Virag, Paula (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 26/2. (2010)
A. Istorie
Direcţii de evoluţie urbană în istoria oraşului Satu Mare. prost echipate şi indisciplinate. Garnizoana cetăţii relativ bine echipată, a reuşit să organizeze fără nici impediment expediţii de aprovizionare în afara cetăţii. In final, extinderea răscoalei şi creşterea eficienţei asediului au dus la izolarea garnizoanei şi cedarea cetăţii în mâinile curuţilor la data de 1 ianuarie 1705. Principele a dispus demolarea cetăţii, pe de o parte din cauza stării sale accentuate de degradare, dar mai ales pentru că nu vedea posibilitatea modernizării acesteia. în opinia sa, spaţiul avut la dispoziţie era insuficient. Planul său consta în renunţarea la investiţii masive care vizau cetatea Sătmarului şi celelalte cetăti deteriorate şi realizarea, în schimb, a unei * singure fortificaţii moderne şi puternice la Ecsed. Lucrările de demolare a cetăţii au căzut în sarcina locuitorilor din Sătmar şi Mintiu, şi au fost executate parţial în contul robotei. în 1710, se pune din nou problema fortificării, iar în 1711, conform tradiţiei, va fi semnată, într-un depozit de alimente al cetăţii rămas intact, pacea care punea capăt răscoalei lui Rákóczi. Locul cetăţii va fi ocupat treptat de casele din oraş, însă urmele şanţurilor de apărare erau încă vizibile în anul 1907.26 27 Cele mai reprezentative izvoare referitoare la fortificaţie rămân în continuare reprezentările grafice. Făcând abstracţie de gravurile destul de schematice despre oraş28, merită totuşi să analizăm mai bine două reprezentări considerate autentice în ceea ce priveşte aspectul celor două oraşe şi al cetăţii. Ambele însă, din păcate, datează din cea de a doua jumătatea secolului al XVII-lea, aproape cu un secol mai târzii decât harta lui Angielini. Una dintre ridicările militare realizate de Lucas Georg Ssicha în 1666 reprezintă planul cetăţii Sătmarului, cadrul natural al zonei înconjurătoare şi braţele Someşului29. Planul este completat şi cu perspective dinspre nord şi dinspre sud. Legat de cetate, se poate observa o extindere considerabilă, fortificaţia fiind completată cu cinci raveline şi cu fortăreţele de la capul podurilor, poate operele lui Cesare Porta din 1603. Cealaltă reprezentare autentică din punct de vedere al fortificaţiei a apărut la Viena în 1670, în opera lui Gualdo Priorato, „História di Leopoldo Cesare”. Stampa30 care prezintă cetatea şi cele două oraşe autentifică şi întregeşte desenul lui Ssicha (vezi planşa nr. 2). Pe lângă cetate şi străzile oraşului, în cadrul cărora se pot distinge detalii ale aspectului caselor, reprezentarea este una dintre izvoarele cele mai valoroase ale topografiei oraşului medieval şi premodern, reprezentând şi punctul de pornire al localizării cetăţii. Proiectând planul lui Priorato pe reţeaua actuală a străzilor, se poate stabili locul cetăţii cu o exactitate oarecare31. Un reper important pentru o localizare mai precisă este limita loturilor de teren, cuprinsă pe planurile cadastrale. Locuitorii oraşului au primit permisiunea de a construi pe locul cetăţii din 1723, iar pe locul şanţurilor în anul 17803'. Pe harta cadastrală a oraşului Satu Mare din 1893 sunt vizibile încă şanţuri înguste care marcau locul fostelor şanţuri de apărare ale cetăţii. Folosindu-se de acest reper, Burai Adalbert a desenat cu o precizie aproape exactă locul cetăţii pe harta oraşului33 (vezi planşele nr. 6 şi 7). 26 II. Rákóczi Ferenc emlékiratai. A magyarországi háborúról 1703-tól annak végéig (Amintirile lui Francisc Rákóczi al Ií-lea. Despre conflictul militar din Ungaria de la 1703 până la sfârşitul acestuia), trad. Vas István, ed. Kovács Ilona, Budapest, 2004. 27 Bagossy, Szatmár-Németi, p. 165. 28 Lista şi interpretarea acestor izvoare iconografice la Fodor, Szatmárvár, p. 112-113, Burai, Cetatea Satu Mare, precum şi Bacâru, Stampe medievale, p. 77-86. 29 Kisari Bállá György, Karlsruhei térképek a török háborúk korából (Hărţi din perioada războaielor otomane păstrate la Karlsruhe), Budapest, 2000, harta nr. 224. Această hartă o foloseşte şi o publică atât Fodor, Szatmárvár, fig. 113, 4, precum şi Burai, Cetatea Satu Mare, p. 137 şi 145, nota nr. 40, planşa XXXVIII/1. 1(1 Fodor, Szatmárvár, p. 113; Burai, Cetatea Satu Mare, p. 138, p. 145, nota nr. 43, p. 146 nota 44, planşele XXXIX/2 şi XL/1. O replică a stampei se află în colecţia Muzeului Judeţean Satu Mare, nr. inv. 30592. 31 Fodor, Szatmárvár, p. 74, fig. 2. 32 Afirmă Bagossy, folosind protocoalele oraşului, Szatmár-Németi, p. 164. 33 Burai, Cetatea Satu Mare, p. 142, fig. 6. După apariţia articolului, în anii 1980, planimetria oraşului s-a modificat semnificativ în zona de nord şi vest a cetăţii, prin schimbarea reţelei stradale istorice şi demolarea 25
