Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 17-21/2. (2000-2004)
A. Istorie
Două privilegii imperiale din secolul XVIII referitoare la grecii din Satu Mare 41 emis un act care a restrâns privilegiul din 1667 acordat “grecilor”, anulând efectul acestuia în oraşul liber regal Satu Mare, dar lăsându-i valabilitatea pentru Mintiu şi Kalló. Referinţele la privilegiile anterioare acordate oraşului Satu Mare în 1567 (art. 30) şi 1630 (art. 30), care au constituit ba2ele juridice ale libertăţilor sătmărene, confirmă o revenire a regimului leopoldin la reglementările privilegiale mai vechi, datorată stabilizării politice şi militare a regiunii nordice din Partium, după recucerirea de către creştini a cetăţii orădene (1692) şi a lichidării definitive a stăpânirii turceşti de pe teritoriul regatului istoric al Ungariei. Dar probabil că este şi un rezultat al decăderii comunităţii „greceşti” din Satu Mare şi o victorie a comunităţii autohtone tradiţionale care, cu acest prilej, a reuşit să elimine definitiv nu numai concurenţa, ci chiar prezenţa acestora în localitate. Nu întâmplător, în textul privilegiului leopoldin din 1695, emitentul a precizat condiţia dubioasă a foştilor „greci”, conturându-le mai exact apartenenţa etnică: rasnani, et alii dubiae fidei homines de societate turáca suspecti. Adică sârbi (mai exact slavi sudici) şi alţi oameni de credinţă incertă, a căror fidelitate faţă de suveran şi legile ţării a fost pusă, probabil de unele evenimente necunoscute acum, sub un foarte grav semn de întrebare, care a necesitat anularea privilegiului din 1667. Totuşi diploma din 1695 afirmă explicit că, atât “sârbii”, cât şi ceilalţi “negustori de rit grec” care au rezidat în Satu Mare, s-au făcut vinovaţi de nerespectarea privilegiului din 1667 şi au comercializat nu numai “bunuri turceşti”, ci şi de altă provenienţă, iar prin aceasta au adus prejudicii grave negustorilor autohtoni. Prin urmare, suveranul a dispus ca mărfurile acestor graeci ritus homines et rascianos quaestores să fie confiscate la nevoie, dacă nu s-ar fi limitat la libertăţile date lor în 1667, considerând că interesele negustorilor autohtoni vor fi suficient de protejate. Nu sunt amintite alte măsuri mai radicale care ar fi putut fi luate, cum ar fi fost obligaţia de abandonare a ocupaţiei lor şi de a părăsi oraşul, după cum s-a mai întâmplat în alte părţi. în opinia noastră, chiar şi această intervenţie juridică a suveranului a fost suficientă, pe de o parte pentru a calma spiritele agitate de concurenţa creată de negustorii “de rit grec”, dar şi de a reduce sensibil ponderea lor reală în economia sătmăreană, pe de altă parte. Este cert că, în anii următori, în parte datorită schimbării de atitudine faţă de această comunitate “grecească”, dar mai ales a mişcării antihabsburgice conduse de Francisc Rákóczi al II-lea (1703-1711), negustorii alogeni şi-au pierdut - cel puţin în cazul oraşului liber Satu Mare - importanţa aproape în întregime, punctul lor de greutate concentrându-se în Mintiu care nu a fost afectat de aceste măsuri. Cercetările viitoare urmează să stabilească, printre altele, evoluţia comunităţii „greceşti” după ce Mintául s-a unit cu Satu Mare şi actul din 1695 şi-a extins autoritatea şi asupra lor. Din păcate, la ora actuală, nu avem date statistice despre compoziţia acestor comunităţi „greceşti” şi nici despre activitatea lor economică. Dar ei rămân în istorie ca primii „greci” care s-au unit — la 1 mai 1690 - cu Biserica Romei, constituind un punct de plecare important al procesului istoric complex care s-a produs, pe întregul parcurs al secolului al XVIII-lea, în spaţiul nostru. Anexe 1. 1667 iulie 1, Viena Confirmatio certorum punctorum pro mercatoribus graeci ritus in oppidis Zatthmár, Zatthmár Némethi et Kállo degentibus. Leopoldus etc. Meoriae commendamus tenore praesentium significatos quibus expedit universis. Quod nominibus, et in personis fidelium nostrorum graeci ritus negotiatorum in partibus regni nostri Hungáriáé superioribus degentium, et commorantium, exhibita sunt nobis, et praesentata certa quaedam puncta latino idiomate conscripta, bonorum videlicet ordinem, at modum in negotione ipsorum rite obternandum, securiorique ac tutiorem eorundem in praememoratis natelatis regni nostri Hungáriáé partibus superioris, permantionem fendam in cernentia, et ex consensu quoque camerae nostrae, quae ipsos graeci ritus negotiatores nobis debita cum instantia humillime recommendavit, composita, et concionata, tenoris infrascripta supplicatum itaque extitio maiestati nostra humiliter nominatus, et in personis eorundem, quorum supra graeci ritum negotiatorum, quatenus eiusmodi puncta, omniaque et singula in eisdem contenta, rata grata, et accepta habentem, literisque propriis privilegiis alibus inseri, et inscribi facient approbare, roborare, et ratificare, ac pro talis graeci ritus negotiatoribus, ipsorumque, posteris, et successoribus perpetuo valitura gratiose infirmare dignaremur. Quorum quidem punctorum talis est. Primo. Videlicent, liberumque sit, in bonis, fori dominiis fisci nostrae maiestatis regii, signanter Zathmar, et Zathmar Nemety, necnon Kálló, at aliis his limitibus quidem graecis resident, domo nempe, sive residendas extra liberas ac regias civitates nostras in attactis bonis nostris, non tamen absque onere loci talis comparare, fornices, res suas mercimoniales venum
