Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 25/2. (2008)

A. Istorie

Documente privind elevii Gimnaziului Regal Major şi Liceul Episcopal Romano Catolic de Satu Mare dr. Bura László 1. Profesorul universitar Jakó Zsigmond mai mult de zece ani a atras atenţia asupra sarcinii neîntârziate a istoriei noastre culturale, prezentarea istoriei şcolilor noastre medii, respectiv al rolului lor social întrecând istoricul lor cadru cunoscut până în prezent.1 Şcolile medii care au fost înfiinţate în oraşul Sătmar în secolul al 17-lea, l-au transformat într­­un centru şcolar, care şcolariza elevii nu numai din judeţul Sătmar ci şi din cele învecinate, dar chiar şi din părţile mai îndepărtate ale ţării. încadrându-se în munca de cercetare de istorie şcolară prima dată m-am ocupat cu gimnaziul reformat fondat în secolul al 17-lea, apoi cu colegiul jezuit fondat de cardinalul Pázmány Péter tot în cursul secolului al 17-lea. în urma desfiinţării ordinului călugăresc al iezuiţilor, gimnaziul condus de ei a fost preluat de călugării ordinului paulian, iar fiind desfiinţaţi şi ei, gimnaziul şi-a încetat activitatea. în studiile care se ocupă cu gimnaziile sus amintite nu am prezentat doar datele şi evenimentele istorice ale gimnaziilor, ci şi viaţa internă a şcolii, conducerea şcolii, programele de studiu, materiile de învăţământ, biblioteca şcolară, legile şcolare. . Matricola gimnaziului reformat a păstrat numele elevilor între anii 1610 şi 1737, iar cea condusă între anii 1820 - 1855 a păstrat doar numele elevilor din clasele inferioare, ale şcolilor civice şi a celor elementare. Nu cunoaştem numele elevilor gimnaziului iezuit şi paulian. Episcopia de Satu Mare înfiinţată în 1804 încă din primul an a reuşit să înfiinţeze - deocamdată numai ca instituţie privată - liceul episcopal,1 2 apoi în anul 1805 a obţinut aprobarea Consiliului Guvernator să redeschidă gimnaziul3 cu profesori piarişti. Nu i-a reuşit însă să aducă pe piarişti la Satu Mare, astfel gimnaziul a pornit doar în anul şcolar 1807 cu trei clase, apoi în anul următor a devenit gimnaziu complet de şase clase.4 Potrivit reformei de învăţământ habsburgic din 1852 (numită Organisations Entwurf) care a prevăzut înfiinţarea gimnaziilor de opt ani, cele două instituţii de învăţmânt s-au unificat sub numele de Szatmári Katolikus Főgimnázium (Gimnaziul Catolic Major). Arhiva Gimnaziului Catolic Major a fost păstrată mai târziu de gimnaziul reorganizat în 1863 de Consiliul Guvernator, care a primit numele: Királyi Katolikus Főgimnázium (Gimnaziu Superior Regal). în urma împrejurărilor din perioada postbelică (după 1944) arhiva veche a liceului s- a distrus. Ca sarcină prioritară am considerat publicarea matricolelor şcolare importante descoperite în cursul muncii de cercetare, deasemenea a actelor complementare, respectiv a acelora, care au ieşit la iveală mai nou. Astfel în volumul Szatmári diákok 1610 - 1852 [Elevii sătmăreni 1610 - 1852]5 am descris şi am publicat fidel şi literal matricolele mai sus amintite şi diferite documente complementare. Tndexele alfabetice ale volumului de mai sus fac posibil să avem acces şi după nume la elevii care studiau în şcolile sătmărene. Folosirea de nume în perioadele studiate era foarte haotică, prin urmare identificarea elevilor care au studiat eventual şi în alte şcoli din ţară sau chiar în academii din străinătate nu este uşoară, dar - sperăm - este posibilă cu un procentaj de eroare redus. 1 Sarcinile, punctele de vedere principiale şi metodologice ale prelucrării le-a conturat în studiul intitulat A Bethlen kollégium diáktársadalma a feudalizmus korában [Societatea de elevi a Colegiului Bethlen în epoca feudalismului]. In: Jakó Zsigmond - Juhász István: Nagyenyedi diákok 1662 - 1848, Ed. Kriterion, Bucureşti, 1979. 41 - 80. 2 în această instituţie se înscriau absolvenţii gimnaziului de şase clase, care doreau apoi să-şi continue studiile la o instituţie superioară de învăţământ (universitate). 3 Şcoala medie care era formată din 4 clase inferioare (de gramatică) şi 2 superioare (umanistă). 4 Numele şcolii: Nagyobb Királyi Gimnázium (Gimnaziu Regal Major). 3 Szatmári diákok 1610 - 1852. Közreadja Bura László. Fontes rerum scholasticarum V. Szerkeszti Keserű Bálint. Szeged, 1994. (351 pagini) Satu Mare - Studii şi Comunicări, nr. XXV, 2008

Next

/
Oldalképek
Tartalom