Virag, Cristian (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria arheologie 27/1. (2011)

Attila Nándor Hágó: Aşezarea neolitică târzie de la Carei-Kozárd (jud. Satu Mare)

Pe lângă materialul ceramic, au fost adunate o cantitate mare de unelte litice, aşchii de obsidian, carneol şi silex, care atestă relaţii de schimb cu zona TokayEperjes (sursă de obsidian negru şi fumuriu) şi zona Oaşului (sursă de carneol şi silex). Topoarele de piatră din andezit, râşniţele şi micaşistul (folosit ca râşniţă şi material de degresare) ne arată că aşezarea neolitică de la Cărei-Ko^ârd a avut legături strânse cu zona Şimleului (cea mai apropiată sursă de micaşist) şi cu zona munţilor Oaşului, de unde au adus materia primă pentru topoarele din piatră. La ornamentarea ceramicii pictate au folosit bitumenul, provenit din zona Barcăului, folosit deja şi de purtătorii grupului neolitic Pişcolt. Uneltele din os (străpungător, săpăligi din corn de cerb, spatule) lipsesc din gropile menajere şi din stratul de cultură43, însă s-a găsit o cantitate mare de oase de animale (mai ales bovine şi porcine), astfel presupunem că comunitatea de la Cărei-Ko^ărd s-a ocupat cu creşterea animalelor, şi mai puţin cu agricultura; de asemenea lipsesc din descoperirile din 1988 greutăţile de lut, dar este cunoscut un fragment ceramic perforat, din peretele unui vas, însă cu dimensiunile foarte mici, fapt care ne îndreaptă să-l considerăm drept o jucărie (?) (PI. VI/10). Materialul arheologic încadrat în cultura Tiszapolgâr adunat din apropierea aşezării neolitice are cele mai bune analogii în zona Careiului la Acâş, Berea, Carei-Bobald, Cămin, Dindeşti, Lucăceni, Pişcolt, Tiream, etc.44 Aşezarea de la Cărei-Kozprd se încadrează bine în orizontul cronologic a sitarilor datate în neoliticul târziu din nord-vestul României şi de pe Tisa Superioară, având relaţii strânse cu comunităţile din Câmpia Tisei (purtătorii culturii Tisa), precum şi cu aşezările din zona Şimleului şi Munţii Oaşului. Bibliografie: Astaloş-Virag 2008: C. Astaloş, C. Virág, Descoperiri funerare neolitice din judeţul Satu-Шаге (Neolithic funerary finds from Satu-Шаге County, in StCom Satu Шаге, XXIII-XXI V/1, Satu-Maré, 2008, p. 73-94. Băcueţ-Crişan 2004: S.Băcueţ-Crişan, Burial rites in the Neolithic in Northwest Romania (Neolit temetkezési szokások Eszaknyugat-Románia területén), in /АМЕ XLVI. Nyíregyháza, 2004, p. 71-84. Băcueţ-Crişan 2008: S. Băcueţ-Crişan, Stadiul cercetărilor privind perioada neo-eneolitică pe teritoriul judeţului Sălaj. Bafinul Barcăului ţi Crasnei (Researches regarding the Neo-Aeneolithic period on the territory of Sălaj County. Settlements from the basin of Barcău and Crasna rivers. A research stage, in StCom Satu Шаге, XXII, Satu- Maré, 2008, p. 27-33. Dumitraşcu-Luca 1991: S. Dumitraşcu, S. A. Luca, Contribuţii la cunoaţterea neoliticului din nord-vestul României (I). Aţezarea de la Dumbrava-ШedieţulAurit, in Crisia, 21, Oradea, 1991, p. 289-195. El Susi 1997: G. El Susi, Resturile de faună în aţezarea neolitică târzie de la Carei-Cozprd (G.2), judeţul Satu-Шаге (Faunal remains of a late neolitic pit from Carei-Cozard (G.2), Satu-Шаге county (Summary), in StCom Satu Шаге, XIV, Satu-Mare, 1997, p. 59-62. Hegedűs-Makkay 1987: K. Hegedűs, J. Makkay, Vesztő-Шágor, A settlement of the Tisza culture, in The Late Neolitic of the Tisza Region, Budapest-Szolnok, 1987, p. 85-101. Hágó 2009: A. N Hágó, Descoperiri din neoliticul dezvoltat ţi târfiu din z°na Careiului, jud. Satu-Шаге, (Aliddle and Late Neolithic researches from Cărei area), Шапйа, XXIX, Târgu-Mureş, 2009, p. 15-47. Horváth 1987: F. Horváth, Hodmezpvâsârhely-Gorzşa A settlement of the Tisza culture, in The Late Neolitic of the Tisza Region, Budapest-Szolnok, 1987, p. 31-46. Iercoşan 1986-1987: N. Iercoşan, Noi descoperiri arheologice în zpna Carei (Neue Archälogische entdekungen aus Cărei), StCom Satu Шаге, TTI-VIII, Satu-Mare, 1986-87, p. 159-162. Iercoşan 1992-1993: N. Iercoşan, Săpăturile arheologice din judeţul Satu-Шаге (1971-1990) Les fouilles archéologiques du départament de Satu-Шаге (1971-1990), StCom Satu Шаге, IX-X, Satu-Mare, 1992-1993, p. 77-90. Iercoşan 1997: N. Iercoşan, Descoperiri arheologice în aţezarea neolitică târzie de la Cărei, „Cozard” Groapa nr. 2 (Découvertes achéologhiques dans /établisement néolitique tardif de Carei „Cozard. La főssé по.2 (Resume), StCom Satu Шаге, XIV, Satu-Mare, 1997, p. 23-59. Iercoşan 2002: N. Iercoşan, Cultura Tiszapolgâr în Nord-vestul României, Cluj-Napoca, 2002, p. 25-106. Kalicz-Raczky 1986: N. Kalicz, P. Raczky, Ásatások Berretyóújfalu-Herpály neolitikus és bronzkori teli településen 1977-1982 között. I. Újkőkor (Neolitikum), in A Bihari Шúzeum Évkönyve, IV-V. 1986, p. 63-128 Kalicz-Raczky 1987: N. Kalicz, P. Raczky, The late neolithic of the Tisza Region, in The Late Neolitic of the Tisza Region, Budapest-Szolnok, 1987, p. 11-30. Kalicz-Raczky 1987: N. Kalicz, P. Raczky, Berettyóújfalu-Herpály, A settlement of the Herpály culture, in The Late Neolitic of the Tisza Region, Budapest-Szolnok, 1987, p. 105-127. Korek 1987: J. Korek, Szegvár-Tűzköves, A settlement of the Tisza culture, in The Late Neolitic of the Tisza Region, Budapest-Szolnok, 1987, p. 47-60. Aşezarea neolitică târzie de la Carei-Ko^árd (jud. Satu Шаге) 43 Aid mă refer doar la săpătura de salvare din 1988. 44 Iercoşan 2002-Catalogul descoperirilor, p. 25-107. 9

Next

/
Oldalképek
Tartalom