Ardelean, Gavril (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria ştiinţele naturale 1. (2000)

Geografie, geologie, paleontologie

Complexul de baltă a fost alimentat de viiturile Crasnei până la canalizarea râului. Albia de bifurcaţie a fost ocupată de pârâiaşul Ierului. Pârâul Ier izvorăşte din pădurea Sechereşa. înaintea asanării Câmpiei Ierului pârâul Ier a fost caracterizat de localnici astfel: “Nu este nici râu, nici canal, nici mlaştină, dar conţine elemente din fiecare”. Cantitatea de apă a acestei văi, lungă de 50-60 km şi lată de 5-15 km cuprinzând, înainte de desecare, şi o suprafaţă de 50.000 ha mlaştină, a fost asigurată numai parţial de apele Ierului. Completarea cantităţii de apă provine în principal din pârâurile Checheţi - Cehal şi a pârâiaşelor din zona dunelor de nisip a Nirului (Ierni Rece, Ierul Morii, Ierul Laslo şi pârâiaşul Moca) dinspre Valea lui Mihai, respectiv din precipitaţiile ce se adună de pe Dealurile Sălajului. Meandrele de odinioară, şi înainte de canalizare dar şi în momentul de faţă, sunt indescifrabile. Valea are o înclinaţie foarte mică, apa chiar şi în timpul viiturilor avansează foarte lent. De la Hotoan până la Diósig, pe o lungime de 65 km, diferenţa nivelului abia atinge 18 metri.

Numele râului Ier a fost amintit deja de Anonymus, în documentele din sec. XLV-XV, sub următoarele denumiri: “Eger fluvius, iuxta fluvius Eer, - iuxti Eer”. O problemă mult discutată între geografi a fost ce teritorii şi localităţi aparţin zonei. Din punct de vedere geografic se consideră Zona Ierului numai Valea Ierului propriu-zisă. Dar putem ţine cont şi de dealurile din împrejurimi. Zona Ierului este un teritoriu destul de închis, pe care îl putem contura din punct de vedere geografic şi istoric numai dacă ţinem cont, pe lângă condiţiile naturale şi de relaţiile economice, culturale şi sociale ale locuitorilor. Zona Ierului - după autor - se întinde în afară de Câmpia Ierului, de la Crasna până în Barcău cuprinzând teritorii importante şi din Colinele Nirului şi Dealurile Sălajului. în felul acesta, din punct de vedere geografic de Zona Ierului aparţin, pornind dinspre nord spre sud, următoarele localităţi: Sâncrai, Micenţiu, Ghirolt, Căuaş, Ghenci şi Tiream. De aici spre sud urmează: Vezendiu, Portiţa, Dindeşti şi Andrid, iar în direcţia vest se află Pişcolt, Curtuiuşeni, Valea lui Mihai, Simion, Şilindru, Cheniz şi Diósig. Spre est Săcăşeni, Santău, Chereuşa, Pir, Buduslău, Olosig, Cadea Mare, Roşiori - Bihor. Acest teritoriu are o suprafaţă de 1600 km2 şi de 90.000 locuitori (fig. nr. 3).

în Zona Ierului nu sunt relaţii economice şi populaţionale unitare. Totuşi, ceea ce a legat sufleteşte şi intelectual pe locuitorii acestui teritoriu de-a lungul istoriei furtunoase a fost apa, stufărişurile, mlaştinile şi ajutorul reciproc între oameni.

De-a lungul anilor, din punct de vedere geografic, etnografic şi economic, Zona Ierului s-a extins şi asupra zonelor apropiate care au asemănări geomorfologice identice. Astfel, spre nord se găseşte Câmpia Ecedea iar spre partea inferioară a Crasnei se află Câmpia Crasnei. La o altitudine de 130-200 metri a Câmpiei Crasnei se întind Dealurile Tăşnadului. în continuarea lor, se află, spre sud, Colinele Sălacea-Săcuieni, iar pe versantul celălalt al Ierului Câmpia Careiului, care sunt acoperite cu argilă roşie, respectiv cu loess. Argila roşie, după Siimeghi, este o formă transformată a loessului, datorită vegetaţiei de stepă şi a climei din perioada umedă. Lângă graniţă, în unele porţiuni, găsim, pe o distanţă de 10 km, dunele de nisip ale Nirului. Dintre toate aceste zone bine conturate, cea mai mare întindere o are Câmpia Ierului. Această câmpie poate fi văzută foarte bine de pe oricare terasă mai înaltă a Ierului. în această câmpie, în urmă cu 30 de ani, au dominat culorile verde închis ale stufărişurilor. Pârâul Ier avea o curgere lentă în această vale mlăştinoasă. în timpul verii, în locurile cu meandre au fost semnalate stufărişuri, iar adevăratele albii vechi au fost vizibile numai primăvara, când nivelul apei a fost mai mare. Curbele albiilor şi a meandrelor aveau lăţime de 100-200 metri. Aceste meandre realizau un labirint imposibil de determinat. în anii 1960, a fost efectuată o

15