a világ ...” Bura László 80. születésnapjára („... Lumea prin cărţi ...” Studii dedicate aniversării a 80 de ani a profesorului dr. Bura László), Szatmárnémeti, 2012, p. 228-236.

2 In special v. Bura László, „A jezsuiták Szatmárban” (Iezuiţii în Sătmar), in Satu Mare. Studii fi comunicării, 13 (1996), p. 268- 282; Idem, „A jezsuiták Szatmáron” (Iezuiţii din Satu Mare), in Magyar Egyháztörténeti Vázlatok, 9 (1997), nr 1—2, p. 19-35; Idem, „Szatmárnémeti katolikus gimnáziumai. A jezsuita kollégium” (Gimnaziile catolice din Satu Mare. Colegiul Iezuiţilor), in voi. Iskolavárosunk Szatmárnémeti (Şcolile din Satu Mare), Csíkszereda, 1999, p. 89-102; Bura L. - Muhi S. — Csiszár Klára, A Kálvária templom (Biserica Calvaria), Satu Mare, 2009, p. 11-49. Pentru alte contribuţii v. şi lucrările cuprinse în lista bibliografică a prezentei lucrări.

3 P. Kovács Klára, „Szatmár egykori vártemploma” (Biserica cetăţii de odinioară a Sătmarului), in Dolgozatok az Erdélyi Múzeum Érem- és Régiségtárából, Serie nouă, II (2007), p. 173-184.

4 Vezi descrierea şi fotografia la Irsik Ferenc, Boldog emlékű Hám János püspök élete (Viaţa fericitului Hám János), Szatmár, 1894, p. 92-93. Citează Bura L., Iskolavárosunk ..., p. 102, nota 48; Muhi Csilla, Egyház *s város. A szatmári római katolikus püspökség szerepe Szatmárnémeti modern városképének kialakításában (Biserica şi oraşul. Rolul Episcopiei Romano-Catolice în dezvoltarea aspectului modern al oraşului Satu Mare), Satu Mare, 2004, p. 15-16, fig. 7.

5 A szatmári püspöki egyházmegye fennállásának századik évében. 1804-1904 (Dieceza de Satu Mare în anul centenarului, 1804-1904), Szatmár, 1904, p. 19 şi 71 (v. aici şi o imagine a reşedinţei vechi: fig.7).

Satu Mare - Studii şi Comunicări, nr. XXVIII/II, 2012, p. 43-54