Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 25/2. (2008)
A. Istorie
în căutarea unor rădăcini inexistente. Arheologia identităţii în romanul postmodernist englez din Dover şi mormântul prinţesei Diana, veselul grup al lui Robin Hood şi sosiile familiei regale. Sunt în ton cu noile vremuri, afirmă eroul, având în vedere că până şi politica a îngenuncheat în faţa legilor marketingului, iar cuvântul de ordine este acelaşi: satisfacerea dorinţelor consumatorului. Jocul falsităţii şi crearea marelui parc tematic îi permit lui Julian Barnes să descrie, în mod limpede, cu ironia ce-i este caracteristică, una dintre problemele centrale ale postmodernismului: trecerea de la corporal la imaterial, de la valoarea de folosire la valoarea de schimb. Insula Wight este un fel de „hiperloc”, unde, într-un mod mai evident şi mai precis decât oriunde, se perfecţionează tehnicile, formele îndeletnicirilor, cunoştinţele şi competenţele, dovedind cum adevărata marfă a economiei informaţiei, de care se ocupă în eseul său Lyotard, este reprezentată de dorinţa şi sentimentele oamenilor. England, England confirmă că regulile pieţei postmodeme prevăd o trecere de la real la artificial, pentru ca, ulterior, prin artificial, să facă să se nască o nouă realitate. Pentru a o spune cu cuvintele lui Sir Jack, „noi vrem ca vizitatorii noştri să simtă că au trecut dincolo de oglindă, că au lăsat lumea lor, pentru a intra într-una diferită, dar, în chip straniu, familiară, o lume în care lucrurile se petrec ca într-un vis”. Economiştii susţin că astăzi, între capital şi muncă, pătrunde, într-un mod dominant, categoria „teritoriului”, a unui „local”, gata să dobândească valoare în măsura în care este artificial. Romanul lui Julian Barnes dovedeşte cum literaţii pot să perceapă şi să rezume tendinţele în desfăşurare, fără a avea nevoie să recurgă la grafice şi tabele. Poate pentru că, mai mult ca toţi ceilalţi, sunt obişnuiţi să se măsoare cu falsul şi deci reuşesc mai bine ca alţii să spună „minciuni sincere”. Ian McEwan Asupra relaţiei dintre trecut şi prezent asupra minciunilor memoriei reflectează şi Ian McEwan, după debutul său din anii ’70, încercând să ofere un portret, între macabru şi grotesc, al unei copilării şi adolescenţe în confruntarea cu cele dintâi pulsiuni sexuale. McEwan (Aldershot, 1948), fiu de soldat, energic şi lucid, posedând o cultură psihologică şi sociologică rar întâlnite chiar şi la romancierii englezi (Universitatea Sussex, 1970), adept al antropologiei culturale şi a etnografiei americane, promovează o proză de un realism necruţător. Publică nuvele în American Review şi în Transatlantic Papers, cuprinse mai târziu în volumul apărut concomitent în Anglia şi SUA, intitulat Prima dragoste, ultimele ritualuri (1976). în The Child in Time (1987), punctul de plecare este dat de un eveniment dramatic: răpirea fiicei eroului, care dispare sub ochii tatălui său, într-un supermagazin. Căutările febrile ale poliţiei nu duc la nici un rezultat şi astfel Stephen Lewis, autorul unor povestiri de succes pentru copii, este constrâns să ia viaţa de la capăt, după ce cunoaşte toate stadiile durerii şi ale unui doliu suspendat în lipsa de certitudini, în timp ce căsnicia sa se destramă sub povara sentimentelor de vinovăţie. (11) Ca fundal al dramei personale a lui Stephen Lewis apare o Anglie conservatoare, pictată cu un penel muiat în vitriol, în care guvernul instituie comisii pentru a stabili regulile unei „sănătoase educaţii represive”, în care până şi cerşetoria este reglementată, în care conformismul este împins la extrem, sub semnul unui timp însemnat, în virtutea alegerilor lui Margaret Thatcher, de deteriorarea structurii sociale şi culturale a ţării. în următorul roman, The Innocent (1989), scriitorul ne poartă în epoca Războiului Rece, oferind o confirmare definitivă asupra reliefului metaforic pe care spy-story a ştiut să îl dobândească în perioada contemporană, după ce a izbutit să influenţeze o literatură prin definiţie „înaltă”. Leonard, eroul romanului, este omul obişnuit, inocent, cinic şi disperat, în timp ce indivizii de diferite naţionalităţi, care se mişcă în jurul lui într-un Berlin marcat de confruntarea dintre cele două blocuri, reprezintă corul ideal care descrie o lume lipsită de sens, unde doar întâmplarea hotărăşte cine câştigă şi cine, dimpotrivă, se pierde. McEwan exploatează convenţiile spy-story, spre a oferi cititorului cronica unui coşmar cu valenţe metafizice, relatarea unor eşecuri personale şi colective, într-o Europă care îşi ascunde propriul gol interior în spatele unor false elanuri ideale, neliniştea unor bărbaţi şi femei care nu mai sunt în stare să dea un sens vieţii lor, împinşi înainte doar de inerţie. Istoria întregului continent în ultima jumătate de secol se află în centrul romanului Black Dogs (1992). Autorul urmăreşte evoluţia relaţiilor dintre doi îndrăgostiţi, tineri comunişti, care, în 1946, se înscriu în partid, iar ulterior îl părăsesc, luându-o pe căi diferite: ea descoperă credinţa, el se 281
