Szőcs, Péter Levente (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria arheologie 22/1. (2005)
Cristian Virag: Problematici ale neoliticului din nord-vestul României şi zonele invecinate
Problémaija ale neoliticului din nord-vestu/ României şi gemele învecinate AVK - Tiszailob, Esztár24'. Raczky consideră Szatmâr II mai degrabă un grup cultural în cadrul culturii AVK, faza timpurie, de formare a culturii, la un orizont Ciunteşti—Vinca A—Dudeşti I—Karanovo 111— Zlotarski—ProtoKakany—Danilo l-DVK timpuriu. Prin urmare, Szatmâr 11 este similar cu AVK 1 (în Bazinul Tisei Superioare), cu legături directe cu descoperiri de tip Ciunteşti—Pişcolt, prin care se pot stabili legături genetice cu Vinca A din Banat şi cu Dudeşti 1 (Muntenia, Oltenia)26 27 * *. Evident, Raczky trage această concluzie pe baza materialelor publicate în 1983 de Lazarovici, Nemcti2,, însă la o analiză mai atentă materialele de la Ciunteşti şi Pişcolt se diferenţiază de cele de la Kőtelek—Huszársarok şi Tiszavolk—Négyes. 1 ,a Pişcolt—Lutărie, Tiream, Moftinu Mic, Urziceni, care sunt aşezări contemporane, materialele pictate cu motive ornamentate prin cruţare, motive pictate perlate, motivele incizate combinate cu pictură, ciupiturile, sunt extrem de puţine, reprezentând sub 5% din procentul materialului ornamentat. Astfel, la Pişcolt-Ijttărie, în gr. 2/1980, ciupiturile reprezintă doar 2%, inciziile sunt în proporţie de 3,6% iar la Urziceni— Vamă aceste elemente reprezintă 5% din totalul ceramicii ornamentate. Prin urmare, aceste ornamente reprezintă mai degrabă reminiscenţe, fiind necesară o datare mai târzie a acestor materiale. Astfel, dacă materialele de tip Ciunteşti sunt încadrate în Szatmâr 11/AVK I, materialele de tip Pişcolt—Lu/ărie, Tiream, Moftinu Mic, Urziceni trebuie încadrate în AVK 11 A. Raczky percepe AVK II ca o expansiune la nivel Gyoma—107 IJr., Abádszalók—Berei rev, Hortobágy-Fahtvcghalma, în E Slovaciei Barca III, Kopcany complexul 9-A /Aşezările de la Kőtelek— Hustşârsarok şi Tiszavolk-Négyes sunt încadrate de autor în Szatmar 11 însă materialele de la Kőtelek— Hus^ârsarok îşi găsesc prin formă, pastă, ornamente, analogii perfecte în aşezările Starcevo-Criş IV A— 1VB, cum ar fi cea de la Tăşnad—Sere sau Öcsöd—Kiritó, lipsind ornamentele pictate şi inciziile liniare. 1 -a Tiszavolk—Négyes acestea însă sunt prezente reprezentând o fază mai târzie. Gh. Lazarovici, preluând sistemul lui VI. Milojcic, pe care ulterior îl modifică parţial, consideră Vinca Al contemporan cu Starcevo—Criş 111b, Vinca A2 contemporan cu Starcevo—Criş 1VA şi Vinca A3 contemporan cu Starcevo—Criş 1VB. Prin urmare, aşa numita cultură Protovinca este paralelizată cu Starcevo—Criş IVA. Totodată, Kalicz şi Makkay 30 consideră întreg complexul liniar ca fiind post- Protovinca, echivalându-1 cu întreaga secvenţă cronologică a culturii Vinca A. Astfel, pentru Protovinca ar corespunde grupul Szatmâr; faza timpurie AVK ar fi reprezentată prin siturile de la Hortobány, Abádszolok, Bodrogkeresztúr, Turcal, Barca 111; o fază intermediară (mijlocie) care tipologic nu este foarte clară; faza târzie a AVK cu grupurile Tiszadob, Szakálhát, Esztár, Bükk, la nivel cronologic Vinca Bl—B231. Raczky, prin două lucrări32 delimitează ca fază de formare AVK Szatmâr II, echivalent cu AVK I, o a doua fază reprezentată prin complexul de tip Hortobágy—Faluvéghalom—Barca III; a treia fază reprezentată prin descoperiri de genul Tiszadob—Kapusany, Sonkád—Raskovcc, Bcrettyószentmarton— Morotva, Békés—Déló; a patra fază - Bükk, Szakálhát, Esztár. Toate cele patru etape le paralelizează cu Vinca A pentru ca, în 1988 să revină, considerând doar primele două etape contemporane cu Vinca A. Descoperirile de la Nadyecsed—Petering, Tiszabezded—Servapa, Méhtelek le încadrează în neoliticul timpuriu, dar care aparţin de varianta transilvăneană a culturii Starcevo—Criş, descoperiri cuprinse sub numele de Szatmâr 1. Se consideră ca zonă de pătrundere a acestor comunităţi pe Ier şi Barcău (Berettyó), intrând în contact cu comunităţile de tip Körös din Câmpia Alföldului. După cum subliniam în rândurile anterioare, limita nordică de răspândire a culturii Körös este considerată pe linia Kunhegyes—Beretteyóújfalu (V. Barcăului sau Beretăului), marcând zona de contact a celor două variante a culturii Starcevo33. De altfel, Raczky pune pe scama noilor comunităţi care pătrund în bazinul Tisei numărul în scădere al pieselor de obsidian în aria culturii Körös, pentru că acestea se interpun între zona de exploatare a obsidianului şi aria culturii Körös34. Prin urmare, AVK este rezultatul contactului culturii Körös cu varianta transilvană a culturii Starcevo, ca rezultat al unei 26 Kalicz—Makkay 1972; Kalicz-Makkav 1977; Makkay 1982. 27 Raczky 1988, p. 27; Raczky 1983. 2,1 Lazarovici, Németi 1983, p.17-60 2,) Raczky 1988, p. 29 311 Kalicz—Makkay 1977. 31 Horváth—Hcrtclcndi 1994, p. 114-115. 32 Raczky 1986, Raczky 1988. 33 Raczky 1988, p. 29." 34 Raczky 1982, p. 9-10. 1?
