Virag, Paula (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 26/2. (2010)
A. Istorie
Diana légár - Sárándi Tamás - Szöcs Péter Levente Astfel, cunoscând succesiunea evenimentelor militare, se poate determina aproape cu exactitate perioada construcţiei cetăţii şi procesul lucrărilor de fortificare.22 Pe parcursul anului 1559, căpitanul Melchior Balassa a trecut de partea împăratului Ferdinand şi i-a predat acestuia cetatea Sătmarului. In schimb, a obţinut în 1560 ca donaţie Sătmarul, Mintiul şi Baia Mare. Partida transilvăneană a încercat în repetate rânduri să recupereze cetatea. Astfel, în 1562 a avut loc şi un asediu cu ajutor militar turcesc, care însă a eşuat. In 3 septembrie 1564, Ştefan Băthori de Şimleu a reuşit să ocupe cetatea pentru o scurtă perioadă de timp. în acea vreme, acesta ocupa funcţia de căpitan al Oradiei, dar motivaţiile sale pentru recuperarea cetăţii erau de natură strict personală. După ce Maximilian a ocupat tronul imperial, acesta l-a numit în fruntea cetăţii pe cavalerul Lazarus von Schwendi, care recuperează în februarie 1565 toate cetăţile ajunse pe mâinile transilvănenilor. Ştefan Báthori evacuează cetatea şi îi dă foc. Mobilizând iobagii din comitatele învecinate, Schwendi o reconstruieşte în forţă după planurile lui Cesare Baldigara şi îl lasă în cetate pe Erasmus Mager, în calitate de căpitan, aflat în fruntea unei garnizoane germane destul de însemnate. Cronica lui Istvânffy aminteşte că trupele lui loan Sigismund au atacat cetatea chiar şi în timpul construcţiei, dar atacul a fost respins de către garnizoană. Probabil că acest atac apare în imaginea redată de Angelini în 1565, care înfăţişează cetatea cu cinci bastioane, deja ridicată. Conform proiectului elaborat în 1564, cetatea ar fi fost realizată din pământ şi lemn, aceasta explicând şi timpul relativ scurt de finalizare a lucrărilor de construcţie. Informaţiile de care beneficiem la ora actuală în ceea ce priveşte cetatea şi construcţia sa au fost colectate în urmă cu aproape un secol. în forma cea mai completă, ele au fost prelucrate de Bagossy Bertalan (1907), de Ferenc Fodor (1956), sau de Burai Adalbert (1969 şi 1980).23 Rezultatele lor - după cum s-a demonstrat mai sus - pot fi completate doar în ceea ce priveşte antecedentele, perioada exactă a construirii şi informaţiile privind persoana constructorului cetăţii. în 1571, Cesare Baldigara va fi schimbat de Paolo Cattaneo la conducerea lucrărilor de construcţie a cetăţii. Fratele lui Cesare, Ottavio Baldigara, inspectează mai târziu, de mai multe ori, în calitate de expert, desfăşurarea lucrărilor de construcţie.24 Consiliul de Război din Viena constata în 1577 că cetatea Sătmarului este cel mai eficient sistem de fortificaţie din partea estică a Ungariei (vezi planşa nr. 2). Pentru lucrările de întreţinere şi eventuale extinderi care vizau subzidirea, întărirea pereţilor cu piatră şi mărirea cazematelor de sub bastioane, aceeaşi autoritate vede necesară alocarea sumei anuale de 4000 de forinţi, timp de şase ani. Totodată, decide că magazia de arme a cetăţii va trebui ridicată utilizându-se munca iobagilor, în contul robotei.25 în 1603, la ordinul lui Basta, Cesare Porta realizează modificări mai însemnate ale sistemului de fortificaţie. în 1604 trupele lui Bocskai Ştefan, şi apoi în 1645 trupele lui Gheorge Rákóczi I, ambii principii ai Transilvaniei, asediază şi cuceresc cetatea Sătmarului. Trupele otomane care atacă fortificaţia în 1660 şi în 1663 nu vor avea însă acelaşi succes. Francisc Rákóczi al Il-lea începe asediul cetăţii în luna octombrie a anului 1703, dar, după cum reiese din memoriile sale, nu a reuşit să o înconjoare, din cauza armatei sale 22 Sursa principală pentru istoria acestor evenimente sunt lucrările istorice ale lui Verancsics Antal şi Istvânffy Miklós. Folosind aceste surse, evenimentele sunt redate în ordine cronologică de Szirmay, Szathmár vármegye, 155-158, iar apoi preluate de Bagossy, Szatmár-Néineti, p. 181-187. Mai jos vor fi utilizate rezultatele acestor lucrări, evident cu un criticism cuvenit. ~'1 Bagossy, Szatmár-Németi. 180-230; Fodor Ferenc, Szatmárvár. Egy török- és kuruckori végvár életrajza (Cetatea Satu Mare. Istoria unei cetăţi din perioada turcilor şi curuţilor), în „Hadtörténelmi Közlemények”, s.n. III (1956), nr. 3-4, p. 63-116 (în continuare Fodor, Szatmárvár); Burai, Cetatea Satu Mare, p. 125-146 şi Burai, Oraşul Satu Mare, p. 143-160. 24 în decembrie 1572 şi în iulie 1573, iar după o pauză mai lungă în iulie 1581 şi în iama anului 1582-83; vezi Domokos, Ottavio Baldigara, p. 54-55. "5 Geöcze I., Hadi tanácskozások az 1577. évben (Dezbateri militare din anul 1577), ín „Hadtörténeti közlemények” (1894); citează Burai, Cetatea Satu Mare, nota nr. 134, p. 31. 24
