Virag, Cristian (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria arheologie 27/1. (2011)
János Németi: Contribuţii la necropola celtică de la Curtuiuşeni (Érkörtvélyes) - Égetőhegy, jud. Bihor
răspândire42, oglindeşte o dispersare spaţială a acestei fibule, având o oarecare grupare la sud de Dunăre, areal locuit de scordisci. Acest tip de fibulă a fost discutat încă în anul 1997 de către A. Rustoiu, care a dat un catalog şi o hartă de răspândire43. O fibulă similară a fost descoperită la Uişua44, fiind datată în LT. C2, sec II-I a. Chr. Podoabe şi piese de îmbrăcăminte, brăţări din sapropelit (lignit) La Curtuiuşeni-Egetohegy a fost descoperit un singur exemplar din acest tip de brăţară, în M2- mormânt de inhumaţie. La Ciumeşti I o brăţară similară, provine din M1845, tot un mormânt de inhumaţie. Brăţara de la Curtuiuşeni tip B12 a fost asociată cu fibule A10, AII, cu un fragment de fibulă de fier de tip Al 9 şi cu o limbă de curea în formă de suliţă tip E5. La Ciumeşti, brăţara de sapropelit a fost asociată cu fibule Al Ob; All; A8a, cu brăţări sau verigi de gleznă ВЗЬ; В 14a; şi cu o centură din fier lucrată din mai multe segmente, cu o brăţară din bronz pseudoajurată cu capetele deschise, terminate în pecete, ornamentată în stil plastic în relief. în necropola de la Pişcolt, brăţara de sapropelit provine tot din morminte de inhumaţie; M100, M107, M115, M175 încadrate cu precădere în faza a Ill-а a necropolei, respectiv LT B2-C146. După autor, brăţara de la Curtuiuşeni se încadrează în tipul Kounov-Sapropelit şi provine din Boemia mijlocie47. în descoperirile din nord-vestul Transilvaniei, brăţara de sapropelit (gagát) a fost documentată, cum am mai amintit, numai din morminte de inhumaţie, fiindcă în mormintele de incineraţie acestea ard şi nu pot fi identificate. în schimb, fragmente de brăţări de sapropelit au fost găsite frecvent în aşezările cercetate: Ciumeşti-ToMf, Pişcolt-Kincsverem (Lutărie), Cămin-Malul Crasnei48, S^ópe-tú-Hoss^ú-dűlcP9. Harta de răspândire50 a brăţărilor de sapropelit arată o concentrare în Boemia, apar destul de frecvent şi în vestul Slovaciei şi în Transdanubia şi mai sporadic în nord-vestul României, în Transilvania şi la sud de Dunăre. In nord-vestul Transilvaniei, în special în Depresiunea Sălajului (Şărmăşag, Derşida, Dierna de Jos), lignitul se găseşte la o adâncime foarte mică, existând un strat gros de 2,9-3 m. în acest fel lignitul este exploatat şi în zilele noastre prin mine de cărbuni de suprafaţă51. Poate nu este întâmplător că populaţia celtică din zona de câmpie pătrunde în Depresiunea Sălajului, fiind atestată prin descoperirile de la Derşida52 53, Zăuan-Dâlma Cimitirului. Presupunem că celţii au putut exploata şi industrializa lignitul aflat aproape de suprafaţă, pentru confecţionarea brăţărilor de sapropelit. Până la o analiză mai substanţială (chimică, arheometrică), presupunerea noastră rămâne doar o ipoteză de lucru. Brăţările şi verigile pentru gleznă, formate din mai multe semiove, turnate pe un model de lut tare, nu sunt niciodată goale cum menţionează tânărul coleg, având 5-12 semiove, fac parte din podoabe lucrate din bronz în special pentru femei. Se deosebesc cele din 3-4 semiove mari lucrate tot din bronz, acest tip de podoabe-Hohlbuckringe-se deosebesc prin mărime, cele cu dimensiunile 5x4,4 cm şi înălţime de 3-4 cm sau 8x5 cm cu înălţimea de 3 cm, erau folosite ca brăţări şi mai rar ca inel de gleznă având înălţimea puţin mai mărită de 3-4 cm, iar verigile cu 3 sau 4 semiove au fost folosite numai pentru gleznă având dimensiunile 8x9 cm cu înălţimea de 9 cm54. Brăţările şi verigile de glezne cu mai multe semiove sunt răspândite în lumea celtică, mai ales în La Тёпе B2-Krämer, care a întocmit şi catalogul acestor artefacte pentru Europa centrală55, având centrul de producţie probabil în Bavaria. Verigile pentru gleznă compuse din 3-4 semiove sunt specifice pentru mormintele de femei, fiind frecvente în LT mijlociu la Bişcolt-Nisipărie, Ciumeşti I-Moară, Valea lui Mihai, Curtuk^eni-Égetőhegy, Diósig, Apahida, Fântânele-Livada, C\u)-Cartierul Gheorgheni privind Transilvania. Această podoabă este caracteristică pentru Bazinul Carpatic şi lipseşte cu desăvârşire din zona celtică din Europa Centrală56. Maráz В. a întocmit catalogul acestor artefacte descoperite din Slovacia, Ungaria, Austria şi Transilvania, precum şi din zonele de la sud de Dunăre şi le datează în LT. C2, şi în LT. D57. A. Masse şi M. Szabó au întocmit repertoriul acestor podoabe de pe teritoriul Ungariei58 şi au reluat datarea lor, mai ales a celor formate din 3-4 semiove. Podoabele cu trei semiove din necropola de la Ludas- Varjúdűlő M. 699, au fost asociate cu fibule de tip Al 7 (Németi-fibule cu opturi, vitézkötéses fibula, bradeoburg), care se încadrează în faza a IV-a a necropolei de la Pişcolt, fiind datate în LT. Cla. Prezenţa Contribuţii la necropola celtică de la Curtuiuşeni (Erkörtvélyes)-Égetőhegy, jud. Bihor 42 Teleagă 2008, 96 fig. 6. 43 Rustoiu 1997, p. 38 fig. 25/1-17, fig. 26-harta de răspândire. 44 Gaiu 2000, fig. 6/4. 45 Zirra 1967, fig. 5/M.18-IX. 44 Németi 1993, fig. 7/40. 47 Teleagă 2008, 96-99, fig. 7. 48 Németi 2011, sub tipar. 49 Szabó, Czajlik 2007, Pl. CXXXVII/13, CXXXVIII/6-9. 50 E. Teleagă 2008, fig. 7. 51 Nagy 1958, p. 688. 52 Németi-Lakó 1993, p. 77-83. 53 Matei 1978, p. 29-37. 54 Masse-Szabó 2005,215-216, fig. 2-3. 55 Krämer 1961, fig. 15. 56 Németi 1992,106. 57 Maráz 1977, p. 19,107-128. 58 Masse-Szabó 2005, fig. 5. 107
